Arest la domiciliu pentru doi foști miniștri?

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 17 octombrie 2014

DIICOT cere magistraților să dispună arestarea la domiciliu a foștilor miniștri Codruț Sereș și Zsolt Nagy, în dosarul privatizărilor strategice, pentru a se asigura că cei doi nu vor pleca din țară înainte ca instanța să dea verdictul final. Cererea privind arestul la domiciliu vine după ce o altă persoană judecată în dosarul privatizărilor strategice a plecat din țară, deși se afla sub control judiciar.

Gabor Kerekes, condamnat pentru sprijinirea unui grup infracțional transnațional, a trimis instanței un e-mail în care informa că merge în Germania, atașând scrisori electronice și copia unui bilet de întoarcere, informează Mediafax. Măsura arestării la domiciliu a fost cerută atât în cazul celor doi foști miniștri, cât și pentru alți doi inculpați în același dosar, Mihai Dorinel Mucea și Mihai Radu Donciu.

Fostul ministru al economiei a fost condamnat de Înalta Curte, în decembrie 2013, la șase ani de închisoare cu executare, pentru trădare prin transmitere de secrete, decizia nefiind definitivă. Zsolt Nagy, fost ministru al comunicațiilor, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, pentru aderare la un grup infracțional. Gabor Kerekeș a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, pentru aderare și sprijinire a unui grup infracțional transnațional.

Concret, cei doi sunt acuzați că în perioada 30 mai 2005 – 21 noiembrie 2006 au furnizat informații confidențiale despre o serie de licitații, organizate de ministerele pe care le conduceau, pentru consultanță sau privatizarea unor societăți, precum Electrica Muntenia Sud, Romaero București și Avioane Craiova sau SN RadioComunicații SA.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!