Arlauskis ar putea părăsi Steaua

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 31 octombrie 2014

566 arlauskisMeciurile extrem de bune ale lui Arlauskis nu au trecut neobservate. Portarul lituanian, sosit la Steaua în această vară, a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei din Ghencea şi va intra în luna ianuarie în ultimele 6 luni de contract, fiind liber să semneze cu orice alt club.

Steaua este decisă să nu îl lase să plece şi se pregătește să îi facă portarului o ofertă de prelungire a contractului, chemându-l la negocieri pe impresarul acestuia, Leonid Istrati.

“Nu există nici o opţiune de prelungire. Doar una verbală. Să vedem ce va fi. Contează foarte mult cât de competitivă va fi Steaua şi din vară pentru viitorul lui Arlauskis. Evoluţiile lui au trezit un interes mare. Nu fac apropo-uri pentru a forţa resemnarea. Noi avem un angajament sentimental faţă de Steaua. Sunt oferte, dar nu vreau să spun despre ele, pentru că asta le face rău lui Arlauskis, Stelei, şi aşa mai departe. Prioritară este partea sportivă, nu cea financiară. Arlauskis a câştigat destul de mult în Rusia, este suficient de tânăr. Deocamdată trebuie să se pună pe picioare. Steaua să-l ajute şi el să ajute SteauaȚ, a declarat agentul Leonid Istrat.

Giedrius Arlauskis este unul dintre cei mai în formă stelişti în clipa de față. Lituanianul a fost adus în Ghencea în locul lui Tătăruşanu, transferat la Fiorentina, şi a entuziamat prin evoluţiile sale, cota sa ajungând în acest moment la 1,7 milioane de euro pe site-ul de profil transfermarkt.de.

Arlauskis are 15 selecții la naţionala Lituaniei și tot la cifra 15 a ajuns și în ceea ce privește meciurile pentru Steaua în acest sezon.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!