Arta făuritorilor de altădată

Articol publicat in sectiunea Cultură pe data 13 octombrie 2014

Secţiunea dedicată artei făuritorilor de altădată a făcut parte din cea mai mare expoziţie dedicată costumului popular românesc realizată până acum în UK

 

Măştile populare şi povestea lor

 

Hliziţi, Afurisiţi, Cărpănoşi, Sarsailă, Michiduţă, Vrăjitoarea, Beţivul, Supăratul sau Jandarmul. Câteva personaje de legendă ale folclorului românesc care au prins identitate, formă şi culoare din pasiunea, dragostea şi îndemânarea unui păstrător de tradiţii româneşti, creatorul de măşti populare Paul Buţă din Galaţi.

Actor de meserie, dar mare meşteşugar în timpul liber, Paul Buţă este un specialist în domeniu care reuşeşte negreşit să se întoarcă în timp, în urmă cu sute de ani, în vatra satului românesc. Îmbrăcat în straie populare din cap până în picioare, el a povestit weekendul trecut românilor şi englezilor legendele şi tradiţiile din satele moldoveneşti.

Paul Buţă are 52 de ani, este actor de comedie la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi şi referent la Centrul Cultural Dunărea de Jos, „asta pentru că am ca pasiune folclorul şi etnografia şi confecţionez măşti populare, nu din întâmplare, ci din nevoia de a pune în scenă obiceiurile din zona de sud a Moldovei”, ne spune acesta. Prin cercetări proprii, meşterul măştilor populare a descoperit în urmă cu mai bine de 20 de ani, mai exact prin 1987, că multe din obiceiurile româneşti conţin măşti, „cele de înmormântare, apoi dansurile şi obiceiurile vechi se jucau tot cu măşti”, ne spune Paul Buţă.

————————————–

„Englezii sunt încântaţi. Stau cu orele aici, nu se îndură să mai plece, le fotografiază şi mă bucur că le plac. Au cerut să cumpere şi sunt încântaţi de povestea acestor măşti.”

Paul Buţă, 52 de ani, creator de măşti populare

————————————–

„Am învăţat să le confecţionez când eram doar un copil de la cei care jucau personajele pe scenă. Dar de învăţat m-a învăţat nevoia. Este o doamnă foarte de treabă care te învaţă de toate”, glumeşte actorul. „Trebuia să fac nişte măşti cu care să îmi pun în scenă obiceiurile legate de sărbătorile de iarnă sau cele funerare. Şi atunci am început să cercetez, să mă documentez şi să văd cum erau măştile, şi din ce erau făcute măștile populare. M-am întors la meşterii care le confecţionau şi am început să îi întreb dacă este bine cum fac sau nu este bine, iar ei de multe ori îmi spuneau că m-am chinuit prea mult, că sunt mai frumoase ale mele, asta pentru că eu mai puneam şi câte o patlagică”, ne vorbeşte în stilul său moldovenesc Paul.

„Încet-încet, am început să fac personajele care însoţeau capra. Aşa cum se ştie, capra nu venea niciodată singură, era un alai întreg care o însoţea, exista un ritual întreg, un teatru popular care se crea în curtea gospodarului care primea colindătorii. Trebuia să se termine totul cu veselie, măştile trebuiau să fie vesele, pentru că se spune că prima zi din an trebuie să fie veselă”, ne povesteşte meşterul popular despre începuturile sale în descoperirea acestor obiceiuri vechi româneşti.

————————————–

„Acum cinci ani, făcusem peste 2.000 de măşti. De atunci nu le-am mai numărat. Eu nu trăiesc din asta, nu fac numai măşti populare, pentru că meseria mea este alta, dar le fac pentru ansamblurile folclorice sau, de multe ori, merg cu ele la expoziţii. O mască populară costă între 30 şi 40 de lire, cam acelaşi preţ pe care îl avem şi în România.”

Paul Buţă

————————————–

 

Culori stridente, detalii naturale

Paul Buţă: „Am ca pasiune folclorul şi etnografia şi confecţionez măşti populare nu din întâmplare, ci din nevoia de a pune în scenă obiceiurile din zona de sud a Moldovei”

Măştile populare personifică spirite ale strămoşilor, ale animalelor reale sau fantastice, spirite ale vegetaţiei sau ale apei şi se foloseau în cadrul unor ritualuri ale fertilităţii, ale chemării ploii sau în dansuri ritualice. Ele sunt confecţionate din diferite materiale care se găsesc în ogradă.

„Măştile sunt confecţionate din materiale tradiţionale, aşa cum le făceau şi bătrânii, începând de la cătrună, un bostănel sau o tărtăcuţă, care creştea foarte mare şi care este ca un termos interior. În acest bostănel se păstra de obicei brânza când se intra în postul Crăciunului, apoi când veneau sărbătorile, bătrânii crăpau bostănelul şi foloseau brânza la plăcinte şi tărtăcuţa la măşti. Şi aşa începeau să organizeze gura, nasul, dinţii, în funcţie de ce personaj voiau să realizeze. Fiecare mască avea identitatea sa: Jandarmul, măşti de Afurisiţi, de Hliziţi, Baba care descântă, Capra. Din nefericire, eu trebuie să folosesc multă textilă care acum nu mai are culorile pe care le aveau textilele acum 100 de ani, pe care le boiau, aşa cum spuneau bătrânii în plante, deci în culori naturale. Acestea sunt materiale pe care eu le cumpăr, în rest folosesc fasole pentru dinţi, pene de curcă sau de gâscă tot pentru dinţi, nuci pentru ochi, coarne naturale de boi, foarte multă blană de capră sau de oaie. Realizarea unei măşti poate dura de la câteva ore la câteva zile.

————————————–

„Masca tradiţională vine din pre-creştinism. În creştinism au căpătat o altă valoare, pentru că a fost eliminată acea credinţă în demoni sau în alte zeităţi. Astăzi, măştile au ajuns la caracter de divertisment şi decorativ. Astăzi, sunt destul de izolate locurile care păstrează aceste tradiţii. Doar ansamblurile folclorice sau mici grupuri mai joacă măştile prin localităţi, în special cu ocazia sărbătorilor de iarnă. În rest, ele au cam dispărut.”

Paul Buţă

————————————–

Cel mai important lucru la o mască este pregătirea acelui schelet din împletitură de pănuş de porumb, la care trebuie să faci câteva sute de noduri până se confecţionează scheletele. Acesta este cam de jumătate de metru lungime şi 30 de centimetri lăţime, depinde de cât de mare vrei să faci masca, după care se udă, se calcă şi se usucă pe un calapod anume şi apoi o împopoţonezi. Cel mai greu este până te apuci. Dacă nu îţi iese expresivitatea dorită, o laşi şi te apuci iar, trebuie să ai şi chef, altfel nu iese. Mai bei un pahar de vin, mai îţi vine o idee şi aşa reuşeşti”, spune meşterul popular.

În zilele noastre, măştile mai sunt folosite în unele sate din Moldova sau Maramureş în special iarna, în timpul sărbătorilor, în practicarea tradiţiilor sau pentru decor. Doar ansamblurile folclorice sunt cele care încă mai cer astfel de obiecte populare.

„Am lucrat pentru Ansamblul Folcloric din Târgu Mureş, am lucrat pentru Ansamblul Folcloric din Tulcea, am făcut măşti pe care le joacă multe ansambluri folclorice. Ei sunt cei care montează în scenă obiceiuri tradiţionale româneşti, care, aşa cum spuneam, conţin măşti. Şi atunci vin şi fac comandă, iar eu lucrez pentru ei.”

Paul Buţă este un celebru creator de măşti populare care a avut expoziţii în multe oraşe frumoase din Europa. „Am reprezentat România la cunoscutul Carnaval de la Veneția, la Londra, la Paris, la Bruxelles.”

————————————–

Tradiţia măştilor populare

 

„Măştile sunt un subiect de sociologie şi psihologie colectivă, de istoria şi filozofia culturii. Măştile populare au rămas ca un soi de martori arheologici ai mentalităţilor trecute. Unele din cele mai interesante urme, prin varietatea şi expresivitatea lor, se află în România, răspândite în toate provinciile istorice: Moldova, Transilvania, Oltenia, Muntenia, Dobrogea. Personaje din mitologia populară şi din folclor sunt prezentate şi ele în această lume fantastică ce se dezlănţuie cu tăria unui ritual la anumite date ale anului, în miezul iernii de Crăciun şi Anul Nou, în preajma solstiţiului de vară, de Rusalii sau cu prilejul unor evenimente memorabile din devenirea individului şi a colectivităţii, cum ar fi nunta şi moartea.”

Paul Buţă

————————————–

 

 

Dacul din Maramureşul istoric

 

„Sunt Daniel Leş, un dac din Maramureşul istoric, care a venit la Londra să vă arate cum se face ceramica dacică”

Daniel Leş s-a născut în 1972 în Maramureşul istoric. Încă de la vârsta de 5 ani, îşi petrecea timpul în atelierul tatălui său, care i-a şi modelat talentul pentru desen şi ceramică. Din această fericită îmbinare între roata olarului şi desen s-a născut arta lui Daniel Leş: ceramica figurativă. Iată cum a vorbit dacul din Maramureş despre dragostea sa pentru lut.

„Sunt Daniel Leş, un dac din Maramureşul istoric, care a venit la Londra să vă arate cum se face ceramica dacică. Sunt olar din tată în fiu, mă mândresc că duc mai departe rânduiala aceasta şi tare aş vrea să vă fac invidioşi pe traiul bun pe care îl am în Maramureşul istoric. Vreau să vă spun să nu uitaţi că România are multe valori, să nu uitaţi că România este frumoasă şi ceea ce mulţi au pierdut noi încă mai avem. Ceea ce este cel mai important pentru noi, cu ocazia acestui eveniment, organizat de Institutul Cultural de la Londra, este să promovăm lucrurile frumoase din România. Valorile artistice şi de ce nu, România. Vasele sunt ca şi copiii mei. Orice vas care se făureşte pe roata olarului este picurat cu acea sudoare, cu acea contopire a olarului cu vasul. Vasele seamănă foarte mult cu oamenii. Ele au formă, au buze, au gură, se nasc cu greu, se frământă până ajung să devină vase de cinste”, a declarat pentru Diaspora Românească dacul din Maramureş.

Cel mai important proces, dar şi cel mai lung ca şi timp, este pregătirea lutului, ne mărturiseşte Daniel Leş. „Durează cam un an de zile să frămânţi lutul. Este interesant să vezi un bulgăre de lut zgronţuros, cu care să mergi la cineva şi să îi spui că din bucata aceea de pământ vei face un vas de cinste. Nu te va crede nimeni”, spune dacul din Maramureş.

————————————–

„Chiar dacă am fost cu vasele din lut la Paris, în Italia, în Germania, am ajuns chiar şi la New York, paradisul meu este tot acolo în Maramureş.”

Daniel Leş, 42 de ani, pictor şi ceramist

————————————–

 

Vasele dacilor liberi

Vasele lui Daniel Leş sunt copii după vasele autentice ale Maramureşului istoric, zonă unde s-au descoperit foarte multe vase vechi.

„Caut să duc mai departe această tradiţie, din punct de vedere cultural, dar şi etnic, pentru că dacii liberi din Maramureşul istoric aveau un mod unic de a-şi pregăti vasele înainte de ardere. Vasele dacice erau frecate cu pietre de râu până ajungeau să lucească. Se băgau în cuptor la 1.000 de grade şi după ce se scoteau afară, se pigmentau cu pigmenţi din plante după care se îmbrăcau în ceară de albine. Ei bine, toată tehnica aceasta, eu o practic şi vreau să o duc mai departe. Sunt renumit şi datorită tehnicii şi în acest sens am luat multe premii internaţionale şi naţionale.”

Secţiunea dedicată artei făuritorilor de altădată a făcut parte din programul weekendului românesc desfăşurat între 3 şi 5 octombrie şi a fost ocazionat de deschiderea celei mai mari expoziţii dedicate costumului popular românesc realizată până acum în Marea Britanie, intitulată „Revăzând România. Îmbrăcăminte şi identitate” (4 octombrie 2014 – 6 septembrie 2015), realizată de Muzeul Horniman în colaborare cu Institutul Cultural Român din Londra și cu sprijinul Fundaţiei Raţiu. Invitaţii speciali ai acestui eveniment au fost Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Fanfara 10 Prăjini.

————————————–

„În Maramureş am o gospodărie care se numeşte Casa Olarului, unde vin foarte mulţi oaspeţi, oaspeţi care mănâncă din străchini de lut, cu linguri de lemn. Cei care vin îşi fac singuri străchinile. Eu doar îi fac să dezerteze din lumea virtuală şi îi duc în altă lume lipsită de calculator, de televizor, dar cu multe obiceiuri frumoase, cu mâncăruri tradiţionale şi cu aceste rânduieli.”

Daniel Leş

————————————–

 

Autor articol: Oana Padureanu Foto : Oana Pădureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!