Asigurarile medicale turistice

Articol publicat in sectiunea Sănătate pe data 18 mai 2009

Turistii britanici se pot confrunta cu facturi serioase in ceea ce priveste tratamentele medicale de care beneficiaza in Europa.

Turistii britanici aflati in tranzit prin Europa ar trebui sa-si verifice cu seriozitate data de expirare a asigurarii medicale europene (EHIC – European Health Insurance Card), de vreme ce aproximativ 3,3 milioane dintre acestea au expirat pana la sfarsitul lunii martie.

Ministrul sanatatii, David Primarolo, a declarat:

„Oricine se afla intr-o calatorie pe teritoriul european si nu are asigurarea EHIC valida se supune unui risc serios, acela ca asigurarea sa nu acopere nici macar serviciile medicale de baza.”

EHIC, care a fost inlocuita din 2005 cu formularul E111, le permite posesorilor sa reduca eventualele costuri ale serviciilor medicale de pe teritoriul Europei, daca ar ajunge sa se imbolnaveasca sau sa sufere un accident in cursul calatoriei lor. EHIC poate fi innoita online sau la telefon, iar noua asigurare ajunge la posesor in termen de 10 zile; de asemenea, ea poate fi adusa la zi cu sase luni inainte de termenul de expirare aferent.

Pentru a innoi sau a obtine un EHIC nou, va puteti loga la http://www.nhs.uk/healthcareabroad sau suna la 0845 606 2030. Pentru alte informatii legate de EHIC puteti suna la 0845 605 0707.

 

Cardul european de asigurare medicala

EHIC va va permite sa apelati la serviciile medicale ale unui stat in toate tarile Uniunii Europene (EEA) si Elvetia, la costuri reduse si, uneori, chiar gratuit.

Orice rezident al Marii Britanii ar trebui sa aiba asupra sa o asigurare EHIC cand ajunge sa calatoreasca peste hotare. Amintiti-va sa verificati care este situatia asigurarii de care dispuneti inainte de a pleca la drum. Aplicarea pentru un astfel de card este gratuita, iar acesta este valid pentru o perioada de cinci ani de zile.

Prezentarea cardului EHIC va ofera acces la tratamentul de care ati putea avea nevoie pe perioada calatoriei, dar nu va va permite sa primiti unele tratamente sau consultatii specifice.

Serviciile maternale, dializa sau consultatiile vizavi de simptomatica unor afectiuni deja existente sau a unor boli cronice vor fi acoperite de asigurarea de care dispuneti.

EHIC va va permite sa dispuneti de aceleasi servicii medicale ca si cele primite de locuitorii statului pe teritoriul caruia va aflati. Oricum, in unele tari autoritatile in domeniu se vor astepta sa platiti o suma suplimentara, si trebuie sa stiti ca puteti ajunge sa faceti asta chiar daca dispuneti de un EHIC valid. Ajunsi in Marea Britanie, ati putea sa va recuperati costurile legate de tratament daca nu ati putut face asta in tara in care l-ati primit.

EHIC nu este o alternativa la asigurarea de calatorie. Nu va acoperi nici un fel de serviciu medical privat sau costurile legate de o eventuala operatiune de salvare din munti, de repatriere in Marea Britanie sau furtul unor bunuri personale.

Pentru aceste motive, care sunt doar cateva dintre cele existente, este important sa aveti asupra dumneavoastra atat o asigurare EHIC, cat si una de calatorie, aceasta din urma mai ales pentru serviciile private de care ati putea beneficia. Unii asiguratori vor insista in a contracta o EHIC, iar altii vor ridica eventualele costuri in absenta ei.

Aplicarea pentru un EHIC este deosebit de simpla. Chiar daca planurile dumneavoastra imediate nu includ o calatorie peste hotare, niciodata nu este o ideea rea sa dispuneti de o EHIC.


Etichete: , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!