Asistenta aruncatorului de cutite

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Muncă, Poveşti româneşti pe data 3 februarie 2014

Londra_Dumitrita Tudorache

Dumitrita Tudorache a ajuns in paginile mai multor publicatii britanice, la numai doua saptamani dupa ce a venit  pentru intaia oara in Marea Britanie, fiindca a acceptat sa lucreze ca asistenta a unui acrobat specializat in aruncarea cutitelor, la Circul Ororilor din Londra.

Ea a devenit astfel al doilea cetatean roman sosit in regat dupa 1 ianuarie 2014 care se afla in atentia jurnalistilor britanici, dupa Victor Spirescu – cel ce continua sa capteze interesul mass-mediei de peste patru saptamani.

„Ea este romanca venita in Regatul Unit pentru un job pe care nicio britanica nu si l-ar fi dorit…”, titreaza tabloidul Daily Mail intr-un articol publicat in 23 ianuarie. Publicatiile The Sun, Mirror si Metro au dedicat, de asemenea, spatii romancei „fermecatoare” care sta zambitoare in timp ce inspre ea sunt aruncate cutite in flacari…

Dumitrita Tudorache este o romanca de 27 de ani care a venit in Marea Britanie in 6 ianuarie, dupa ce i s-a oferit un loc de munca „terifiant”, in cadrul circului londonez „Circus of Horrors”.

Intr-o zi normala de munca, tanara trebuie sa stea nemiscata, lipita de un panou, in timp ce „colegul” ei de munca executa un numar de acrobatie. Cutitele azvarlite de acesta trec pe langa corpul ei in viteza, razant, si se infig cu zgomot in cadrul de lemn din spatele fetei. Ea indeplineste aceste sarcini imbracata provocator, dar nu indecent, sigura pe sine si afisand in acelasi timp un zambet larg.

Dumitrita a debutat in 8 ianuarie, la doar doua zile dupa ce ajungea pentru prima data in Londra. Spectacolul a avut loc in renumita localitate Brighton, de pe coasta de sud a insulei britanice, scriu cei de la Daily Mail.

 

O romanca neinfricata

——————————

„Intotdeauna am iubit spectacolele de circ. Cand eram copil, visam ca as putea sa fac parte din echipele de circari. Cand am citit pe internet despre «Circus of Horrors» din Londra, mi s-a parut ca ar fi perfect pentru mine. Acesta combina toate cele trei pasiuni ale mele pentru suspans, calatorie si spectacolul de circ. Totusi, nu credeam ca am sa ajung sa lucrez aici”

Dumitrita Tudorache, romanca de la Circul Ororilor din Londra, într-un interviu acordat jurnalistilor britanici

——————————

Ea a mai povestit cum, in prima sa zi de munca, era atat de bucuroasa, incat nici nu s-a gandit la riscurile si pericolul la care se expune. „Bineinteles ca mi-a fost putin teama; dar trebuie sa ma obisnuiesc. Doar doua persoane au fost lovite cu cutitul in astfel de acrobatii, in ultimii 20 de ani. Deci, cred ca sansele ca si eu sa patesc la fel sunt destul de mici. Asa ca stau relaxata si imi vad de treaba. Chiar tin si ochii deschisi. Cred ca este mai bine asa, ca sa vad exact de unde vin cutitele”, a mai spus simpatica romanca.

„Daca tii cu adevarat la viata ta, este mai bine sa stai nemiscat!”, a avertizat Dumitrita. „Am incredere in echipa cu care lucrez. Sunt toti profesionisti instruiti pentru a face astfel de acrobatii”, a declarat romanca, aratand ca nu este deloc ingrijorata pentru noua sa cariera.

 

De la Snagov la Londra

Dumitrita Tudorache vine din apropierea Bucurestiului, de la Snagov – localitate din sudul Romaniei in care se afla mormantul lui Vlad Tepes, domnitorul roman cunoscut si sub numele de Dracula, informeaza ziarele din Marea Britanie.

In Romania, Dumitrita Tudorache a lucrat ca menajera sau ca dadaca. Ea mai are doi frati si o sora. Unul dintre fratii ei este sofer si celalalt avocat. Iar sora sa s-a casatorit recent in Romania, conform  Daily Mail.

Fata a povestit ca a vazut initial un anunt de angajare in care se promova un loc de munca de birou, pentru o companie oarecare. Tanara s-a prezentat la interviu, iar la sfarsit i s-a comunicat ca i se ofera postul de asistenta a aruncatorului de cutite de la Circul Ororilor din Londra. Iar Dumitrita a acceptat fara sa stea pe ganduri…

Dumitrita a recunoscut ca nu este sigura in legatura cu reactia pe care ar putea sa o aiba un baiat ce si-ar dori-o de prietena, atunci cand va afla care este locul ei de munca. „Va considera probabil ca sunt ori o persoana interesanta, ori nebuna”, a remarcat ea.

Exista, totusi, o persoana care se teme pentru alegerea neobisnuita pe care a facut-o Dumitrita, dezvaluie jurnalistii publicatiilor britanice. Este vorba de mama tinerei romance. Aceasta este de-a dreptul speriata si confuza, neintelegand cum a ajuns fata ei artist de circ in capitala Regatului Unit.

Autor articol: Marcel Istrate
Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!