Atașați agricoli în străinătate

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 20 mai 2016

Ministrul agriculturii, Achim Irimescu, a anunțat că Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care permite înființarea funcției de atașat agricol ce va avea ca rol promovarea produselor agricole românești în alte țări, deocamdată înființându-se 12 de astfel de posturi.

Atașații agricoli vor avea ca misiune promovarea produselor agricole românești și întărirea relațiilor cu ministerele agriculturii din țările în care vor activa. „Creșterea competitivității și capacității de producție a agriculturii românești, preconizată pentru următorii ani, presupune redinamizarea exportului și stabilirea de contacte între potențiali parteneri de afaceri din România și din alte state”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii, citat de News.ro.

Funcția de atașat agricol există și în alte țări, precum Franța, Olanda, Austria, Danemarca, Polonia, Ungaria, Israel, SUA.

 

S-au stabilit primele opt țări

Ministrul agriculturii, Achim Irimescu, a precizat că s-au stabilit deja opt țări în care vor fi trimiși atașați agricoli. Este vorba de Germania, Spania, Turcia, Israel, Rusia, China, Egipt și Statele Unite.

”„Astfel venim în întâmpinarea dorințelor industriei de procesare din România. Sperăm să exportăm mai multe produse procesate”, a declarat Irimescu, precizând că decizia a fost necesară în condițiile în care, de exemplu, 70% din producția bio din România este exportată, însă este vorba de materii prime, nu de produse procesate.

„Aceste funcții de atașat agricol pot fi ocupate de funcționari publici din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al instituțiilor subordonate acestuia, în urma concursului organizat în acest scop, în condițiile Legii privind statutul funcționarilor publici. Criteriile de selecție și modalitatea de organizare a concursului se aprobă prin ordin comun al miniștrilor agriculturii și afacerilor externe”, se mai precizează în comunicat.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!