Atenție la pensiile private facultative

Articol publicat in sectiunea Social pe data 31 iulie 2014

Confederaţia  Naţională  Sindicală „Cartel Alfa” solicită o analiză privind evaluarea sistemului de pensii private obligatorii, arătând că acest pilon trebuie să garanteze un randament al fondurilor care să acopere cel puţin partea din pensia publică pe care salariatul o pierde sau să garanteze conservarea contribuţiilor plătite.

„Cartel Alfa” cere, într-o scrisoare deschisă trimisă premierului Victor Ponta şi ministrului Muncii, Rovana Plumb, o analiză şi o dezbatere privind evaluarea sistemului de pensii private obligatorii şi a impactului acestuia asupra actualilor şi viitorilor pensionari, cât şi asupra economiei.

Sindicaliștii arată că o astfel de discuţie trebuie să se facă în primul rând cu organizaţiile sindicale, în calitate de reprezentanţi ai salariaţilor, cei care alimentează, din veniturile lor, aceste fonduri.

„În legătură cu propunerea vehiculată privind o posibilă naţionalizare a fondurilor private de pensii (Pilonul II), aţi afirmat că aceste fonduri nu vor fi naţionalizate, ci sprijinite, prin modificarea legislaţiei, să investească nu doar prin cumpărarea titlurilor de stat, ci şi în alte zone, precum piaţa de capital. (…) Legea 411/2008, care reglementează sistemul de pensii obligatorii administrate privat prevede ca, în termen de trei ani, Guvernul României să propună Parlamentului «Legea privind plata pensiilor private», care ar trebui să reglementeze modul de calcul al pensiei şi valoarea de care va beneficia participantul la pensii pilon II. Nici până astăzi, după şase ani de la debutul fondurilor de pensii, guvernul nu a respectat această obligaţie, de a elabora legea care trebuie să garanteze o rată minimă de rentabilitate a fondurilor de pensii”, se arată în scrisoarea trimisă premierului şi ministrului muncii și citată de Mediafax.

Sindicaliştii susţin că, în lipsa acestei legi, cei peste cinci milioane de participanţi la fondurile de pensii obligatorii administrate privat se bucură în continuare de perspectiva beneficiului, „la fel ca în cunoscutul proverb cu «blana ursului din pădure»”.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!