AVENTURI LA VOLAN

Articol publicat in sectiunea Auto, Reportajul săptămânii pe data 16 decembrie 2012

Diaspora romaneasca_Aventuri la volan1

 

„Şmecherii” româneşti, peripeţii britanice…

 

„Pe drumurile Europei şi mai ales în Regatul Unit nu mai funcţionează şmecheria…”, îi avertizează pe conducătorii auto români un şofer cu peste 20 de ani de experienţă britanică în această profesie. „Românul are o «şcoală» aparte în domeniu… Şoferii profesionişti veniţi din România sunt învăţaţi să facă ciubucuri la orice cursă sau să fenteze cu combustibilul; că aşa se trăia în meseria asta în ţară la noi… Ei, aici nu mai ţine… Cine încearcă să facă chestii din astea în Marea Britanie nu îi merge mai mult de o zi”, adaugă cu convingere interlocutorul nostru.

Este român, dar toţi cunoscuţii îi spun John; trăieşte în Regatul Unit de la începutul anilor `90 şi lucrează la o companie britanică pe post de şofer din 1992. „În companiile britanice care fac transport s-a ajuns la un sistem atât de performant şi de eficient de urmărire a curselor că şoferaşii români se trezesc că sunt demascaţi imediat, orice ar încerca să facă… Şi e păcat, că sunt în general băieţi descurcăreţi şi buni în meserie, care ar fi acceptaţi din punct de vedere profesional; dar cine nu este foarte serios şi corect, rămâne fără loc de muncă imediat…”, spune John, bazându-se pe îndelungata sa experienţă.

 

După 20 de ani…

John are acelaşi loc de muncă în Marea Britanie ca în urmă cu 20 de ani. Lucrează la o firmă de curierat care face transport de colete în toată Europa. A fost primul şofer imigrant într-o companie în care toţi ceilalţi angajaţi sunt britanici. Şi ne-a povestit cum a rezistat pe un astfel de post, în tot acest timp…

„Cred că am obţinut locul de muncă şi am rezistat atât timp tocmai pentru că nu am încercat să fac pe şmecherul, aşa cum sunt obişnuiţi să procedeze mai toţi românii… Îmi amintesc că acum 20 de ani nu mă interesa decât un singur lucru: să muncesc la o companie britanică serioasă, ca şofer. Aşa că, la început nu am pus niciun fel de condiţii. Nu am întrebat nici măcar ce salariu voi avea… Bineînţeles că mi s-a spus acest lucru, de la început, dar pe mine nu mă interesa…”

Românul mai susţine că, în urmă cu 20 de ani, el ştia engleză doar foarte puţin, iar condiţiile de muncă în şoferie erau cu totul diferite faţă de prezent. „De exemplu, nu exista GPS sau alte forme de ghidare electronică pe traseu. Trebuia să munceşti serios şi cinstit, să ai spirit de orientare şi viteză de reacţie. Acestea sunt condiţiile în care am reuşit…”, afirmă românul.

John îşi aduce aminte cu exactitate când a fost momentul în care a reuşit să îşi convingă şefii britanici că, deşi nu ştie engleză, este un şofer de încredere… „La numai trei luni după ce mă angajasem, am avut o cursă dificilă… Transportam ceva marfă pe un aeroport privat, în zona Sussex, nu departe de Londra. Era un aeroport micuţ, ascuns printre păduri. Ajungeai acolo doar pe nişte drumuleţe, care te duceau cale lungă, printre copaci şi pe lângă ferme. Şi trebuia să furnizez marfa contra timp, orientându-mă exclusiv cu harta. Patronul se îndoia că o să ajung la timp, dar nu avusese pe cine să trimită, aşa că a fost nevoit să apeleze la mine”, mărturiseşte John.

Şoferul român şi-a dat seama că era o încercare pe care trebuia să o treacă şi a reuşit să facă livrarea la timp. „Cum am făcut şi cum n-am făcut, dar m-am descurcat şi am ajuns când trebuia… Tipul care a preluat livrarea era tot un englez, care m-a simpatizat când m-a văzut că am reuşit să ajung la ţanc. Omul a vrut să stăm un pic de vorbă, dar când a văzut că nu ştiu engleza m-a întrebat doar atât: «De când eşti în ţara asta?» Eu i-am răspuns imediat că de trei luni. S-a uitat la mine nedumerit… Mi-a spus că e surprins, că mulţi şoferi englezi nu se descurcă să furnizeze un colet atât de prompt, undeva în mijlocul pădurii. Apoi mi-a semnat hârtiile şi mi-a strâns mâna…”, rememorează John.

 

Confundaţi cu teroriştii ETA

John crede şi astăzi că datorează reuşitele sale ca şofer într-o companie britanică experienţelor acumulate în România, în acelaşi domeniu. „Mi-am dat seama de acest lucru după o cursă cu bucluc, pe care am făcut-o în Spania, şi în care am fost mai stăpân pe situaţie decât colegul meu, şofer britanic…”, afirmă românul.

„Principala problemă pe care am avut-o la acel transport a fost aceea că şoferul englez care mă însoţea era genul «punk». Avea părul prins în codiţă, cercel în ureche, purta bocanci şi era plin de lanţuri. Tipul atrăgea atenţia de la o poştă. Iar necazurile s-au ivit când ne întorceam. Ieşisem din Spania şi ne-au oprit vameşii în Franţa, la intrarea pe autostradă. Ştiam că vameşii francezi sunt periculoşi. Dacă le pari suspect, te hăituiesc efectiv, fac circ”, povesteşte cu farmec românul căruia şi britanicii îi spun John.

„Conduceam o maşină britanică şi există, aşa, o duşmănie ascunsă între francezi şi englezi. Mai ales că, în momentul ăla, era colegul meu la volan, care arăta mai dubios. Ca să evite controlul, englezul a plătit repede taxa pentru autostradă şi a plecat de pe loc în viteză, înainte ca echipajul de vameşi francezi să apuce să ajungă la noi şi să ne ceară documentele. Dar, cum era de aşteptat, după ce am mers o bucată de drum, am fost opriţi de o altă echipă, mult mai numeroasă, căreia i se comunicase prin staţie toate coordonatele noastre. Vameşii francezi erau atât de supăraţi încât ne-au scos din maşină ca în filme şi ne-au pus cu mâinile pe capotă. Iar atitudinea francezilor a devenit şi mai agresivă când au văzut actele mele de român”, continuă mărturisirea plină de suspans.

„Colegul meu britanic s-a speriat şi s-a supus. Eu aveam, însă, experienţă şi nu m-am pierdut cu firea. Ştiam că nu au dreptul să ne ameninţe fără motiv. Aşa că i-am întrebat de ce ne suspectează. Ei au răspuns că au bănuieli că am avea ascunse droguri şi au început să ne umble în bagajele personale, cu toate că acest lucru nu le este permis”, adaugă John.

„Le-am spus că ştiu care sunt procedurile şi că nu pot să ne trateze ca infractori decât dacă au dovezi şi mandat de arestare. A urmat o discuţie aprinsă în care eu vorbeam engleza, iar ei franceza. Se făceau că nu înţeleg ce spun, dar de fapt pricepeau tot… Până la urmă s-au mai calmat, dar tot nu am scăpat uşor. Ne-au verificat toată marfa şi s-au uitat şi pe sub maşină. Când au văzut că suntem în regulă şi-au cerut scuze… Ziceau că au avut suspiciuni că am fi fost terorişti şi că am face parte din gruparea teroristă ETA.”

 

 

Cum se câştigă încrederea

unui patron britanic…

 

Şmecheria specific românească” s-a bucurat totuşi de mare apreciere într-o companie britanică de transport, care face servicii de curierat în ţările Europei. Graţie acesteia, John, singurul şofer român care lucrează la această firmă, a reuşit să ducă la bun sfârşit o livrare în Elveţia, evitând întârzieri ce ar fi putut dura două zile şi ar fi compromis transportul…

 

Un transport cu probleme…

„Duceam nişte medicamente în Elveţia, ţară care are un regim vamal diferit faţă de alte state UE…”, îşi aminteşte John. Orice marfă destinată Ţării Cantoanelor necesită plata unor taxe vamale suplimentare, după cum explică şoferul originar din România. „Conduceam o maşină de transport micuţă, cu capacitate de o tonă. Şefii mei mi-au spus că toate taxele fuseseră plătite de firma care comandase transportul, dar în realitate nu era aşa… Când am ajuns în vamă, eu m-am făcut că nu ştiu că trebuie să intru pe banda unde aşteaptă maşinile mari de transport; am intrat direct pe banda aproape liberă unde aveau acces autoturismele. În fine, la barieră, vameşul mi-a explicat că trebuie să trec dincolo, ceea ce am şi făcut, dar eram mulţumit că măcar nu am mai stat la coadă. În momentul controlului documentelor, am aflat cu surprindere că taxele vamale pentru marfa pe care o transportam nu fuseseră achitate…”, ne-a spus în continuare John.

Situaţia complica foarte mult lucrurile şi întârzia transportul. Ar fi urmat nemulţumiri din partea destinatarului şi alte probleme, care, inevitabil, implicau şi compania de transport, chiar dacă aceasta nu avea nicio vină…

 

„Evadare” la graniţa elveţiană…

Prezenţa de spirit a unui şofer român a salvat un transport ce părea compromis… În maşina blocată la graniţa Elveţiei se aflau cutii cu medicamente, marfă ce trebuia păstrată în condiţii speciale de temperatură şi umiditate. În consecinţă, era necesar ca transportul să ajungă cât mai repede la beneficiar…

„Vameşii elveţieni m-au lăsat să trec bariera în zona neutră de după graniţă şi mi-au spus să aştept acolo, până se deschide biroul lor vamal şi să achit taxele neplătite. Era ora 5 dimineaţa şi trebuia să stau până la 7. Apoi funcţionarii de acolo mi-ar fi făcut un calcul şi mi-ar fi comunicat suma pe care o datoram. Iar eu trebuia să aştept mai departe, până primeam banii din partea firmei din Londra pentru care efectuam transportul. Dar toate astea puteau dura o zi-două şi eu aveam de respectat un anumit grafic orar…”, conform mărturisirii şoferului român.

„Am profitat de un moment de neatenţie al vameşilor şi, având în vedere că eram într-o zonă nesupravegheată, m-am strecurat într-un convoi de TIR-uri care primiseră acceptul să tranziteze graniţa. Am intrat în Elveţia practic fără să mă observe nimeni, fără să plătesc taxele vamale…”, mai spune românul.

 

Poveste cu final fericit…

Simpla ieşire din zona de supraveghere vamală nu înlătură în totalitate complicaţiile ulterioare, avea să afle John, şoferul care lucrează de aproximativ două decenii pentru aceeaşi companie britanică.

 „(…) Cei ce recepţionau medicamentele şi-au dat imediat seama că nu sunt plătite taxele vamale şi au vrut să refuze coletele. Ar fi trebuit să mă întorc la vamă şi atunci chiar că dădeam de belea. Totuşi, am făcut pe prostul şi le-am spus că n-am nicio vină, că nimeni nu m-a întrebat nimic la vamă. Şi le-am atras atenţia că dacă nu acceptă marfa, transportul se tergiversează şi vor trebui să suporte consecinţele întârzierii. Din fericire, au ajuns la concluzia că noi, ca transportatori, nu avem nicio vină”, mai afirmă românul, spre finalul destăinuirii sale.

„La întoarcere, mi-am dat seama că dacă ies prin punctul de frontieră principal, voi avea necazuri. Aşa că m-am uitat pe hartă şi am luat-o pe un traseu extrem de dificil şi izolat, prin munţi. Am făcut 60 de km în patru ore, atât de imposibile erau drumeagurile alea. Era să rămân şi fără combustibil. Dar am părăsit Elveţia printr-o trecere vamală cu o gheretă nesupravegheată”, îşi încheie John aventura.

Când s-a întors la sediul firmei pentru care lucra, John le-a povestit  colegilor prin ce a trecut… „Mi-au spus că sunt nebun, dar m-au şi felicitat”, recunoaşte cu încântare românul.

—————————————————

„Părerea mea personală este că englezii au inventat hoţia. Ei din «ciordeală» au ajuns la bunăstare. Au acaparat tot ce au găsit bun şi valoros în toată lumea şi acum o duc bine. Şi, în consecinţă, ştiu totul despre şmecheri şi şmecherii.”

John, un şofer român din Marea Britanie

—————————————————

 

Pagina 2 din 2:Pagina precedentă

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!