Aviz de la universități pentru a gira lucrări științifice

Articol publicat in sectiunea Social pe data 5 februarie 2016

Profesorii care vor să garanteze pentru calitatea unei lucrări științifice realizate în afara mediului academic, cum ar fi în cazul „savanților” din detenție, ar putea să aibă nevoie de avizul universității unde predau, a spus, pentru Mediafax, președintele Consiliului Național al Rectorilor.

Ministerul Educației a cerut Consiliului Național al Rectorilor o centralizare a tuturor cazurilor de profesori universitari care au girat „lucrările științifice” ale deținuților, a explicat pentru Mediafax Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Rectorilor și fost ministru al educației.

În urma acestui raport, se dorește ca de acum înainte, niciun profesor universitar să nu mai poată da aviz pe vreo lucrare științifică care vine din afara universității, fără înștiințarea universității unde predă.

„Vrem să putem forma un punct de vedere unitar asupra a ceea ce este de făcut în universități, pentru a preîntâmpina apariția unor astfel de situații și mă refer la componenta neplăcută a acestor situații, pentru că unele sunt justificate. Sunt oameni care au scris literatură științifică înainte, nu văd de ce ar trebui opriți, problema este cu cei care au alte dificultăți și care sunt, din păcate, destul de mulți, gradul de pertinență fiind foarte scăzut cu privire la implicarea bruscă în creația de literatură științifică”, a spus Câmpeanu.

O măsură care ar putea fi trecută în regulamentele universităților este aceea ca profesorii să aibă nevoie de avizul universității unde predau dacă vor să gireze lucrări științifice. Această decizie ar interveni după ce imaginea mai multor universități de stat a fost afectată de scandalul „savanților din pușcărie”.

În total, profesori din 38 de universități de stat și 24 de universități private au coordonat lucrări scrise de către deținuți. Începând cu anul 2006, în cazul a 426 de titluri se poate distinge universitatea sau centrul de cercetare din care proveneau coordonatorii, dintre care 293 au fost susținute de profesori din cadrul unor universități de stat, respectiv 133 din universități private, potrivit unui studiu realizat de profesorul Marius Diaconescu, de la Universitatea din București.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!