Bagaje pierdute

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 17 iulie 2011

Munca in strainatate a devenit pericolul numarul unu pentru familiile romanesti. Nu e nicio surpriza aici. Orice plecare presupune un bagaj sufletesc pe care il caram cu noi fara sa intelegem cat e de important. Acest bagaj contine cateva lucruri simple: niste amintiri, cateva sentimente, un pachetel de iluzii si, prin buzunarele mai ferite, cateva regrete. Important nu este neaparat continutul, cat echilibrul interior. Toata lumea spera ca plecarea va fi solutia unei ecuatii existentiale, rezolvarea unei probleme acute, pe scurt iesirea din criza. De fapt, plecarea provoaca ea insasi o criza. Fiindca plecarea perfecta nu exista. Intotdeauna cineva ramane in urma. Un sot, un copil, in cazurile cele mai grele. Un parinte, in cazurile considerate acceptabile.

Inca din prima secunda, cel care pleaca traieste sub presiunea despartirii. Ceea ce nu rezolva vechile dileme, ci deschide altele noi. Vom reusi, oare, „dincolo”? Ce anume inseamna a reusi? Bani? Daca da, cati? De la ce salariu in sus viata noastra se cheama reusita? De la ce salariu in jos se cheama esec? De la cata singuratate putem considera ca suntem nefericiti, de la cata putem spune ca traim acceptabil? Pana la urma, schimbarea meridianului geografic ne pune la incercare toate capacitatile de a ne gestiona propria viata. Si constatam ca nu suntem nici pe departe atat de grozavi pe cat ne credeam. Nici telefonul, nici messengerul, nici webcam-ul nu pot tine o familie la un loc, fiindca niciun miracol tehnic nu egaleaza o secunda de prezenta reala.

Cand ne amintim de bagajul sufletesc cu care pornisem la drum, cu ani in urma, observam ca nu mai e unde il lasasem. Scotocim prin viata noastra, uimiti, dar fara sansa de a-l mai gasi. Bagajul a disparut fiindca n-am mai avut nevoie de el. Ne-am schimbat, avem alte prioritati si alte iluzii. Printre care si iluzia de a crede ca mai putem aduna familia din crampeie de amintire si un cadou de Craciun. Fara sa ne dam seama, dezastrul s-a produs deja. Cuvantul „divort” doar face ca lucrurile sa sune mai civilizat. Puteam proceda altfel? Evident. La orice inceput putem schimba termenii ecuatiei. Putem pleca sau nu. Putem pleca singuri sau nu. Ii putem aduce cu noi, cat mai repede, pe cei dragi. Putem face drumul impreuna. Sau ne putem intoarce. O infinitate de sanse se ofera singure, trebuie doar sa ne hotaram pentru cea mai potrivita. Si sa avem grija de bagajul in care se afla sufletul nostru, cu toate sperantele si adevarurile lui.


Etichete: , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!