Bancherii atacă din nou Legea dării în plată

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 22 aprilie 2016

Legea dării în plată va avea un impact negativ asupra stabilității financiare și există interpretări ale industriei financiare, ale Băncii Centrale Europene (BCE) și ale altor instituții cu privire la posibilele elemente de neconstituționalitate și de hazard moral, este de părere Asociația Română a Băncilor (ARB).

„Comunitatea bancară rămâne la aceeași părere conform căreia Legea dării în plată va avea un impact negativ asupra stabilității financiare, așa cum pentru prima oară s-a considerat de către Banca Națională a României în sensul identificării unui risc sistemic sever determinat de cadrul legislativ incert și impredictibil în domeniul financiar bancar”, a anunțat ARB, potrivit Mediafax.

În plus, Asociația spune că există interpretări clare ale industriei financiare, ale Președinției și ale Guvernului României, Băncii Centrale Europene și ale Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la posibilele elemente de neconstituționalitate și de hazard moral.

„Aceste elemente de neconstituționalitate împreună cu modificarea sau afectarea contractelor încheiate legal cu băncile în trecut vor fi luate în considerare de către instituțiile de credit cu privire la modul în care vor reacționa la impactul acestei legi”, a arătat ARB.

Legea dării în plată a fost adoptată de Camera Deputaților cu o majoritate covârșitoare de voturi.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!