Bancuri

Articol publicat in sectiunea Bancuri pe data 11 septembrie 2015

Era odată un cerşetor care se aşeza mereu lângă o biserică pentru a cerşi cu o pălărie în mână. Într-o zi, vine cu două pălării. Un enoriaş se apropie de el şi-l întreabă:

– Domnule dragă, de ce aveţi două pălării?

Cerşetorul răspunde:

– Adevărul este că mi-a mers atât de bine încât m-am hotărît să-mi deschid o sucursală.

Un tip se prezintă la doctorul psihiatru.

– Domnule doctor, îi spune acesta, noaptea o mulţime de omuleţi se foiesc la mine sub pat.

– Hm, face doctorul. Cazul dvs ar necesita câţiva ani de analize şi tratament.

După un timp, doctorul îşi întâlneşte pacientul pe stradă şi-l întreabă de ce nu s-a mai prezentat la consultaţie.

– Pentru că nu mi-a permis timpul. Dar să ştiţi că am terminat cu omuleţii aceia care mă deranjau noaptea.

– Da? Cum?!

– Am tăiat picioarele patului.

O pereche, soţ şi soţie, au decis să-şi facă vacanţa pe marginea unui lac, căci soţului îi plăcea să pescuiască. După câteva zile petrecute acolo, într-o dimineaţă, soţul se întoarse obosit şi se hotărî să ia o pauză. Soţia se gândi să profite şi să facă o plimbare pe lac, deşi nu era prea familiarizată cu locul. A luat barca, în care rămăseseră toate ustensilele de pescuit ale soţului, a pornit motorul şi, după ce a mers puţin, a ancorat, a deschis o carte şi a început să citească.

La un moment dat, apare un Gardian Public, cu barca sa. Trage alături de barca femeii şi-i spune:

– Bună dimineaţa, doamnă. Ce faceţi aici?

– Citesc o carte, spune ea întrebându-se dacă „nu e evident?!”

– Vă aflaţi într-o zona interzisă pescuitului, o informă el.

– Îmi pare rău, domnule ofiţer, dar NU pescuiesc!… Citesc!!!

– Da, dar aveţi tot echipamentul necesar! Din câte ştiu, aţi fi putut începe să pescuiţi în orice moment!  Trebuie să vă reţin şi să vă dau amendă!

– Doar pentru că aveam o carte în mână şi citeam?!!’ exclamă ea stupefiată. Dacă veţi face asta, am să vă acuz de viol! spuse femeia.

– Dar nici măcar nu v-am atins!, spuse gardianul public.

– Da, e adevărat,  dar şi dumneavoastră aveţi tot  echipamentul necesar… Din câte ştiu, aţi putea începe în orice moment!

– Îmi cer scuze, doamnă. O zi bună! răspunse el, şi-o şterse.

– Azi noapte m-a atacat un hoţ pe stradă. Era trecut de miezul nopţii, mă întorceam singur de la nişte amici.

– Şi ce-ai păţit?

– Dacă-ţi spun, n-o să mă crezi. M-a somat. Eu nu aveam nimic la mine, nici măcar ceasul. M-a controlat. În final, văzând că n-am niciun sfanţ şi de pe legitimaţia de serviciu că sunt funcţionar de stat, mi-a dat o hârtie de 50 de mii, spunându-mi:

– Ia un taxi, amărâtule, să nu te mai atace cineva!

Autor articol: Diana Roman

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!