Bănel s-a întors pe teren

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 10 martie 2014

525 banel nicolitaRecuperat după leziunea la picior, mijlocaşul român a fost integralist în weekend şi s-a remarcat prin centrările periculoase, dar echipa sa a cedat la Evian cu 0-2.

Antrenorul Der Zakarian şi-a amintit că-l are în lot și pe Nicoliţă şi i-a dat şansa titularizării la Nantes în Ligue 1 pentru prima oară în 2014.

Bănel nu mai intrase de la început de pe 3 decembrie, cu Valenciennes, însă vineri a fost ținut în teren 90 de minute. Şi a jucat absolut remarcabil, deşi „canarii” au pierdut.

Refăcut după problemele la aductori, mijlocaşul român a fost lăudat de football365.fr, agenția care i-a dat nota 6: „Preferat lui Pancrate pe flancul drept, Nicoliţă a pus foc în toate centrările.”

În minutul 23, la 0-0, Bănel a dat chiar o pasă care se putea transforma în gol. L-a blocat pe Berigaud şi a centrat excelent pentru Bedoya, a cărui lovitură de cap a fost deviată de portar, a lovit bara şi a picat pe linia porții.

Doar în trei partide a fost Bănel Nicoliță integralist, adunând 584 de minute în 10 meciuri la Nantes în Ligue 1, Cupa Ligii şi Cupa Franţei. Este de urmărit dacă acesta va reveni la forma care l-a consacrat, dat fiind că naționala României nu o duce deloc bine din punct de vedere al mijlocașilor de travaliu, iar Bănel ar putea reprezenta o soluție.

 


Comentarii

Spune-ti si tu parerea!