Bani mai mulți pentru Catedrala Mântuirii Neamului

Articol publicat in sectiunea Social pe data 7 august 2015

Secretariatul de Stat pentru Culte a primit la rectificarea bugetară suma de 67 milioane de lei, din care 25 milioane de lei sunt pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, a anunțat ministrul finanțelor, Eugen Teodorovici.

Catedrala Mântuirii Neamului era finalizată, în iunie, aproximativ 60%, iar în 2017 ar putea fi gata pentru a fi ținute slujbe, costurile pentru lucrările „la roșu” fiind sub 100 milioane de euro, scrie Mediafax.

În decembrie 2011 se turna prima cifă de beton la Catedrala Neamului, după aproape trei ani și șase luni, construcția a fost ridicată mai bine de jumătate, iar în alți doi ani ar trebui să aibă uși și ferestre, catapeteasma pictată și să permită să se facă slujbe.

La Catedrala Neamului se vor folosi 100.000 de metri cub de beton, 45.000 de tone de armătură rigidă și aproximativ 25.000 de tone de armătură flexibilă, de zece ori mai mult decât la un bloc de zece etaje.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!