Barman în pub de lux

Articol publicat in sectiunea Muncă, Poveşti româneşti pe data 10 februarie 2016

„Când cei mai mulţi dintre oameni îşi încheie programul de muncă, eu abia îl încep.” Aşa îşi descrie în câteva cuvinte Radu, un tânăr de 30 de ani din Iaşi, meseria pe care o practică de şase luni în sufletul Londrei, şi anume cea de barman. Deşi este o meserie cu care a cochetat câteva luni şi în Bucureşti, Radu povesteşte că diferenţa de a lucra în cele două capitale este „de la cer la pământ”.

 

Diaspora Românească: De ce Londra? De ce barman?

Radu: În Londra am ajuns anul trecut în vară. Am un prieten foarte bun din copilărie, care este aici de mai mulţi ani şi care m-a invitat în vacanţă. Culmea a fost că am venit în Londra pentru două săptămâni şi… nu am mai plecat de atunci. El lucra, ca tot românul, în construcţii, eu eram în ţară agent de vânzări pentru o companie de telefonie mobilă. Dezamăgit de situaţia de acasă, am zis să îmi încerc norocul aici. Bineînţeles, ştiam ce mă aşteaptă pentru început… munca în construcţii. Însă nu a fost atât de negru şi atât de rău cum m-am gândit. Nici nu ştiu cum au trecut primele luni, însă, în acest timp, mi-am făcut şi documentele de care aveam nevoie: National Insurance Number, pe care l-am luat la al doilea interviu, şi apoi am aplicat de UTR. Viaţa mea s-a schimbat, dacă pot spune aşa, într-o seară de vineri, când am ieşit cu colegii de muncă la un pub să bem o bere. Norocul pentru mine a fost că ne-a servit un român şi stând de vorbă cu acesta, am aflat că şi el muncise în construcţii, dar de câţiva ani lucra ca barman… şi era foarte, dar foarte mulţumit de acest job. Mai ales din punct de vedere financiar. Nu ştiu ce şi cum s-a întâmplat, dar am plecat de acolo hotărât… decis… fără cale de întoarcere… să devin barman. Este vorba asta la noi „i s-a pus pata”, ei bine, mie chiar mi se pusese bine de tot. Le-am spus colegilor că de luni nu mai vin la muncă pe şantier… pentru că vreau să lucrez într-un pub. Aşa a şi fost. În săptămâna aceea, luni, am pornit pe Oxford Street, cu zeci de CV-uri… în căutare de joburi.

 

D.R.: În cât timp ţi-ai găsit acest job?

Radu: A durat cam două săptămâni. În primele zile, am mers din bar în bar, din pub în pub şi din restaurant în restaurant. Când le spuneam că sunt român, toţi managerii mă întrebau dacă am acte. Era prima întrebare, nicidecum unde am lucrat, dacă am lucrat în domeniu sau dacă am experienţă. În următoarele zile, am fost la două pub-uri în probe. Nu am fost compatibil cu niciunul şi am plecat. Nu sunt o fire optimistă, însă atunci nu aveam nicio temere că nu voi găsi sau că nu voi reuşi. La scurt timp, am primit un telefon de la managerul unui pub de lux… mă chema, la fel în probă. M-am prezentat acolo şi am luat jobul din prima zi. Mi-a spus că îi plac românii pentru că muncesc curat şi ordonat.

 

trimiteri-sus-4

Chelner pe Oxford Street: bun la bacșiș, rău la servit

Joburi… pentru care nu este nevoie de engleză

PE MASA ROMÂNULUI DIN UK

MUNCIM ÎN CONSTRUCȚII! PE CÂȚI BANI?

trimiteri-jos-4

 

D.R.: Ai spus că ai mai cochetat cu această meserie…

Radu: Da, în tinereţile mele. Am lucrat în Bucureşti câteva luni ca şi barman, însă nu pot spune că îmi amintesc prea multe lucruri de atunci. A fost demult, în urmă cu mulţi ani. Meseria nu era o necunoscută pentru mine, pentru că timp de doi ani şi jumătate am fost plecat pe nave de croazieră, unde am lucrat ca şi chelner, şi cred că atunci am „furat” câteva trucuri.

 

D.R.: Cum arată o zi de muncă? La cât îţi începi programul?

Radu: Lucrez de marţi până duminică. De obicei lunea, foarte rar şi marţea, sunt liber. Programul meu începe mereu la ora 18.00, când cei mai mulţi dintre oameni îşi încheie programul de muncă, eu abia îl încep. Tura se termină în jur de ora 2-3 dimineaţa. Nu pleacă nimeni până nu se face curăţenie şi se spală totul. Nu vă imaginaţi că este mizerie. Nu este un pub oarecare, în care intră oricine, având în vedere că şi preţurile sunt pe măsură şi pornesc de la 20-30 de lire un pahar. Este un loc în care se servesc cocktailuri, foarte multă şampanie cu caviar, whisky, scotch. Englezii şi nu numai, pentru că avem clienţi de aproape toate naţionalităţile, se respectă. Bine, mă refer la cei care îşi permit. În sensul că în fiecare zi, după ce îşi termină programul de muncă, doamnele ies la un pahar de şampanie sau de vin, iar domnii la un pahar de whisky cu gheaţă, după care merg la restaurant.

————————————–

„Există o diferenţă uriaşă, de la cer la pământ, între a fi barman în România şi a fi barman în Londra. Din toate punctele de vedere. În special cel financiar, pentru că asta contează la final. În România, ai un salariu foarte mic, pentru că toţi patronii se gândesc că restul de bani, până la un salariu normal, îi primeşti din bacşiş. Şi astfel un barman se mulţumeşte cu un salariu mic, aşteptând mereu să facă bacşiş ca să îşi acopere cheltuielile.”

Radu, 30 de ani, barman pe Oxford Street

————————————–

 

D.R.: Sunt greu de realizat cocktailurile pe care le cer clienţii?

Radu: Aici nu este ca în România, în sensul că barmanul trebuie să se dea în spectacol pentru a impresiona cu o băutură. Cel puţin acesta este punctul meu de vedere. Clienţii nu vor să aibă în faţă un pahar care să fie în trei sau cinci culori, cu umbreluţe, măsline şi umplut cu fructe, ca să se simtă bine. Oamenii nu pun preţ pe cum arată un pahar, ci pe ceea ce este în interior. Iar băuturile fine şi scumpe se servesc simple.

 

D.R.: Bacşişul primit este pe măsura clienţilor care vă trec pragul?

Radu: Să fiu sincer… da. Salariul meu este unul normal, adică de 1.200 de lire pe lună, 300 pe săptămână. Dar în ceea ce priveşte tips-ul (bacşiş), sunt săptămâni în care primesc, după ce toată suma strânsă se împarte egal cu toţi colegii, şi câte 250 de lire. Astfel, banii de salariu îi strâng şi mă străduiesc să trăiesc şi să îmi plătesc facturile şi restul cheltuielilor din banii de bacşiş. Asta e bine…

 

D.R.: Pare un job minunat, există şi dezavantaje?

Radu: Da, sunt, ca în orice meserie. De exemplu, până în prezent singurul dezavantaj pentru mine este apa. Din cauza faptului că sunt mereu cu mâinile în umezeală (spăl ceva, şterg ceva, prepar ceva), am schimbat câteva straturi de piele… am mâinile mereu uscate, mi se exfoliază mereu pielea şi nu mai spun câte creme de gălbenele mi-a trimis mama de acasă… Însă, nu vreau să mă plâng. Mi-e bine şi vreau să profit de perioada aceasta a vieţii mele. Vreau să îmi strâng nişte bani şi apoi voi decide ce voi face.

Autor articol: Oana Padureanu
Etichete: , , , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!