Bătaie în stradă?! Stați deoparte!

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Justiție / Poliţie, Poveşti româneşti pe data 23 mai 2016

Bătaie în stradă?! Stați deoparte!

O adolescentă este bătută în plină stradă de un tânăr. Trasă de păr, trântită la pământ, pumni, picioare și țipete de ajutor. Totul la câțiva metri de o stație de autobuz. Ghinionul face ca exact în acel moment nimeni să nu treacă pe acolo. Nicio mașină, niciun om, deși totul se întâmplă pe o stradă extrem de circulată. Ce faceți? Ignorați totul și vă vedeți de drum? Vă opriți și încercați să îi despărțiți? Sau stați deoparte, dar sunați Poliția? Răspunsul corect? Vi-l oferă Laura, o româncă în vârstă de 30 de ani, care a fost martora unei astfel de scene în urmă cu doar câteva zile.

 

„O fată bătută. Nu pot traversa pe partea cealaltă”

Pe străzile din Londra se poate întâmpla orice, la orice oră. Am putea spune că aproape oricine a fost măcar o dată martor la o altercație. În trafic. În autobuz. Și lista poate continua. O astfel de scenă s-a petrecut în urmă cu doar câteva zile și în fața unei românce. Tânăra se întorcea de la serviciu, când la doar un minut de casa în care locuiește o adolescentă era bătută în plină strada.

„Doar ce coborâsem din autobuz și prima reacție a fost una de șoc, pentru că locuiesc (cred eu) într-o zonă foarte liniștită, unde nu mi-a fost să văd până acum niciun fel de scandal. Și stau aici de vreo câțiva ani buni.

În fața mea, la doar câțiva metri, o fată, care nu avea mai mult de 16-18 ani, era întinsă pe jos, iar un băiat, cam de aceeași vârstă cu ea, o lovea fără niciun fel de jenă. Parcă nu știa cu ce să dea mai întâi. Pumni, picioare, palme. M-am speriat și tocmai de aceea primul gând pe care l-am avut a fost să mă îndepărtez de ei, să îi ocolesc, să mă fac că nu am văzut. Și totuși, nu știu ce m-a determinat să mă opresc.

M-am gândit imediat că dacă, Doamne Ferește, aș fi fost în locul ei, normal că aș fi vrut să mă ajute cineva. Plus că erau doi adolescenți… ce putea să mi se întâmple? Culmea a fost că exact în acel moment nu trecea nimeni pe stradă. Nicio mașină, niciun trecător, niciun vecin. Nimeni. Așa că m-am apropiat și doar i-am spus băiatului să înceteze. Eram cam la trei-patru metri de ei. Ei bine, el s-a oprit din administrarea pumnilor și picioarelor și nici nu am realizat când a ajuns în fața mea. M-a împins atât de tare, că m-am trezit și eu pe jos. Am scăpat telefonul pe care îl aveam în mână, o sticlă cu apă, geanta mea era împrăștiată pe acolo și am țipat. În momentul, acela două mașini s-au apropiat. Șoferii, amândoi, au oprit. S-au dat jos din mașină și au venit la mine. M-au întrebat dacă sunt bine, am dat din cap că sunt ok și apoi au încercat să îi despartă pe cei doi. M-am ridicat pe picioarele mele, nu mă durea nimic, nu eram lovită, zgâriată. Doar că eram și mai șocată de ceea ce se întâmplase”, ne spune Laura despre experiența traumatizantă pe care a trăit-o de curând.

—————————————

„Acum mi-am învățat lecția: nu mă mai opresc orice s-ar întâmpla, iar dacă vreau să ofer ajutorul meu, sun direct la Poliție. Exact acest lucru mi-au spus și agenții care au ajuns la incident.”

Laura

—————————————

 

De la ajutor la durere

Oamenii care opriseră au sunat imediat la Poliție. Atât tânăra, cât și tânărul care se luaseră la bătaie sângerau.

„Lui îi curgea sânge de undeva de la mână, ei din nas. Cei doi șoferi care au oprit mașinile i-au despărțit, iar în învălmășeala aceea, pe el l-am auzit spunând «ok, sunați la poliție, mă întorc înapoi la pușcărie».

Abia atunci am realizat că treaba este destul de serioasă și că intervenisem unde chiar nu trebuia. În două-trei minute a ajuns și poliția. Eu încă îmi culegeam lucrurile de pe jos, mă scuturam și mă minunam de ceea ce tocmai mi se întâmplase. Le-am explicat agenților ce s-a întâmplat și, imediat ce au înțeles despre ce este vorba, mi-au spus că în niciun caz nu trebuia să intervin, să intru în vorbă. Trebuia să îmi văd de drum și dacă voiam să ajut, trebuia doar să sun la Poliție. M-au întrebat și ei dacă sunt ok, le-am spus că doar m-a împins și am căzut, dar că sunt bine. Între timp, nu știu când și cum, băiatul nu mai era pe acolo… fugise.

Cum totul s-a întâmplat la doar un minut distanță de casa în care locuiesc, am plecat. Bine că nu a fost mai rău, mi-am spus. Numai că a început un oarecare disconfort la piciorul drept. Mă jena glezna. În momentul în care am căzut, purtam și niște pantofi cu toc, am călcat strâmb, m-am gândit eu. Și mi s-a întors piciorul. Dovadă era și pantoful drept, care fusese zgâriat de asfalt. Însă, cu cât orele treceau, cu atât durerea de gleznă era mai mare. Începea să se umfle, și parcă să se și învinețească. După vreo șase ore de la incident, nici nu mai puteam pune piciorul în pământ. Durerea era groaznică. Am pus gheață, l-am așezat pe o pernă și m-am gândit că ar trebui să merg la GP sau chiar la spital. Numai că experiențele trecute m-au determinat să rămân acasă și să mă tratez cu cremele și pastilele pe care le aveam din România”, ne povestește Laura, martoră la incident.

—————————————

„Și uite așa, de la un simplu ajutor pe care voiam să îl ofer, m-am ales cu o entorsă de toată frumusețea. 12 ore nici nu am putut pune piciorul în pământ de durere. A fost crunt. Plus că nici nu am putut merge a doua zi la serviciu. A trebuit să stau în pat câteva zile să mă recuperez. Acum regret, dar nu mai pot întoarce timpul înapoi. Gheață, repaos, o cremă antiinflamatoare, nurofen și multe informații citite pe internet despre cum se pot trata luxațiile și entorsele… cam cu asta m-am ales.”

Laura, martoră la o bătaie pe stradă

—————————————

Autor articol: Oana Padureanu
Etichete:

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!