Bază de date cu bolnavii de cancer

Articol publicat in sectiunea Social pe data 13 martie 2015

Orice pacient depistat cu cancer va fi introdus automat de medic, la externare, într-o bază de date a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), care va permite o mai bună evidenţă a acestei patologii, a spus preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea.

„Vom realiza un sistem informatic la momentul externării din spital, adică o rubrică pe fişă sau cum se va numi, pentru pacientul care are diagnosticul la externare de neoplasm şi care va intra direct şi va ajunge în datele casei (CNAS – n.r.). Este adevărat că acel diagnostic trebuie certificat de buletinul de anatomie patologică care apare de regulă cel mai devreme după două săptămâni de la prelevare. Pacienţii cu neoplasm vor fi înregistraţi într-o bază de date special pentru oncologie”, a declarat preşedintele CNAS, care a precizat că este vorba despre un proiect care va fi finalizat până la sfârşitul anului.

 

Radioterapia, gratuită

De asemenea, radioterapia va fi gratuită atât la stat, cât şi la privat. Clincile vor avea obligaţia să trateze toţi pacienţii care au o astfel de recomandare, fără a putea încasa absolut nimic, a mai spus Ciurchea, la o dezbatere privind finanţarea sistemului sanitar în 2015.

El a mai declarat că nu există liste de aşteptare pentru tratamentul oncologic. „Acolo unde lucrurile nu sunt în regulă, ca o măsură extrem de radicală, întrerupem contractul furnizorului cu CNAS pe o perioadă de câţiva ani. Sigur că pot fi comentarii, dacă întrerupem contractele. Cu ajutorul pacienţilor, vom regla sistemul. Cardul a fost criticat, nimeni nu-l doreşte cu excepţia casei şi al pacienţilor, dar din 1 mai va deveni obligatoriu şi vor fi validate numai acele servicii efectuate. Este cheia de acces în sistem. (…) Banii pe care îi economisim vor rămâne pentru medicamente care sunt pe listă sau care vor fi pe listă, totul pentru bolnav. Dorim să avem un plus de bani, undeva între 20 şi 30%, cam 20 de milioane de euro, deloc de neglijat”, a mai spus Ciurchea.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!