BBC: „Lituania, afectată puternic de emigraţia în masă”

Articol publicat in sectiunea UK la zi pe data 23 martie 2015

Britanicii văd impactul imigraţiei doar din punctul lor de vedere, însă pierderea tinerilor, a celor calificaţi şi talentaţi poate avea urmări serioase în ţările lor de origine. BBC a făcut o analiză a situaţiei din Lituania.

În 1990, Lituania avea o populaţie de 3,7 milioane de locuitori. Acum este de doar 2,9 milioane, astfel că Lituania a pierdut unul din cinci oameni, ca urmare a scăderii natalităţii şi a emigrării în masă, în special după 2004. În 2011, spre exemplu, statistici ale UE arată că 54.000 de persoane au emigrat din Lituania, jumătate dintre aceştia alegând să se stabilească în UK.

Rezultatul este o lipsă acută de tineri de 19 şi 20 de ani, afectând grav universităţile ţării şi viitorul economic al ţării. Dacă nu se face nimic, numărul studenţilor se va reduce cu 40% în 2023 faţă de nivelul din 2009. Astăzi, unul din 14 studenţi lituanieni studiază în străinătate, UK fiind destinaţia preferată, cu aproape 5.000 de studenţi din totalul de 12.000 care studiază afară. Alţi 1.600 de studenţi se află în Danemarca, unde cursurile sunt gratuite pentru cetăţenii europeni.

În Lituania, economia încearcă să-şi revină după anii dificili de austeritate, iar afacerile sunt disperate să găsească personal calificat corespunzător. Lituania a aderat la zona euro anul acesta şi caută în continuare o integrare mai profundă în structurile europene. Rezultatul sperat ar fi o îmbunătăţire a mediului economic, care să-i facă pe tineri şi pe cei calificaţi să-şi dorească să rămână sau să se întoarcă în Lituania.

Chiar şi Universitatea Vilnius, cu o istorie de peste 400 de ani, are probleme. Soluţia de moment este atragerea studenţilor străini. Rezultatele sunt promiţătoare – în 2014 5.000 dintre studenţi au fost străini, cu 1.000 mai mulţi faţă de anul precedent. Majoritatea studenţilor vin din Belarus şi Rusia, urmaţi de cei din Ucraina, Nigeria, Azerbaijan, Georgia şi chiar Germania. Vin şi din India.

Cele mai căutate cursuri sunt cele de medicină şi de inginerie, care se predau şi direct în engleză. Cheia succesului ar fi schimbarea legislaţiei, care să permită acestor studenţi străini să rămână şi să-şi caute de muncă timp de şase luni după licenţiere.

Raportul dintre cei care pleacă şi cei care vin va depinde de situaţia economică, iar introducerea monedei euro în Lituania ar putea să fie un semnal pentru unii dintre lituanienii plecaţi că ar fi timpul să se întoarcă. Şi, într-adevăr, sunt mulţi care se întorc, chiar şi dintre aceia care au studiat la universităţi cu renume. Cel mai adesea, ei se întorc pentru că se simt mai bine la ei acasă şi pentru că posibilităţile de avansare în carieră sunt mult mai mari decât în UK, spre exemplu, chiar dacă banii sunt mai puţini.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!