Bellu și Bitang se întorc

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 11 decembrie 2015

609 belluOctavian Bellu şi Mariana Bitang vor reveni la conducerea lotului olimpic de gimnastică feminină, ei urmând a pregăti echipa României în vederea calificării la JO din 2016 dar şi la competiţia de la Rio, dacă sportivele se vor califica în urma turneului preolimpic din luna aprilie.

Anunţul a fost făcut după şedinţa Comisiei Tehnice a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, şi a fost confirmat de surse federale.

Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) a transmis chiar un comunicat oficial, privind revenirea celor doi antrenori la lotul olimpic feminin.

„În urma discuţiilor avute atât cu FR Gimnastică, cât şi cu reprezentanţii MTS, antrenorii Mariana Bitang şi Octavian Bellu, cu un palmares cumulat format din peste 400 de medalii, au decis să revină la conducerea lotului naţional de gimnastică, sprijinind astfel pregătirea sportivelor până la turneul de recalificare din luna aprilie a anului 2016, organizat sub egida FIG. Mariana Bitang şi Octavian Bellu au hotărât să suspende colaborarea cu FR Gimnastică în luna aprilie a anului 2014, în contextul unor probleme familiale foarte serioase”, spune comunicatul MTS.

Cei doi tehnicieni, care au condus gimnastele tricolore la ultimele şase ediţii de Jocuri Olimpice, ar urma să se alăture oficial lotului de la Izvorani începând cu 15 decembrie.

Bellu şi Bitang se ocupă deja de recuperarea unora dintre gimnastele cu probleme de sănătate, între care se numără şi Cătălina Ponor, operată la tendonul unui picior.

Lotul a lucrat din 2014 cu antrenorii Lucian Sandu, Cristian şi Lăcrămioara Moldovan, care au activat şi anterior în staful echipei naţionale, în perioada în care Bellu şi Bitang se aflau la conducere.

Octavian Bellu şi Mariana Bitang s-au retras de mai multe ori de la lotul olimpic feminin, revenind ulterior asupra deciziei. Ei au anunţat în septembrie că nu mai sunt antrenorii lotului, astfel că nu au fost prezenţi alături de echipă la Campionatele Mondiale de la Glasgow, din luna octombrie.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!