BIROCRATIA DECESELOR

Articol publicat in sectiunea Acte, Reportajul săptămânii pe data 9 octombrie 2011

Credem ca moartea nu ne poate ajunge in Regatul Unit, tara pe care cei mai multi imigranti o echivaleaza cu traiul implinit si cu bunastarea. Sau ca aceasta trecere in nefiinta este oarecum o realitate indepartata, care nu ne va conturba destinul prea curand. Dar nu este asa…

Marea Britanie este perceputa aproape exclusiv din perspectiva castigurilor financiare pe care le poate furniza existenta unui roman pe aceste meleaguri. De aceea, moartea pare cu atat mai dureroasa si sfasietoare, cand ea se intampla sa aiba loc in cazul unor persoane care ne sunt apropiate. Si atunci, dincolo de tristete si lacrimi, ne dam seama ca disparitia celui decedat nu este unica pierdere.

Moartea in strainatate este parca mai grea decat in Romania. Ea presupune, pe langa un gol sufletesc imens, si costuri aparent inexplicabile, documente si proceduri ce parca devin lipsite de orice ratiune.

Si totusi, toate aceste reguli excesiv de birocratice la care trebuie sa se supuna cei ramasi in viata, odata cu pierderea celor dragi, exista si se aplica riguros. Ele fac parte din viata. Pentru ca, impotriva asteptarilor, in Marea Britanie se mai si moare….

 

 

Sfarsitul pe meleaguri straine

 

Oameni din intreaga lume vin anual in Marea Britanie atrasi de promisiunea unei vieti mai bune decat in tarile lor de origine. Dar, contrar asteptarilor, unii dintre ei ajung, tragic si neprevazut, sa isi sfarseasca existenta pe aceste meleaguri, departe de tara natala.

Conform enciclopediei online Wikipedia, mortalitatea in Regatul Unit a fost in 2010 de 10 morti la fiecare 1.000 de locuitori. Spre comparatie, in Romania in aceeasi perioada au murit 12 persoane raportat la 1.000 de locuitori.

In familiile imigrantilor stabiliti aici insa, adeseori in conditii de incertitudine si neajunsuri, un astfel de eveniment nedorit declanseaza un sir de alte numeroase dificultati si probleme…

Cazurile de deces ale unor romani in Marea Britanie produc durere si suferinta, dar si costuri pe care, de multe ori, familiile si cunostintele acestora cu greu le pot sustine. Iar daca inregistrarea unui caz de deces sau obtinerea documentelor care se impun intr-o asemenea situatie pot fi rezolvate cu aportul si bunavointa cunoscutilor sau rudelor celui disparut, anumite etape ale procesului astfel declansat pot fi parcurse doar prin apelarea unei companii specializate in servicii funerare.

Cazuistica deceselor in strainatate a dezvoltat proceduri exacte care trebuie respectate de catre rudele si apropiatii unei persoane care si-a pierdut viata in strainatate. Compania romaneasca Casa Funerara Alecu, avand sediul in Bucuresti, ofera prin intermediul internetului, celor intersati, informatii complete referitoare la pasii pe care trebuie sa ii parcurga romanii atunci cand se confrunta cu decesul unei persoane apropiate in strainatate.

„Daca un membru al familiei sau o ruda a dumneavoastra, cetatean roman, a decedat in alta tara, este bine sa stiti urmatoarele:

  • decesul trebuie inregistrat la autoritatile locale din tara respectiva;
  • decesul poate fi inregistrat si la ambasada sau consulatul Romaniei din tara respectiva (nu este obligatoriu);
  • daca ambasada sau consulatul Romaniei sunt notificate despre deces de autoritatile locale, acestea informeaza Ministerul Administratiei si Internelor din Romania, care va anunta familia despre decesul cetateanului roman;
  • inregistrarea decesului la ambasada sau consulatul Romaniei permite eliberarea de catre ambasada sau consulat a unui certificat de deces romanesc;
  • atentie: eliberarea certificatului de deces romanesc se poate face numai pe baza certificatului de deces eliberat initial de autoritatile locale din tara respectiva si pe baza altor documente prevazute de legislatia romana;
  • daca inregistrarea decesului nu s-a facut la ambasada sau consulat, atunci certificatul de deces romanesc va fi eliberat in tara, de autoritatile romane, pe baza certificatului de deces strain si a altor documente prevazute de legislatia romana;
  • daca decesul a fost cauzat de o actiune violenta, atunci solicitati interventia autoritatilor locale de politie pentru investigarea cazului; efectuarea investigatiilor poate intarzia procedura de transport a corpului neinsufletit in Romania;
  • daca ati aflat despre deces in timpul in care va aflati in Romania, notificati in scris Directia Relatii Consulare a MAE, la numarul de fax 0213196869.”

Casa Funerara Alecu functioneaza din 1963, conform prezentarii companiei expusa pe propria pagina de internet.

 

Certificat romanesc pentru deces britanic

Ambasada Romaniei la Londra prezinta pe website-ul reprezentantei diplomatice propriile proceduri ce urmeaza a fi parcurse pentru eliberarea certificatului de deces romanesc pentru o persoana de cetatenie romana care a decedat in regat. Aceste servicii consulare pot fi solicitate doar in cazul in care se doreste inscrierea in registrele de stare civila romanesti a certificatelor de deces emise de autoritatile britanice. In final, institutia romaneasca de pe teritoriul Marii Britanii va elibera un certificat de deces romanesc.

Actele necesare transcrierii se depun la ambasada, iar solicitantul, cetatean roman, trebuie sa se prezinte personal pentru semnarea in fata consulului a unei declaratii notariale la depunerea sau, dupa caz, la ridicarea actului, precizeaza website-ul londra.mae.ro.

Cetatenii care nu doresc efectuarea transcrierii actului de stare civila la ambasada si nici nu se deplaseaza in Romania pentru aceasta, pot imputernici o persoana din Romania pentru a efectua transcrierea la serviciul de stare civila din localitatea de domiciliu a decedatului.

Pentru inscrierea unui certificat de deces emis de autoritatile britanice intr-un registru de stare civila din Romania, functionarii Sectiei Consulare a Ambasadei Romaniei la Londra solicita urmatoarele documente:

  • pasaportul/cartea de identitate a solicitantului; original plus 2 fotocopii;
  • pasaportul/cartea de identitate a persoanei decedate; original plus 2 fotocopii;
  • un act de identitate din care sa reiasa numele si prenumele parintilor persoanei decedate, ultimul domiciliu al decedatului (buletin/carte de identitate); pentru cetatenii romani care au rezidenta permanenta in Marea Britanie se va prezenta orice document eliberat de autoritatile britanice sau de banca din care sa reiasa domiciliul; original plus 2 fotocopii;
  • certificatul de deces emis de autoritatile britanice avand aplicata pe verso apostila Conventiei de la Haga eliberata de Foreign And Commonwealth Office – Biroul Legalizari, Norfolk House, 437 Silbury Boulevard, Milton Keynes, MK9 2AH, http://www.fco.gov.uk/legalisation; original plus 2 fotocopii;
  • traducerea efectuata la unul din traducatorii autorizati inregistrati la ambasada; se efectueaza traducerea atat a certificatului de deces, cat si a apostilei Conventiei de la Haga;
  • legalizarea semnaturii traducatorului (se efectueaza la ambasada).

—————————————————

„Au fost cazuri cand familii mai sarace au dorit ca rudele lor sa fie inhumate pe teritoriul strain sau incinerate, in functie de decizia autoritatilor locale din acele zone. Repatrierea corpului neinsufletit al unei persoane decedate costa bani grei. Numai din Italia, un astfel de transport ajunge la 2.000 de euro, iar din Marea Britanie poate depasi 7.000 de euro.”

Sursa: adevarul.es

—————————————————

 

Servicii funerare londoneze

Preturile serviciilor funerare au crescut considerabil in ultimii ani pe teritoriul britanic, sustin reprezentantii marilor companii care activeaza in acest domeniu pe piata de profil din Regatul Unit.

„Costurile serviciilor funerare necesare in caz de deces in Marea Britanie au crescut in ultima perioada mult peste nivelul pe care il estimam, tinand cont de rata inflatiei sau de evolutia altor indicatori economici ce semnalizeaza starea de criza. Iar aceasta scumpire se pare ca va continua”, se recunoaste pe website-ul Rowland Brothers International, in pagina dedicata serviciilor funerare asigurate de companie.

In urma cu 10 ani, costurile totale ale unei inmormantari ajungeau la aproximativ 850 de lire sterline. Pentru aceleasi prestatii, in prezent, se plateste in Regatul Unit circa 2.300 de lire sterline, conform aceleiasi surse. „Si este imposibil de estimat unde vor ajunge aceste cheltuieli in urmatorii 5 sau 10 ani”, se spune pe website-ul rowlandbrothers.com.

Rowland Brothers International, cu sediul in Croydon (sudul Londrei), este una dintre companiile britanice cel mai frecvent solicitate de familiile ravasite de durere ale romanilor decedati pe teritoriul Regatului Unit. Oamenii apeleaza la serviciile acesteia, dupa ce afla de existenta ei de pe lista de recomandari a Sectiei Consulare a Ambasadei Romaniei la Londra pentru astfel de cazuri.

„Nu avem la dispozitie o statistica exacta cu cate cazuri de romani decedati a preluat firma noastra, pentru ca Rowland Brothers International este o companie care activeaza de multa vreme pe piata serviciilor funerare si s-a ocupat de-a lungul timpului de persoane decedate care proveneau din cele mai diverse etnii”, ne-a declarat Melanie Walking, una dintre angajatele companiei britanice.

Dincolo de costurile mentionate, tot ce trebuie sa faca cineva caruia i-a murit un apropiat e sa solicite certificatul de deces de la spital, pentru ca apoi sa inregistreze decesul la un Local Register Office (Directia Locala de Evidenta a Populatiei din Marea Britanie). De indata ce al doilea pas e facut, pot fi contactati cei de la Rowland Brothers si ei se vor ocupa de restul procesului, inclusiv de repatrierea persoanei decedate, ne-a asigurat Melanie Walking.

 

 

Ajutoare banesti de la statul britanic

 

Putini dintre romanii care traiesc experienta dureroasa a decesului unei persoane apropiate pe aceste meleaguri afla ca statul britanic acorda anumite beneficii sociale partenerilor de viata ai celor disparuti. Exista trei astfel de ajutoare banesti, care pot fi obtinute in cazul in care persoana decedata a muncit legal pe teritoriul Regatului Unit si si-a platit cu regularitate contributiile sociale fata de statul britanic.

Indemnizatia de deces

Indemnizatia de deces (Bereavement Payment) este o suma fixa de 2.000 de lire sterline, neimpozabila, platita sotului, sotiei sau partenerului civil al unei persoane care a decedat, daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

  • persoana care a decedat a platit suficiente contributii sociale sau decesul a survenit ca urmare a unui accident de munca sau a unei boli profesionale;
  • solicitantul avea sub varsta legala de pensionare (60 de ani pentru femei si 65 de ani pentru barbati) la data la care a survenit decesul sau persoana care a decedat nu primea pensie pentru limita de varsta (categoria A) la data la care a survenit decesul.

Cererile pentru acest tip de indemnizatie trebuie depuse la Jobcentre Plus, institutie similara directiilor teritoriale de munca din Romania, in termen de maxim 12 luni de la data la care a survenit decesul.

 

Alocatia de deces

Alocatia de deces (Bereavement Allowance) reprezinta o suma impozabila platita pentru o perioada de pana la 52 de saptamani sotului, sotiei sau partenerului civil al unei persoane care a decedat.

Conditiile care se cer a fi indeplinite pentru acest tip de prestatie sunt:

  • sotul, sotia sau partenerul civil al persoanei decedate sa aiba peste 45 de ani, dar sub varsta legala pentru pensionare (60 de ani pentru femei si 65 de ani pentru barbati), la data la care a survenit decesul;
  • sotul/sotia sau partenerul civil supravietuitor nu are copii in ingrijire;
  • persoana care a decedat a platit suficiente contributii sociale sau decesul a survenit ca urmare a unui accident de munca sau a unei boli profesionale.

Alocatia este platita la un nivel redus, daca cea de a treia conditie, aceea a contributiilor sociale nu este indeplinita in totalitate.

Cererile pentru acest tip de indemnizatie trebuie depuse la Jobcentre Plus in termen de 3 luni de la data la care a survenit decesul.

 

Alocatia pentru parintele supravietuitor

Alocatia pentru parintele supravietuitor (Widowed parent’s allowance) este platita sotului/sotiei sau partenerului civil al unei persoane care a decedat daca:

  • are in ingrijire copii cu varste de pana la 20 de ani, pentru care este platita alocatia pentru copii (Child Benefit);
  • are varsta sub cea legala de pensionare;
  • persoana care a decedat a platit suficiente contributii sociale sau decesul a survenit ca urmare a unui accident de munca sau a unei boli profesionale.

Nivelul maxim saptamanal al alocatiei de urmas este de 100,70 de lire sterline.

Cererile pentru acest tip de indemnizatie trebuie depuse la Jobcentre Plus in termen de 3 luni de la data la care a survenit decesul.

Conform website-ului guvernamental direct.gov.uk, Jobcentre Plus nu plateste simultan alocatia pentru parintele supravietuitor si alocatia de deces, insa este posibil ca alocatia de deces sa fie platita in continuarea alocatiei pentru parintele supravietuitor.

Informatii suplimentare privind prestatiile sociale care pot fi acordate in caz de deces pot fi obtinute accesand website-ul Ministerului Muncii si Pensiilor (Department for Work and Pensions): www.dwp.gov.uk.

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autor articol: Marcel Istrate
Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentarii

O parere la “BIROCRATIA DECESELOR”

  1. Ionut Spune:

    Si eu am avut parte, din pacate, de un deces in strainatate. Durerea familiei mele a fost alinata de cei de la serviciu de repatriere decedat care s-au ocupat de tot cu o mare grija, la pret foarte bun.

    http://servicii-funerare-iuliana.ro/repatriere-decedati/

Spune-ti si tu parerea!