Blue Card

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 4 noiembrie 2013

Românii din UK visează la Blue Card ca la un cer albastru din care norii plumburii ai indoielii s-ar fi risipit, făcând loc unei certitudini norocoase. Căci trebuie să ai un car de noroc până ajungi la Blue Card. Întâi de toate, să ajungi dincoace de Canalul Mânecii. Ceea ce nu e de ici de colo, nu fiindcă n-ai avea cu ce ajunge, ci fiindcă, în principiu, n-ai de ce să ajungi. N-ai, cum s-ar spune, chemare. Nu te cheamă nimeni, nu e nevoie de tine, nu eşti bine primit. Mai pe şleau, n-ai ce căuta. Ajuns, totuşi, în ciuda nechemării tale, constaţi că nici o culoare nu te poate ajuta mai mult decât albastrul. Cardul albastru, care îţi dă dreptul la muncă. N-ai timp să te gândeşti că toată această situaţie e un nonsens. Că în UK românii sunt supuşi încă restricţiilor pe piaţa muncii, dar că, în acelaşi timp, pot primi cardul albastru, care încalcă restricţiile legale în mod legal, deschizând larg poarta spre piaţa muncii. Cât de larg? Spre care piaţă? Să vedem lucrurile mai concret. Poarta deschisă de Blue Card se deschide atât de larg încât nu se întrezăreşte nici o geană de lumină. Fie că de partea cealaltă e o beznă absolută, fie că, de fapt, poarta nu se deschide deloc. Cu Blue Card-ul în mână te poţi prezenta la orice companie britanică, având o singură certitudine: aceea că n-ai mari şanse să fii angajat. Indiferent de nuanţa de albastru pe care o are, cardul tău nu impresionează pe nimeni. Îţi permite să te angajezi, dar nu îţi garantează nici o angajare. În principiu, îţi dă dreptul să cauţi. Abia din acest moment poţi intra într-un fel de normalitate pe care, oricum, o aveai şi în ţară. Dreptul de a căuta de lucru. E adevărat, în UK încerci să cauţi ceva la alte standarde financiare. Dar, chiar şi cu dreptul de a căuta, situaţia nu e deloc albastră. Nu se deschid uşile care sperai să se deschidă. Eşti, cum s-ar spune, pe lista de aşteptare. Nu la clasa VIP, la clasa economic. Nu la o cursă care zboară, ci la una care stă la sol, în speranţa unei decolări spre o direcţie oarecare. Nu la o oră anume, ci cândva. Ce reprezintă, până la urmă, Blue Card-ul? Dreptul la speranţa că, prin forţele proprii, vei reuşi să găseşti ceva de lucru fără a încălca legea. E un simplu paşaport. Unde ajungi cu el, nimeni nu poate şti. Dar, cel puţin, poţi trece o frontieră.

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!