BlueAir anunţă lansarea unei noi rute: Cluj-Napoca – Birmingham

Articol publicat in sectiunea Articole importante, Diaspora, Transport pe data 25 iunie 2016

uk-blue-air-cluj-birmingham

Aeroportul Cluj-Napoca va fi, începând cu 16 decembrie 2016, punct de legătura directă al companiei BlueAir cu al doilea oraş ca mărime din Marea Britanie, Birmingham. Noul zbor se va opera cu trei frecvenţe săptămânale în zilele de luni, miercuri şi vineri, informează compania într-un comunicat de presă.

Blue Air și-a început operarea pe Aeroportul Cluj-Napoca în data de 3 iunie 2016, prin deschiderea rutelor către Bucureşti, Liverpool şi Dublin.

„Ne bucurăm enorm să ne dezvoltăm prezenţa pe Aeroportul Cluj-Napoca prin deschiderea zborurilor directe către Birmingham. În urma recentei vizite la Cluj-Napoca, precum şi la cererea aeroporturilor, am decis să fructificăm această oportunitate către Birmingham – o destinaţie atractivă atât din punct de vedere turistic, cât şi de business. Angajamentul nostru pentru piaţa din Transilvania este subliniat de faptul că, începând cu această toamnă, Cluj-Napoca devine al şaselea aeroport unde ne stabilim o bază operaţională”, a declarat Gheorghe Răcaru, directorul general al Blue Air.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!