Bodyguard, varianta feminină

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Muncă, Poveşti româneşti pe data 11 martie 2016

uk_cctv operator2

Cine este de părere că un job destinat cu precădere bărbaților nu poate fi făcut ca la carte și de către o femeie se înșală. Și spunem asta pentru că avem dovezi: povestea unei românce de 42 de ani din Bacău, care lucrează de mai bine de 7 ani în Security.

Numele ei este Irina Părăluță și este operator CCTV – Closed Circuit Televison (Camere de Supraveghere). Printre locațiile atent monitorizate, dar și patrulate de către Irina, se numără și studiourile televiziunii BBC din Bristol.

 

Diaspora Românească: Ce înseamnă pentru o femeie să lucreze în Security?

Irina Părăluţă: La început a fost greu, mai ales că am lucrat numai noaptea. Turele încep de la ora 16 până a doua zi dimineaţa, la 7 şi jumătate. E greu pentru că nu am timp de nimic, decât casă-muncă, lucrez 15 ore pe zi. Însă m-am obişnuit cu timpul şi acum nu mi se mai pare chiar atât de dificil. Lucrez în Bristol, în acest domeniu, de 7 ani. Noi supraveghem o zonă foarte mare în care sunt zone rezidenţiale cu apartamente în care locuiesc oameni, parcări foarte multe, zone în care au loc conferinţe, sunt clădiri destinate afacerilor, dar sunt şi studiourile televiziunii BBC, unde se filmează diferite emisiuni. Noi setăm alarmele pentru ei, patrulăm, verificăm totul, supraveghem studiourile. Una dintre emisiunile care se filmează acolo este Deal or nor Deal.

 

D.R.: De ce cursuri este nevoie pentru a lucra în acest domeniu?

I.P.:  Eu am două cursuri: Door Supervisor şi cel de operator CCTV. După ce am terminat cursurile, am dat test şi apoi am aplicat de licenţă, de cardul propriu-zis, fără de care nu poţi lucra în Security.

 

D.R.: În ceea ce priveşte actele, de ce documente a fost nevoie?

I.P.:  În urmă cu 7 ani, când am aplicat la acest job, a fost nevoie de toate actele care ţin de statul de self-employed, adică am avut nevoie de Yellow Card.

 

trimiteri-sus-4

Bodyguard în club

DoiVrei să intri într-un club londonez? Trebuie să treci testul de admitere!

FĂRĂ RECOMANDARE EȘTI INVIZIBIL

BBC filmează trişorii la calificările SIA

trimiteri-jos-4

 

D.R.: De ce aţi fost atrasă către acest domeniu?

I.P.:  Din păcate, nu am avut experienţă în acest domeniu în România, dar mi-am dorit foarte mult să lucrez, în ţară, în Poliţie. A fost o pasiune încă de tânără. Nu s-a putut, dar Dumnezeu a aşezat lucrurile şi am reuşit în Anglia să intru în Security.

 

D.R.: Mai sunt şi alte doamne care lucrează în acest domeniu? Cum sunteţi privită de către colegi?

I.P.:  Nu cunosc, dar din ce ştiu sunt sigura. Cred că nu greşesc dacă spun că sunt privită cu admiraţie şi de către colegi, dar şi de către ceilalţi oameni.

 

D.R.: Cum arată o zi de muncă?

I.P.: Depinde. În cursul săptămânii este mai obositor pentru că lucrez mai mult, dar trebuie să fiu şi foarte atentă, pentru că este şi activitate mai mare, iar în weekend este un pic mai relaxant, pentru că lucrez 12 ore şi nu este agitaţia din cursul săptămânii. Patrulez din oră în oră, monitorizez camerele, notez orice detaliu, sun din oră în oră la departamentul central al poliţiei ca să anunţ că este totul în ordine. Depinde. Nu am voie să spun prea multe lucruri din cauză că totul este confidenţial. Dar după atâţia ani, în momentul în care monitorizez, ochiul este obişnuit şi îţi poţi da seama de oameni… dacă par suspecţi sau sunt puşi pe rele.

 

D.R.: Ne puteţi da câteva exemple de evenimente neplăcute pe care le-aţi monitorizat?

I.P.: Au fost destule evenimente neplăcute în 7 ani de zile. De exemplu, ultimul incident… cineva a încercat să spargă o maşină. L-am văzut pe camere, am sunat la poliţie şi a fost prins. Un alt exemplu recent s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni, a fost vorba despre un cuplu. S-au certat, iar ea a vrut să se sinucidă şi să se arunce în râul Avon, care trece prin Bristol. A fost la un pas să se arunce, însă noi am anunţat poliţia, ei au venit în timp record… și au reuşit să-i salveze viaţa acelei femei. Iubitul sau soţul ei, nu ştiu ce statut avea, nu a mai putut să o ţină, ea a trecut de bariere şi aproape se pregătea să se arunce în apă când poliţiştii au salvat-o… Agenţii ne-au mulţumit că i-am anunţat. Şi asta a fost tot.

 

D.R.: Care sunt riscurile la care vă expune această meserie?

I.P.: Sunt foarte multe riscuri la care mă expun, mai ales că sunt femeie. E viaţa mea în pericol în primul rând, pentru că patrulând la ore târzii, sunt singură… nici nu ştii ce se poate întâmpla… dacă prinzi pe cineva în flagrant, poate deveni periculos. De exemplu, în urmă cu 2 ani, am prins câţiva bărbaţi bine făcuţi care furau şi a trebuit să mă descurc, pentru că eu eram singură. Am trucurile mele. Trebuie să fii mereu atent pentru că nu ştii peste cine dai… unii pot avea diferite obiecte periculoase în mână cu care te pot lovi, alţii pot fi băuţi…

 

D.R.: Tot în acest domeniu vă vedeţi şi în viitor? 

I.P.: Da, îmi place ceea ce fac, dacă nu îmi plăcea, nu rezistam atât de mult timp. Îmi place, pur şi simplu…

—————————————

Supravegherea CCTV

 

Supravegherea publică prin CCTV este deosebit de comună în multe zone din întreaga lume, inclusiv în Regatul Unit, unde sunt raportate cele mai multe camere pe persoană decât în ​​orice altă țară din lume.

În Marea Britanie, fiecărei 1.000 de camere de supraveghere îi revine câte o singură infracţiune.

Anglia este cunoscută ca ţara cu camere de supraveghere la toate colţurile de stradă.

—————————————

Autor articol: Oana Padureanu
Etichete: , , , , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!