Bokila salvează Petrolul

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 10 iulie 2015

PANDURII TARGU JIU - PETROLUL PLOIESTI, SCOR 1-3, ETAPA 25, CAMPMarius Nicolae, fostul manager sportiv al Petrolului, , a negociat în 2013, la transferul lui Jeremy Bokila la Terek Groznîi, o clauză prin care Petrolul urma să primească 10% dintr-un viitor transfer al congolezului. Acesta a fost cumpărat de Guangzhou R&F, echipă la care Nicolae e acum manager sportiv, astfel că unul dintre cei mai huliţi oameni de pe Ilie Oană şi-a ajutat fosta echipă să primească cel puţin 220.000 de euro.

Intrată în insolvenţă la începutul anului, Petrolul căuta cu disperare surse de finanţare. Până acum, ploieştenii au reuşit să semneze câteva parteneriate cu sponsori, agenţia de pariuri Superbet devenind partenerul principal al clubului de pe Ilie Oană. Situaţia este însă dificilă, dovadă şi numeroasele nume noi din lotul echipei, însă un colac de salvare vine chiar de la un fost petrolist, cu care o parte din galeria Petrolului s-a aflat într-un conflict deschis şi pe care l-a criticat la fiecare meci. E vorba despre Marius Nicolae, fostul manager sportiv al echipei ploieştene.

În 2012 Nicolae a reuşit transferul congolezului Jeremy Bokila, de la Zulte Waregem. Sezonul atacantului a fost unul fantastic, el marcând 22 de goluri în 36 de meciuri pentru echipa ploieşteană. Ofertele au început să curgă, iar Bokila a fost cedat în Rusia, la Terek Groznîi, pentru 2,5 milioane de euro! Din nefericire atacantul de 26 de ani nu s-a adaptat în Rusia, unde nu a marcat decât nouă goluri în două sezoane, iar Terek a decis să-i caute un nou club.

Tot pe filiera fostului manager sportiv al Petrolului Bokila a ajuns, acum, în China. Manager sportiv la Guangzhou R&F, echipa lui Cosmin Contra, Nicolae le-a propus şefilor echipei chineze să îl tranfere pe congolez pentru a acoperi atacul deficitar, unde marocanul Hamdallah şi nigerianul Olanare au dezamăgit extrem în acest sezon. Mutarea s-a făcut, iar Guangzhou a achitat cele 1,5 milioane de euro cerute de Terek, congolezul debutând în eşecul cu Shanghai Shenhua, 0-1.

În contractul pe care l-a negociat cu Terek, Nicolae a inclus şi o clauză prin care Petrolul urma să primească 10% dintr-un viitor transfer al lui Bokila la o altă echipă. Iar această clauză s-a activat în această vară, astfel că ploieştenii aşteaptă acum să primească 220.000 de euro din transferul congolezului, sumă care a fost mărită de clauzele de performanţă ale jucătorului. O sumă neașteptată, iar petroliștii pot să spere că vor achita sumele restante din planul de insolvenţă al clubului.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!