BOLNAVI IN UK, TRATATI IN ROMANIA

Articol publicat in sectiunea Reportajul săptămânii, Sănătate pe data 21 octombrie 2013

Diferentele intre sisteme, o problema de mentalitate?

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

In Romania un pacient ajunge pe masa de operatie foarte usor. In Anglia se amana astfel de interventii cat de mult posibil. O spun romanii care au ajuns pe mana medicilor englezi dar o confirma si medicii romani care lucreaza in prezent in sistemul de sanatate britanic. Si totusi? Cum este mai bine? O extrema sau cealalta? In timp ce multi dintre pacienti se simt confunzi si cred ca asteptarea nu este buna pentru sanatatea lor, cadrele medicale spun ca sistemul de sanatate britanic trebuie in primul rand inteles iar diferenta are la baza mentalitatea.

 

Un sistem greoi

Traian T. este un tanar roman care traieste in Marea Britanie de mai bine de zece ani si care crede ca cea mai buna varianta este „calea de mijloc” ale celor doua sisteme de sanatate. Insa, in momentul in care viata l-a pus in fata unei probleme de sanatate, a fost nevoit sa aleaga intre drumul operatiilor si strada pastilelor. Si a ales! Sistemul romanesc.

Traian spune ca sistemul de sanatate este foarte greoi in Marea Britanie.  „Tot timpul trebuie sa mergi la medicul de familie, apoi acesta este cel care iti face programari pentru diverse analize sau te trimite la specialist. Asa functioneaza NHS, sistemul de stat, dar bineinteles daca cineva doreste sa apeleze la regimul privat este liber sa o faca… dar pentru un salariat obisnuit preturile sunt foarte mari, tocmai din acest motiv majoritatea merg catre NHS. In momentul in care o persoana are o problema acuta si se adreseaza medicului de familie, daca acesta la randul sau considera ca este nevoie de analize amanuntite trimite persoana la specialisti. Doar ca in fata acestora poti ajunge si in trei-patru saptamani… in cazuri fericite, pentru ca poate dura mult mai mult”, a declarat tanarul roman.

 

Tratament englezesc, sfaturi romanesti

Traian povesteste ca a trait o astfel de experienta in urma cu cativa ani cand mama sa a descoperit in urma unui control ca are probleme cu glanda tiroida.

„Initial nu am stiut ca aceasta era problema. Ne-am prezentat la medicul de familie iar acesta ne-a trimis la specialisti. Ei au facut un set de analize si asa s-a depistat ca era vorba de tiroida. Pe moment i s-a recomandat un tratament medicamentos pe care l-a urmat aproximativ un an si jumatate. La astfel de afectiune cum este tiroida trebuie gasita doza potrivita pentru tratament la care se ajunge doar prin incercari… o data mai mult, apoi mai putin, pana se gaseste doza potrivita. Iar accesul la medicul de familie se face doar cu programare, trebuie sa astepti, nu poti merge oricand si de aceea cred ca este destul de greoi sistemul de sanatate britanic”, spune Traian.

Pentru ca sistemul din Anglia nu i-a oferit ceea ce astepta, mama lui Traian a cerut si parerea specialistilor romani. „In timp ce se afla in vacanta in Romania a cerut sfatul altor medici din tara, pentru ca acolo exista aceasta varianta. Si astfel i s-a recomandat direct operatia. Medicul la care a fost i-a spus clar ca „acesta este caz de operatie”. Si in Anglia am luat in calcul operatia si am vorbit cu medicii despre o eventuala interventie chirurgicala insa doctorii au evitat aceasta concluzie. Cred ca ei au un interes in momentul in care evita o operatie, in sensul ca astfel de interventie inseamna niste costuri pe care NHS trebuie sa le suporte. Si astfel medicii prefera sa evite acest lucru. Si daca totusi se decide ca un pacient are nevoie de operatie… atunci trebuie sa se inarmeze cu multa rabdare pentru ca sunt niste cozi foarte mari si este posibil sa astepte chiar un an, un an si jumatate sau doi ani in cazul in care medicii nu considera ca operatia este una urgenta. In doi ani de zile sa stai cu o boala, nu neaparat glanda tiroida, exista si alte boli care se pot tine in stand-by, cred ca este prea mult timp in care situatia se poate agrava” este de parere Traian.

————————

„Dar noi fiind romani si crescand in sistemul de sanatate romanesc suntem invatati ca fiecare afectiune poate fi tratata pe moment cu pastile… ceea ce nu cred ca este foarte bine. Cred ca echilibrul este undeva intre sistemele celor doua tari. Anglia merge pe principiul… fara medicamente, fara operatii, iar in Romania se merge pe principiul… medicamente cat cuprinde si operatii. Sistemele de sanatate ale celor doua tari sunt la extreme si cred ca adevarul este undeva la mijloc.”

Traian T. un roman care a incercat ambele sisteme de sanatate

————————

 

Am ales sa actionam”

„Nu am simtit ca mama mea este protejata de acest sistem, nu am simtit interesul ca medicii vor sa te faca sanatos, eram intr-o continua asteptare si decat sa se intample ceva neplacut in aceasta perioada, am decis sa mergem in Romania pentru a lua masurile necesare si pentru a indeparta problema”, povesteste tanarul roman. Ceea ce au si facut. Impreuna cu mama sa au mers in Romania si medicii au realizat operatia, iar in prezent se simte bine si in cazul ei trebuie sa urmat un regim pentru restul vietii.

„Parerile medicilor in privinta ei sunt acum diferite. Unii spun ca nu ar fi trebuit sa se recurga la operatie neaparat pentru ca ar fi fost mai bine sa se fi tratat prin medicamente cu speranta ca la un moment dat glanda si-ar fi putut reveni la normal. Sunt pareri si pareri. Noi am ales sa actionam” povesteste Traian.

 

Diferenta intre sisteme, prin ochii pacientilor

Diferenta intre sistemul de sanatate din Anglia si cel din Romania este una mare, este de parere Traian.

„De exemplu, in ceea ce priveste nasterile, la noi in tara 9 din 10 nasteri se fac prin cezariana, pe cand in Anglia cezariana este folosita doar in situatii complicate sau grave. Ei incurajeaza nasterile normale.

In Romania se recurge imediat la medicamente… cum intri pe usa medicului de familie, nici nu saluti bine ca incepe sa-ti prescrie retete. Nu iesi pe usa fara o reteta. Pe cand in Anglia, medicul de familie te consulta si iti spune ca nu ai nimic si te trimite acasa. Ti se spune ca in cazul in care durerea sau problema cu care te prezinti persista, atunci sa revii din nou la cabinet. Abia atunci se prescriu cateva calmante si eventual o trimitere la un specialist. Intr-adevar si varianta aceasta englezeasca este una buna. Daca ai o raceala, degeaba iei pastile ca pana cand virusul nu isi face efectul, nu scapi de boala. In sensul… lasa organismal sa lupte si sa fie el cel care trateaza boala, antibioticele doar il slabesc. Nu cred ca acest lucru este unul negativ”, este de parere Traian, un roman care a „trait” diferența dintre cele doua sisteme de sanatate.

———————————

„Eu cred ca romanii sunt norocosi pentru ca au acces la ambele sisteme. Spre deosebire de englezi, romanii se pot folosi de serviciile NHS si daca simt ca nu sunt tratati corespunzator au oricand alternativa de a veni in tara si de a fi tratati. Un englez nu are aceasta varianta.”

Traian T. un roman care a incercat ambele sisteme de sanatate

———————————

 

Diferenta… prin ochii medicilor

Dr. Felicia Elena Buruiana face parte din sistemul de sanatate britanic de mai bine de 8 ani de zile si in prezent lucreaza ca medic in specializarea Obstetrica si Ginecologie la Spitalul Lister din Stevenage. Dr. Buruiana le explica cititorilor „Diaspora Romaneasca” diferentele dintre cele doua sisteme de sanatate.

 

Despre operatii

„Unul din aspectele care in Romania este gandit gresit este acela ca un pacient trebuie operat imediat. Daca ar fi sa ne gandim, nimeni nu vrea sa ajunga la operatie. Sunt foarte multe patologii care nu au nevoie de operatie. Dupa parerea mea, in Romania, si nu numai in Romania, se opereaza mult prea mult si degeaba. Operatia in sine implica complicatii si riscuri, precum riscul anestezic, de infectie, de sangerare, daunarea altor organe, formarea de trombi, embolism pulmonar ș.a.m.d. Nimeni nu vrea sa ajunga la bisturiu si tocmai de aceea daca se poate evita acest lucru… se evita pe cat de mult posibil. Aceasta este medicina care se practica aici.”

 

Rolul medicului de familie

„Cunosc faptul ca deranjeaza foarte mult listele de asteptare, iar mentalitatea romanilor este aceea de a fi tratati in sistemul public, dar direct de catre un specialist, de multe ori in schimbul unor recompense, si nu cred ca este corect acest lucru. Ca model, sistemul de sanatate britanic este un model bun si sanatos. Medicii de familie au un rol foarte mare. Ei vad pacientii, initiaza tratamente si urmaresc pacientii ulterior. Daca un tratament nu merge, atunci il schimba, in functie de protocoale si ghiduri clinice, iar daca boala cu care se confrunta pacientul nu raspunde la tratamentele incercate de medicul de familie, pacientul este trimis la specialist. In cazul suspiciunii de afectiune maligna exista „regula de 2 saptamani” sub care pacientul este trimis direct la specialist. Rolul medicului de familie este acela de a trata pacientii, nu de a-i tria.”

———————————–

„Romanii care traiesc in societatea din Marea Britanie trebuie sa se adapteze la mentalitatea de aici si sa inteleaga de ce se procedeaza astfel. Romanii trebuie sa inteleaga ca operatia poate predispune la complicatii. Exista riscul de a se dauna si altor organe in timpul unei interventii chirurgicale. Un pacient care a avut si alte operatii anterioare poate avea multe aderente, si atunci operatia este una dificila. Oamenii trebuie sa cantareasca si sa analizeze foarte bine riscurile și complicatiile. Exista un mic risc de deces pe masa de operatie, or atat timp cat se poate evita acest lucru, de ce sa nu il evitam? A merge pe masa de operatie nu este egal cu a lua o aspirina. Implica riscuri vitale.”

Dr. Felicia Elena Buruiana, medic in specializarea Obstetrica si Ginecologie la Spitalul Lister din Stevenage

———————————–

 

Care este diferenta dintre Urgenta si GP?

„Daca pacientul ajunge la urgenta si are o afectiune care ii pune viata in pericol, atunci va fi tratat pe loc, negresit, fara nicio discutie. Pot sa spun ca in Marea Britanie urgentele sunt foarte bine puse la punct. In cazul in care problema cu care se confrunta pacientul nu este una grava, atunci i se recomanda sa astepte si sa mearga la medicul de familie. Este vorba despre un sistem 100% gratuit, cu adevarat public, unde nu se plateste asigurare medicala, unde toata lumea este privita si tratata la fel, prin urmare trebuie sa se prioritizeze. Este necesar un anumit filtru. Foarte important de subliniat, pe langa cele anterior mentionate, in sistemul britanic se practica medicina bazata pe evidenta.”

 

Ce facem daca pana ajungem la un specialist, ne simtim rau?

„Exista posibilitatea ca un pacient, care se afla sub tratament si care asteapta sa ii vina randul sa ajunga la un specialist, sa se simta din ce in ce mai rau. In astfel de situatii trebuie sa se prezinte din nou la medicul de familie sau sa mearga la Urgenta si sa relateze problema pe care o are, faptul ca a fost tratata conservativ de catre medicul de familie, de cat timp este sub tratament si faptul ca se simte din ce in ce mai rau… iar in astfel de cazuri pacientul poate sa ramana in spital sub observatia medicilor.”

————————————–

Despre Dr. Felicia Elena Buruiana

Dr. Felicia Elena Buruiana s-a nascut in Bucuresti. A absolvit Facultatea de Medicina Generala din cadrul Universitatii „Ovidius”, Constanța, promotia 2001.

Ca si studii postuniversitare ale Dr. Felicia Elena Buruiana se pot menționa un Master in specializarea „Morfofiziologia Normala si Patologica a Structurilor Anatomice”, dar si un Master in specializarea „Chirurgie”. In iunie 2012, a sustinut Teza de Doctorat „Boala Crohn – particularitati diagnostice si terapeutice” la Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti.

Dr. Felicia Elena Buruiana a plecat  in Marea Britanie in noiembrie 2005, și a inceput sa lucreze ca medic in aceasta țara in luna August 2008 la Spitalul Universitar din Leicester, facand chirurgie pediatrica, cateva saptamani de obstetrica și ginecologie, cardiologie și dermatologie. A avansat apoi și, incepand din august 2009, a lucrat la Spitalul din Bedford in traumatologie și ortopedie, urgențe si terapie intensiva. Au urmat doi ani de rezidentiat in chirurgie in East of England Deanery (Decanat cu sediul la Cambridge), lucrand un an la PrincessAlexandraHospital, Harlow (8 luni in traumatologie și ortopedie și 4 luni in chirurgie generala), și un an la Bedford pe traumatologie și ortopedie, specialitate pe care intenționa sa o urmeze. Lucrurile au fost de așa natura incat a obținut „National Training Number” (specializarea propriu-zisa) pe obstetrica și ginecologie tot in East of England Deanery. In prezent, lucreaza ca medic in specializarea Obstetrica si Ginecologie la Spitalul Lister din Stevenage.

————————————–

 

Pagina 2 din 2:Pagina precedentă

Autor articol: Oana Padureanu
Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!