Breviar politic

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 24 aprilie 2015

Iohannis, fără purtător de cuvânt

Purtătorul de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis, Tatiana Niculescu Bran, și-a dat marți demisia din funcție, motivându-și decizia prin relația cu presa, care n-a fost așa cum și-ar fi dorit-o. „Azi, 21 aprilie, m-am retras din funcția de purtător de cuvânt, de comun acord cu președintele României. Decizia mea a fost motivată de constatarea că în perioada decembrie 2014 – aprilie 2015, colaborarea mea cu presa nu a fost cea pe care aș fi dorit-o. Voi susține în continuare proiectul de țară al domnului președinte Klaus Iohannis, indiferent de raporturile mele profesionale cu Administrația Prezidențială”, a spus Tatiana Niculescu Bran, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Bica și Cocoș merg acasă

  Alina Bica și Dorin Cocoș vor scăpa de arestul preventiv în dosarul Bica 2, în urma unei decizii de marți a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ). Judecătorii instanței supreme au stabilit că fosta șefă a DIICOT și omul de afaceri pot merge acasă, fiind în continuare cercetați în arest la domiciliu, transmite Digi 24. Hotărârea magistraților de la Înalta Curte este definitivă.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!