Brexit: Nici o garanție pentru noii imigranți din UE!

Articol publicat in sectiunea Diaspora, UK la zi pe data 22 iulie 2016

uk-theresa-may-imigrantii-cut-off-date

La o lună de la nefericitul referendum UE situaţia nu s-a clarificat deloc. Aceleaşi incertitudini persistă, iar Marea Britanie ezită să se lanseze în mod categoric într-o direcţie sau alta. Pe de o parte britanicii spun că „Brexitul este Brexit”, iar pe de altă parte dau asigurări europenilor comunitari că viaţa noastră în Marea Britanie nu va fi perturbată. Ei sugerează că viitorii imigranţi UE în Marea Britanie vor întâmpina restricţii în UK, însă Comisia Europeană avertizează britanicii să nu se atingă de acest drept al europenilor dacă vor să ajungă la vreun acord cu UE.

UK poartă discuţii cu UE şi cu partenerii internaţionali, însă la nivel oficial nu pot exista negocieri cu UE, respectiv noi tratate de liber schimb ale Marii Britanii cu alte state non-UE înainte de Brexit. Cert este doar că invocarea articolului 50 se amână până la anul.

 

David Davis nu vrea un val de imigranţi est-europeni înainte de Brexit

Ministrul britanic pentru Brexit a declarat că nu garantează dreptul de a rămâne în Regatul Unit migranților europeni sosiți acum și până la ieșirea oficială din Uniunea Europeană. Într-un interviu publicat duminica trecută de Mail on Sunday, David Davis a declarat că el ar negocia cu liderii europeni pentru „a garanta o despăgubire generoasă pentru migranții europeni prezenți acum și o despăgubire generoasă pentru cetățenii britanici” aflați într-o țară din UE, fără a oferi aceleași compensații noilor veniți.

El a vorbit despre „diferite posibilități” pentru a opri o „creștere” a sosirilor în Regatul Unit provenite din UE înainte de Brexit. „Am putea decreta că autorizația de a rămâne sine die (în Marea Britanie) să se aplice numai înainte de o anumită dată”, a spus ministrul.

Regatul Unit ar trebui să respecte regulile UE până la ieșirea efectivă din Uniune, inclusiv libertatea de circulație, dar ar putea decide cine să rămână în țară, inclusiv pentru cei care sosesc înainte de data ieșirii. Davis a indicat că articolul 50, care permite să se notifice în mod oficial dorința țării de a părăsi UE, nu va fi activat până la începutul anului 2017. Negocierile pentru ieșire vor dura atunci cel mult doi ani: Marea Britanie va părăsi UE cel târziu la începutul anului 2019. Comisia Europeană refuză să înceapă negocierile înainte ca articolul 50 să fie activat, iar președintele Parlamentului European a criticat dur noul Executiv britanic.

„Noi nu avem ce negocia, doar să găsim unde sunt interesele lor”, a spus Davis, care consideră că dialogul este inevitabil.

Noul ministru britanic al afacerilor externe Boris Johnson va participa luni, la Bruxelles, la reuniunea lunară a celor 28 de șefi de diplomații europene. Un dineu informal planificat duminică cu cei 28 de șefi de diplomații europene pentru a discuta despre ieșirea Regatului Unit din UE a fost cu toate acestea anulat. Dineul urma să abordeze impactul pe care îl va avea ieșirea Marii Britanii, al cărei buget al apărării este cel mai mare din UE, asupra politicii externe a Uniunii și capacității sale de a pune pe picioare operațiuni militare, potrivit unui diplomat care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului, citat de France Presse. Potrivit acestuia, mai multe capitale s-au opus, considerând că trebuie începute „discuții informale” cu Londra înainte de activarea articolului 50, a precizat el.

 

Acord cu UE doar dacă UK îşi ţine piaţa forţei de muncă deschisă pentru europenii comunitari

Marea Britanie va trebui să ofere cetăţenilor din celelalte 27 de state membre ale UE acces inclusiv la piaţa forţei de muncă din Regat, dacă Londra va dori un acord pentru acces la piaţa unică a UE, după finalizarea procesului de ieşire a britanicilor din blocul comunitar, a avertizat vicepreşedintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis, aflat în vizită la Washington:

—————————————

„Ne dorim ca Regatul Unit să ne rămână un partener apropiat. Orice acord viitor cu UK trebuie să ofere un echilibru între obligaţii şi drepturi. Accesul la piaţa unică va necesita ca UK să accepte şi multe libertăţi: libera circulaţie a bunurilor, a serviciilor, a capitalurilor şi a forţei de muncă. Iar primul pas trebuie să vină din partea Marii Britanii. Noul guvern trebuie să se decidă ce vrea de la viitoarea relaţie cu Europa.”

—————————————

El a subliniat însă că Marea Britanie rămâne un membru al UE cu drepturi şi obligaţii depline până la finalizarea procesului de părăsire a blocului comunitar, care poate să dureze şi doi ani.

 

Prima propunere de acord post-Brexit

Australia i-a oferit Marii Britanii un acord de liber schimb după ieșirea din Uniunea Europeană, o propunere pe care noul premier de la Londra, Theresa May, a descris-o drept „foarte încurajatoare”, pentru că arată că Brexitul poate fi favorabil Regatului Unit. Într-o discuție telefonică cu May, premierul australian Malcolm Turnbull a spus că vrea să deschidă urgent schimburile între cele două țări, informează Reuters.

—————————————

„Am spus foarte clar că Guvernul va transforma într-un succes ieșirea noastră din Uniunea Europeană. Una dintre metodele prin care vom face acest lucru va fi prin acceptarea oportunităților de a încheia acorduri de liber schimb cu partenerii noștri de pe Glob. Este foarte încurajator că unul dintre cei mai apropiați parteneri internaționali ai noștri încearcă deja să pună bazele unui astfel de acord. Acest lucru arată că putem face ca Brexit să funcționeze pentru Marea Britanie.”

Theresa May, noul premier britanic

—————————————

La rândul său, Liam Fox, noul ministru pentru comerț internațional de la Londra, a precizat că analizează deja posibilitatea de a pregăti „circa 10 acorduri de liber schimb” ce vor putea fi semnate cu țări din afara UE imediat după Brexit. Marea Britanie nu poate semna, însă, nici un acord cât timp încă face parte din UE.

 

Marea Britanie renunță la președinția UE

Premierul britanic Theresa May l-a anunțat oficial pe președintele Consiliului European, Donald Tusk, că țara sa renunță la președinția prin rotație a UE, pe care trebuia să o preia în perioada iulie-decembrie 2017. May i-a explicat lui Tusk, în cursul unei discuții telefonice, că țara sa „va fi foarte ocupată cu negocierile de ieșire din UE”, a declarat un purtător de cuvânt din Downing Street. Londra urma, în mod normal, să preia președinția UE după Malta și înainte de Estonia. Decizia vine la mai puțin de o lună după referendumul privind Brexit. La rândul său, Tusk i-a transmis noului premier britanic Theresa May că dorește un „divorț de catifea” între UE și Regatul Unit. De asemenea, dacă rândul UK este sărit, România ar putea prelua șefia UE mai devreme de luna iulie 2019, când era programat să facă acest lucru.

 

Boris Johnson: Marea Britanie va ieşi din UE, dar nu şi din Europa

Noul ministru de Externe al Marii Britanii, Boris Johnson, a mers cu un mesaj clar la reuniunea cu omologii săi de la Bruxelles. Oficialul le-a transmis clar că „Regatul Unit va ieşi din Uniunea Europeană”, însă nu a precizat când anume va avea loc Brexitul.

—————————————

„Trebuie să punem în aplicare voinţa poporului şi să ieşim din Uniunea Europeană. Dar acest lucru nu înseamnă că vom părăsi Europa. În nici un caz nu vom renunţa la rolul nostru în cooperarea şi implicarea în Europa la toate nivelurile.”

Boris Johnson, noul ministru de externe al Marii Britanii

—————————————

El a precizat că a avut o „discuţie foarte bună” privind afacerile europene cu şefa diplomaţiei UE, Federica Morgherini, cu toate că o cină cu ea a fost anulată, după ce avionul lui Johnson a aterizat de urgenţă la Londra, în urma unei defecţiuni tehnice.

Mogherini, care a ajuns la scurt timp după Johnson, a declarat că a avut o discuţie bună cu el „privind chestiunile principale de pe agenda” reuniunii de luni. Ea a refuzat însă să fie atrasă în negocieri privind ieşirea Londrei din UE, după ce liderii europeni au subliniat că acestea pot începe numai după ce Regatul Unit va invoca Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!