Brexit-ul încurcă planurile unor viitori studenţi români

Articol publicat in sectiunea Diaspora pe data 26 iulie 2016

gabriela-studenta-de-nota-zece

Doar puţine lucruri sunt mai dificile în viaţă decât decizia pe care o ai de luat în momentul în care trebuie să îţi alegi un drum în viaţă. Gabriela Necula, singura tânără din Galaţi care a obţinut media zece la bacalaureat, a ştiut încă din clasa a IX-a că va ajunge să studieze dreptul european la o universitate de top din Marea Britanie, însă planurile ei sunt ameninţate de incertitudinea din jurul Brexitului.

Gabriela Necula, care şi-a încheiat studiile la Colegiul Naţional Vasile Alecsandri din Galaţi, a fost premiată de primarul municipiului Galaţi pentru performanţa ei la bacalaureat, aceasta primind de la edil o diplomă de onoare, un cec în valoare de 2.000 de lei „pentru vacanţă”, flori şi un mic cadou, scrie Libertatea.

Dar tânăra s-a hotărât să nu cheltuiască aceşti bani în vacanţă, ci să-i pună „în contul ei de studii”. „Clar voi pleca să studiez în afara ţării, aşa că voi avea nevoie”, a mai spus ea.

Gabriela vrea să studieze dreptul european în Anglia sau Olanda. Insula britanică ar fi prima opţiune pentru româncă având în vedere că standardul de studiu este mult mai ridicat. Dacă în Olanda, pentru Gabriela, este suficientă media de 7,50 la bacalaureant pentru a fi admisă la o universitate, în Anglia media minimă pentru acceptare se ridică la 9,50.

Însă decizia englezilor de a părăsi Uniunea Europeană ar putea să îi dea planurile peste cap, mai ales că fata îşi doreşte să aprofundeze dreptul european. „A fost ceva neaşteptat şi foarte multă lume îmi vorbeşte acum despre cum vor fi imigranţii afectaţi. După cum bine ştiţi, sunt la televizor tot felul de străini abuzaţi. Şi este şi ideea de costuri, care vor fi probabil mai mari şi, bineînţeles, dacă UK ar fi rămas în UE, ar fi fost mult mai uşor,” a declarat Gabriela, citată de ştirileprotv.ro.

„Sunt costuri de nouă mii de lire pe an, doar taxa şcolară, şi pentru asta voi aplica pentru un împrumut de la statul britanic şi celelalte costuri privind cazarea, mâncarea, vor fi suportate de familie”, a mai spus tânără de 19 ani, care a urmat cursurile unuia dintre cele mai prestigioase licee din ţară, unde anul acesta nu a picat nici un elev bacalaureatul.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!