Britanicii şi tentaţia de a investi în infrastructura şi energia României

Articol publicat in sectiunea UK, despre români pe data 13 martie 2015

Paul Brummell_ambasador UK in RO

Peste 50 de companii britanice, cea mai mare misiune comercială din Marea Britanie în România de după Revoluţie, anunţă Mediafax, caută oportunităţi de afaceri pe piaţa locală din sectoare precum transport public, managementul resurselor de apă, mediu, energie nucleară, petrol şi gaze naturale.

Misiunea s-a aflat pe 9 şi 10 martie în Bucureşti, iar iniţiativa, care are scopul de a stimula tranzacţiile comerciale cu România, a fost condusă de Brian Wilson, ambasadorul comercial al UKTI (Agenţia guvernamentală britanică pentru comerţ şi investiţii).

Vizita face parte dintr-un efort mai amplu care vizează dublarea tranzacţiilor comerciale ale Marii Britanii cu Europa Centrală şi de Est (ECE) la 30 de miliarde de lire sterline, până în 2020. Reprezentanţii companiilor britanice care au vizitat România sunt delegaţi ai Great Mega Mission 2015, iar pe durata a două zile, aceştia au explorat oportunităţile locale de afaceri, din sectoare strategice cum ar fi transportul public, managementul resurselor de apă, mediu, energie nucleară, petrol şi gaze naturale.

„România, ca multe alte state din Europa Centrală şi de Est, are la dispoziţie o resursă extraordinară de dezvoltare, respectiv accesarea şi utilizarea cu succes a fondurilor europene. Este atât în interesul Marii Britanii, cât şi al ţărilor din ECE, ca industria britanică să joace un rol cheie în acest proces de modernizare. Fie că este vorba despre domeniul transportului, al managementului apei, cel nuclear sau de petrol şi gaze, companiile britanice sunt aici pentru a identifica parteneri locali de afaceri, alături de care să îşi pună în aplicare proiectele şi să îşi demonstreze experienţa şi expertiza”, a declarat Wilson într-un comunicat.

Misiunea comercială are scopul de a promova oportunităţile de afaceri din România şi de a le prezenta oamenilor de afaceri din Marea Britanie, având în vedere resursele şi, implicit, numeroase oportunităţi de dezvoltare ale României.

„Poziţionarea geografică a ţării este strategică în regiune, situaţie de care România poate beneficia. De asemenea, potenţialul capitalului uman este extrem de ridicat, în domenii foarte căutate în prezent – inginerie, IT, energie. În acelaşi timp, companiile care participă la evenimentul Mega Mission 2015 sunt implicate în aceste domenii de afaceri vitale pentru economia unei ţări, ceea ce înseamnă că putem avea toată încrederea în rezultatele concrete ale acestui eveniment deosebit şi în efectele sale benefice asupra mediilor de afaceri din România şi Marea Britanie”, a declarat Paul Brummell (foto), ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti.

UKTI ajută companiile înregistrate în Marea Britanie să îşi desfăşoare cu succes activitatea în economia globală, punându-le la dispoziţie instrumentele necesare pentru a fi competitive la nivel mondial. De asemenea, UKTI susţine companiile străine să facă investiţii în economia britanică.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!