Bruxelles. Începutul sfârșitului?

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 28 martie 2016

Nu s-a stins încă vuietul valurilor de știri despre Bruxelles, valuri și știri care se sparg, cu zgomot și cu spumă, de țărmul vieții noastre cotidiene. O rumoare post-eveniment bântuie planeta și, ca în urma unui cutremur recent, lumea mai așteaptă, dintr-un reflex de supraviețuire, fie o replică, fie vreo veste bună. Este, încă, timpul informațiilor. Iar informațiile, furnizate de jurnaliștii care lucrează zi-noapte în fața instituțiilor care descifrează secretele Europei, încă mai vin, din ce în ce mai firave, ca niște picături grele lăsate în urmă de o ploaie torențială care a distrus totul, dar nu și-a epuizat, deocamdată, capacitatea de a provoca dezastre. S-a anunțat că al treilea suspect în cazul atentatelor de la Bruxelles, Najim Laarchraoui, a fost prins la Anderlecht. Mai apoi cazul s-a rezolvat. Cineva a fost prins, dar nu era el, nu avea legătură cu atentatele, și, probabil, nu pricinuise nimănui vreo pagubă. Poliția belgiană e stresată, arestează continuu, apoi eliberează pe bandă rulantă, căci suspectul nu se nimerește a fi în grupul de arestați. A-l prinde e mai mult o chestiune de noroc decât de organizare, căci, în ciuda amenințării ce durează de mult timp, cooperarea antiteroristă dintre statele europene a rămas la stadiul de protocol. Și când spun protocol nu mă gândesc la documente care deschid un proiect de anvergură, ci la cafeluța cu croissant de la micul dejun. E lupta dintre ordine și haos, numai că ordinea europeană nu se prea pune cap la cap ca să creeze o construcție coerentă și eficace, în vreme ce haosul își poate permite, cu succes, să funcționeze haotic. În această imensă și confuză stare conflictuală, diaspora românească începe să se simtă străină. Unii români, bine integrați în comunitățile din străinătate, resimt amenințarea ca fiindu-le adresată în mod direct. Dar cei mai mulți, plecați pentru o vreme, să facă un ban și să se întoarcă, se pomenesc în mijlocul unei bătălii care nu e chiar a lor. Adică e și nu e. Facem parte din UE, dar nu avem o voce prea sonoră, suportăm indirect presiunea lumii arabe, dar nu i-am chemat noi pe refugiați, suntem nevoiți să acceptăm cotele impuse de UE, dar nu facem parte din marele joc. În acest moment, prin plecarea în Vest, mulți români au căzut din lac în puț. Au plecat de la sărăcie și siguranță la decență financiară și risc al vieții. Sunt pline televiziunile de mărturii ale românilor aflați peste hotare. Se simte, în ele, îngrijorarea și neputința. Să mai stea? Să se întoarcă? Cât va mai dura nebunia? Ce-a însemnat Parisul, ce înseamnă acum Bruxelles? Un început? Un sfârșit? Sau începutul sfârșitului…?

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!