Bucharest Bike Break, prima cursă ciclistă

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 15 aprilie 2016

625 bicicleteCâteva sute de ciclişti au pedalat sâmbătă, 9 aprilie, la Bucharest Bike Break, prima competiţie de ciclism din zona Casei Poporului din 2016.

Concursul a început la ora 10.30, cu o primă cursă dedicată bicicletelor de stradă, iar cea de-a doua cursă – în jurul prânzului – se adresa deţinătorilor de biciclete de teren.

La cele două curse s-au înscris atât amatori, cât şi profesionişti. Teodor Demetriad, fost sportiv de performanţă şi antrenor de fitness, este unul dintre campionii care a luat startul la Bucharest Bike Break. Lui i se alătură Estera Ana Maria şi Leonard Barbu, care în 2015 au pedalat 10.000 de kilometri, respectiv 15.000 kilometri, şi asta doar la antrenamentele oficiale. Estera a participat la 22 de curse în 2015, fiind declarată Queen of Road şi Queen of Mountain la două dintre aceste competiţii. Cei trei au concurat la Bucharest Bike Break la categoria Elite, cea dedicată profesioniştilor. Bineînțeles, au existat mai multe clase de concurs, diferenţiate după mai multe criterii: profesionişti sau amatori fiind doar unul dintre ele.

Tot un campion, însă un campion al vieţii sănătoase şi al mişcării, el neavând în palmares competiţii câştigate sau un renume în domeniu, a fost şi cel mai în vârstă competitor la Bucharest Bike Break. Seniorul zilei de 9 aprilie are 68 de ani, iar ciclismul este doar un hobby.

Traseul a fost unul cu un grad mediu de dificultate. Startul s-a dat din alveola Parcului Izvor spre Bulevardul Naţiunilor Unite, s-a mers pe strada Izvor, se trece prin Piaţa Arsenalului, s-a continuat pe Calea 13 Septembrie. Cicliştii s-au întors Piaţa Francofoniei pentru a se îndrepta pe acelaşi traseu către punctul de finish din Parcul Izvor. Competitorii au primit câte un premiu pentru fiecare tură de traseu, motto-ul competiţiei fiind: „Mai mult efort, mai multe premii”.

În zona Casei Poporului au existat restricţii de circulaţie în intervalul orar 08.00-16.00.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!