Bucureştiul, „campion” european la ambuteiaje

Articol publicat in sectiunea Social pe data 10 aprilie 2015

Bucureştiul este oraşul din Europa cel mai afectat de ambuteiaje, fiind urmat de capitala Poloniei, Varșovia.  La nivel mondial, Istanbul şi Mexico City sunt oraşele afectate cel mai mult de traficul rutier aglomerat, potrivit unui clasament prezentat de publicaţia elveţiană Le Matin, preluată de Mediafax.

Bucureştiul a fost, în anul 2014, cel mai aglomerat oraş din Europa din punctul de vedere al circulaţiei rutiere. În Bucureşti, timpul petrecut în ambuteiaje creşte cu 41% parcurgerea unui traseu, iar la orele dimineţii creşte cu 89%, potrivit unui studiu realizat de producătorul de aparate de navigaţie GPS TomTom.

În clasamentul celor mai aglomerate oraşe din Europa, Bucureştiul este urmat de Varşovia (unde timpii de parcurs cresc cu 40% din cauza coloanelor de maşini), de Roma (cu 38%), de Londra (cu 37%) şi de Marsilia (cu 36%).

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!