Bucureştiul, în topul celor mai bune oraşe pentru shopping din lume

Articol publicat in sectiunea Curiozităţi, Timp liber pe data 5 ianuarie 2016

cumparaturi

Una dintre cele mai mari agenţii de turism din lume a publicat topul celor mai bune 25 de oraşe pentru shopping din lume în 2015. În mod surprinzător pentru unii, printre locaţiile apărute anul acesta pe listă se numără şi Bucureşti.

Criteriile luate în calcul de realizatorii clasamentului sunt puterea de cumpărare, atitudinea comercianţilor şi numărul de vizitatori anual. Fiecare dintre aceste criterii primeşte o notă între 1 şi 10 şi în funcţie de media obţinută s-a realizat clasamentul. 

Locul 1 în topul realizat de Expedia este ocupat şi anul acesta de New York, care a obţinut cel mai mare număr de puncte, bifând 8 la puterea de cumpărare, 9 la amabilitate şi 7 la numărul de vizitatori.

Pe locul doi se clasează Berlinul cu punctaj maxim la capitolul amabilitatea personalului, iar pe trei Los Angeles care a pierdut la capitolul vizitatori. Top cinci este completat de Londra care a obţinut nota maximă la numărul de vizitatori şi de Kuala Lumpur cu 10 la puterea de cumpărare. 

Pe ultimele locuri în clasament se află Cape Town, Amsterdam şi Bucureşti, capitala României aflându-se pentru prima dată în acest top, scrie Mediafax.

Cu 11 puncte din 30 posibile, Bucureştiul a luat nota 9 la puterea de cumpărare, realizatorii arătând că transportul în comun este foarte ieftin, 0,24£, în timp ce o pereche de jeans Levi’s se vând cu 39,62£, iar încălţămintea Nike cu 44,67£.

Preţurile din România sunt dintre cele mai mici, raportate la alte oraşe din top. În Amsterdam, de exemplu, transportul public este 2,05£, Levi’s – 67,18£, iar încălţămintea Nike – 63,03£.

Top cele mai bune 25 de oraşe pentru shopping din lume:

  1. New York
  2. Berlin
  3. Los Angeles
  4. Londra
  5. Kuala Lumpur
  6. Tokyo
  7. Singapore
  8. Istanbul
  9. Paris
  10. Madrid
  11. Sao Paolo
  12. Bangkok
  13. San Francisco
  14. Dubai
  15. Milano
  16. Roma
  17. Hong Kong
  18. Seul
  19. Marrakech
  20. Edinburgh
  21. Melbourne
  22. Viena
  23. Cape Town
  24. Amsterdam
  25. Bucureşti.

Autor articol: Bianca Radulescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!