Budescu crede că ne lipsește norocul

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 11 septembrie 2015

596 budescuMijlocașul Constantin Budescu a declarat, după meciul cu Grecia, că tricolorilor le lipsește un pic de noroc, deoarece au avut ocazii în ultimele trei partide disputate în grupa F a preliminariilor Euro-2016, dar nu au reușit să înscrie, toate terminându-se 0-0.

„Am făcut trei remize în ultimele trei meciuri și cred că ne lipsește și un pic de noroc, pentru că ocazii au fost și azi, dar nu am marcat. Eu nu am simțit niciun fel de presiune, am încercat să îmi fac treaba cât mai bine”, a declarat el.

Constantin Budescu crede că România ar fi trebuit să se impună în fața Greciei. „A fost un meci care trebuia să se termine cu victoria noastră. Se poate spune că este un rezultat negativ acesta, chiar și ținând cont de joc. E bine, totuși, că nu am pierdut, pentru că am înțeles că și în celălalt meci a fost egal (Irlanda de Nord-Ungaria, scor 1-1). Se poate spune că am avut noroc, pentru că ne ajută rezultatul din Irlanda”, crede el.

Fotbalistul mai spune că echipa României are șanse să termine grupa F pe primul loc: „Mai avem șanse la primul loc în grupă, pentru că suntem la distanță de doar 1 punct. Sperăm să câștigăm următorul meci, cu Finlanda.”

Reprezentativa de fotbal a României a încheiat la egalitate, 0-0, meciul susținut pe Arena Națională, în compania selecționatei Greciei, în etapa a opta a grupei F de calificare la Campionatul European din 2016. Tot în grupa F, Irlanda de Nord a terminat la egalitate cu Ungaria, scor 1-1, iar Finlanda a învins Insulele Feroe, scor 1-0.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!