Burdujan nu merge nici acum

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 24 octombrie 2014

555 lucian burdujanTransferul lui Lucian Burdujan la Steaua a fost poate cea mai ciudată achiziție realizată de Gigi Becali din postura de patron la Steaua. Atacantul sosit de la Vaslui a fost trecut pe banca rezervelor după doar 45 de minute în tricoul Stelei: “M-am convins cu el, de mâine nu mai are ce căuta la Steaua! O să plece”, a spus Gigi Becali după ce jucătorul jucase nici măcar 1 oră la Steaua.

Mai mult, după primul meci în tricoul echipei din Ghencea, cu FC Braşov, practică după primul meci din anul 2011, atacantul a fost anunţat imediat că nu mai face parte din planurile echipei. Burdujan a fost păstrat în lot până la finalul sezonului, însă nu a mai fost folosit decât câteva minute, sporadic.

“Burdujan este un jucător puternic, rapid, cu experienţă la nivel de top. Este un jucător liber, a acceptat condiţiile pe care i le-am oferit fără să negocieze”, spunea Mihai Stoica la ora la care-l aștepta pe Burdujan în Ghencea.

Dat până la urmă afară, Burdujan a ajuns la ucrainenii de la Cernomorets Odessa, unde a evoluat între 2011-2013. A urmat un transfer la Tavriya Simferopol, acolo unde a evoluat doar un sezon. Evenimentele din Ucraina au afectat inclusiv lumea sportului, iar echipa din estul țării a dispărut din campionat.

Cu numai câteva săptămâni în urmă Burdujan a semnat cu FC Hoverla Uzhhorod, locul 12 în campionat. Până acum, ca un făcut, jucătorul nu a evoluat nici un minut la noua sa echipă.

“Eu i-aş recomanda lui Piţurcă să se uite şi la Burdujan, care a crescut extraordinar de mult ca vârf de atac. În condiţiile în care Marica e în situaţia în care e, Burdujan e o soluţie bună”, spunea Mircea Lucescu despre el prin 2013.

Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.de, cota de piață actuală a lui Lucian Burdujan este de 700.000 de euro.

Până acum, la 30 de ani, Burdujan și-a trecut șapte echipe în palmares. Este vorba de Ceahlăul Piatra Neamţ, Vaslui, Steaua, Chernomorets Odesa, Tavria Simferopol şi FC Hoverla Uzhhorod.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!