Burger vegetarian

Articol publicat in sectiunea Preparate din legume, Reţete de post pe data 4 decembrie 2015

Ingrediente

O conservă de fasole roșie (400 g), o cană de hribi tăiați cubulețe, un cartof mare, o ceapă, 3 căței de usturoi, 2 linguri de ulei, un gălbenuș de ou (opțional), 2 linguri de pesmet, o linguriță rasă coriandru măcinat, 1/2 linguriță praf de curry, o lingură rasă boia de ardei dulce, o lingură de ketchup, o lingură pătrunjel tocat, o linguriță bicarbonat, 2 linguri de făină, sare, piper.

Mod de preparare

Curățați cartoful, tăiați-l cubulețe – ca pentru piure. Fierbeți cartoful în apă cu sare 20-25 de minute. Curățați ceapa și usturoiul și tocați-le mare. Scurgeți fasolea și treceți-o pe sub un jet de apă rece. Încingeți uleiul într-o tigaie. Adăugați și sotați ceapa și usturoiul timp de 1-2 minute. Adăugați ciupercile și sotați-le 2-3 minute. Adăugați cartofii și fasolea. Condimentați cu boia de ardei, coriandru, curry, sare și piper. Luați tigaia de pe foc. Adăugați ketchup-ul. Cu ajutorul unui mixer sau cu mâna, tocați mare legumele răcite. Dacă nu sunteți sigur asupra funcționării mixerului dumneavoastră, zdrobiți ingredientele cu mâna pentru a nu le transforma într-o pastă. Adăugați în amestec gălbenușul de ou (opțional), bicarbonatul, pesmetul și pătrunjelul tocat. Frământați bine pentru omogenizare. Formați 4 burgeri pe o suprafață unsă cu ulei. Introduceți burgerii la rece – ca să se lege – pentru aproximativ 2 ore. Scoateți burgerii de la rece, pudrați-i cu făină și rumeniți-i pe ambele părți – pe grătar sau într-o tigaie teflonată – timp de 2-3 minute pe fiecare parte. Burgerii vegetarieni se pot servi asemeni celor din carne de vită – în chiflă, cu salată – sau cu garnituri vegetariene pe bază de orez și/sau legume.

Notă: Prăjiți în baie de ulei, burgerii vegetarieni se transformă în pârjoale.

Autor articol: Diana Roman

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!