Bursa de Valori București, prezentată românilor din City of London

Articol publicat in sectiunea Diaspora pe data 13 februarie 2015

Peste 60 de reprezentanți ai comunității românești de afaceri din Londra și profesioniști români din industria financiară s-au întâlnit cu conducerea Bursei de Valori București în cadrul unui eveniment organizat de Ambasada României la Londra. Acesta a avut loc în 4 februarie și s-a desfășurat în spațiile de protocol ale misiunii diplomatice.

Întâlnirea a fost parte a unei serii de manifestări pe care BVB le organizează trimestrial la Londra în scopul informării investitorilor instituţionali cu privire la evoluţiile înregistrate de piaţa românească de capital şi creşterea fluxurilor de capital în România.

„Evenimentul se înscrie în abordarea Ambasadei de a încuraja comunitatea românească de afaceri din City-ul londonez să își valorizeze potențialul profesional inclusiv prin implicarea în proiecte de interes comun pentru România și Marea Britanie, acționând astfel ca liant și punte de legătură între cele două țări”, se arată într-un comunicat transmis de Ambasadă.

„Dialogul dintre conducerea BVB şi comunitatea profesioniştilor români din City of London va contribui la mai buna cunoaştere a pieţei româneşti de capital, la dezvoltarea relaţiilor României cu City-ul londonez şi facilitarea accesului investiţional în ţara noastră”, a spus dr. Ion Jinga, ambasadorul României la Londra, adresându-se celor prezenți.

Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB, a prezentat invitaților progresele înregistrate în reforma pieței de capital din România, care vizează promovarea la statutul de piață emergentă, iar Lucian Anghel, președintele Consiliului de Administrație al BVB, a prezentat perspectivele pieței româneşti de capital.

„Astfel de evenimente vor continua să fie organizate constant, oferind investitorilor atât oportunitatea de a fi informaţi cu privire la cele mai recente progrese realizate de piaţa românească de capital, cât şi posibilitatea dezvoltării unui dialog cu factorii de decizie din România”, se susține în același comunicat.

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!