Bursierii la Medicină, legați de glie

Articol publicat in sectiunea Social pe data 8 octombrie 2015

Studenții de la Medicină care primesc burse de studiu ar putea semna un contract prin care se obligă să nu plece în străinătate pe perioada studiilor de licență și de rezidențiat, pentru a opri exodul medicilor, a anunțat ministrul sănătății, Nicolae Bănicioiu, la deschiderea anului universitar de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila” din București.

„Lucrăm cu UMF la un astfel de plan, dar nu este vorba despre cei cu burse de merit, ci doar despre studenții care primesc burse de studiu. Trebuie să vedem în ce măsură este posibil, pentru că dorințele sunt unele, posibilitățile sunt altele”, a afirmat Bănicioiu, precizând că trebuie ca o astfel de măsură să nu încalce directiva europeană privind dreptul la libera circulație.

Ministrul a explicat că acest lucru ar putea fi introdus prin modificarea unor acte normative deja existente asupra cărora se poate interveni prin hotărâri de guvern.

 

Rectorul UMF susține propunerea

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Ionel Sinescu, a spus că susține un astfel de demers întrucât nu este benefic nici pentru statul român și nici pentru societate faptul că studenții pleacă în străinătate.

„Practica medicală în România face ca un act medical să nu fie mai prejos decât un act medical din altă țară”, a spus rectorul UMF, adăugând că o astfel de prevedere ar urma să se regăsească într-un contract profesional.

Sinescu a mai spus că dacă tinerii vor munci în România în timpul studiilor de licență, dar și în timpul rezidențiatului ar putea fi mai puțin interesați să plece apoi în străinătate.

„Dacă profesezi 11 ani în România, atât cât durează studiile de licență și rezidențiatul, cred că e un motiv în plus să nu mai vrei să pleci după. Analizăm această posibilitate astfel încât să nu lezăm pe nimeni”, a declarat Sinescu la deschiderea anului universitar.

 

Ministrul educației vrea o analiză atentă

În ceea ce îl privește, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a spus că o astfel de măsură trebuie analizată atent, întrucât trebuie respectată „libertatea de mișcare a oricărui cetățean”.

„În momentul de față, ce pot să vă spun este că există o preocupare pentru a putea face în așa fel încât a învăța, a studia și a lucra în România să constituie o alternativă viabilă pentru absolvenții de învățământ superior în general, pentru cei ai universităților de medicină și farmacie, în special. Este o inițiativă într-un cadru general care răspunde unei nevoi generale și care trebuie atent analizată pentru a îndeplini, pe de o parte, obiectivele pe care le-am precizat și pentru a respecta, pe de altă parte, și libertatea de mișcare a oricărui cetățean, fie el absolvent de învățământ superior sau nu”, a declarat ministrul educației, citat de Mediafax.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!