BUSINESS PE LOC, CU BANI MAI DELOC

Articol publicat in sectiunea Afaceri românești, Bani, taxe şi beneficii, Reportajul săptămânii pe data 20 octombrie 2014

Diaspora romaneasca_Business pe loc, cu bani mai deloc

Românul este inventiv. Oricum am lua-o, pe oricare parte, în orice domeniu, românul ştie să găsească soluţii neconvenţionale în legătură cu activităţile sale. De această dată, am luat domeniul afacerilor în vizor. Am aflat că românii din Marea Britanie nu s-au sfiit să intre în cursa pentru bani, ba chiar au găsit metode noi de a face profit, fără să aibă prea multe cheltuieli.

Aflaţi din reportajul nostru cum să ocoliţi costurile deschiderii unei companii. Investiţia, muntele de netrecut pentru majoritatea celor care se află la început, poate fi minimizată, iar pentru unele tipuri de afaceri poate fi chiar eliminată. Fie că închirierea unui sediu este exclusă, preferându-se vizita la client acasă, fie că lucrează la comandă pentru a elimina nevoia de a avea un stoc, fie că îşi fac reclamă singuri pe Facebook, românii au găsit soluţia să intre în mediul de afaceri extrem de competitiv al metropolei londoneze.

 

 

Lipsa de bani creează inventivitate

 

Românii întreprinzători din Marea Britanie au deschis, din 2007 încoace, sute de companii care servesc comunitatea şi nu numai. Pe piaţa britanică sunt vizibile acum firme mari româneşti, din care unele au peste 500 de angajaţi. De această dată, însă, ne-am concentrat pe soluţiile găsite de cei care nu au avut fonduri să investească şi şi-au deschis companii cu bani puţini, dar au reuşit să intre pe piaţă şi mai ales, să se menţină.

Cum poţi să îţi deschizi o afacere cu o investiţie minimă? Aceasta a fost întrebarea pe care ziarul nostru a adresat-o mai multor întreprinzători români. În acest reportaj îi găsim pe cei care au avut iniţiativa şi au găsit „asul din mânecă” al mediului de afaceri.

„Din ceea ce am văzut aici în UK, cred că aproximativ 25-30% din românii de aici îşi deschid companii. Sunt trei domenii de activitate mai întâlnite: construcţii, IT şi curăţenie. Multora le merge bine pentru că sunt capabili să ofere un preţ mic, competitiv, iar muncitorii români sunt serioşi şi muncitori”, ne spune Doru Mălâia, un afacerist din industria construcţiilor. La început, românul a studiat mediul de afaceri britanic şi abia apoi s-a pus pe treabă.

„Eu, de exemplu, activez în domeniul construcţiilor. Când am vrut să îmi înfiinţez compania, am cercetat pe website-ul Companies House, companieshouse.gov.uk, şi de acolo am aflat cum pot să deschid o societate cu răspundere limitată, numită «limited company». După ce am făcut cercetarea, a durat aproximativ 15 minute să fac înregistrarea, şi m-a costat 15 lire”, ne explică Doru Mălâia.

————————————–

„În UK, mediul de afaceri este deschis; să faci o afacere este foarte uşor. Foarte important este să vorbeşti limba engleză şi să o vorbeşti bine. Apoi trebuie să intri în anumite medii, ca să intri în contact cu englezii şi cu cei care fac afaceri aici.”

Doru Mălâia, director companie construcţii

————————————–

 

 

Cum e omul, aşa şi afacerea

 

„Totul depinde de omul care face afacerea. De exemplu, şi la calculator totul porneşte din procesor. Dacă procesorul este slab, calculatorul merge încet. Dacă procesorul e puternic, merge bine. Cam aşa e şi cu afacerile, pentru că omul ia toate hotărârile”, ne spune Aurelian Buştiuc, un întreprinzător care are două afaceri.

El a început cu o afacere de reparaţii calculatoare şi, în timp, şi-a dat seama că poate să o „jongleze” cu o altă afacere. De ce? „Iarna, toată lumea e în casă, la calculator. Vara, toată lumea iese, nu mai am comenzi. Aşa că acum sunt dealer de maşini. Primăvara şi vara, lumea simte nevoia de a-şi cumpăra sau reînnoi maşina. Deschizând afacerea cu maşinile, mi-am ocupat tot anul.” Este foarte important, continuă românul, „să fii atent şi la productivitate. Este strâns legată de costuri. Trebuie să te asiguri că îţi foloseşti timpul cum trebuie şi că îţi foloseşti tot timpul. Pentru că dacă ai timpi morţi, îţi vei cheltui profitul foarte repede.” Fiindcă iarna nu e ca vara (sic), şi afacerile merg diferit depinzând de anotimp sau de ora din zi. Astfel, un întreprinzător atent şi inventiv îşi va găsi o utilizare maximă a timpului său.

Alegerea clienţilor sau a zonei în care activăm are şi ea importanţă când vine vorba de reducerea costurilor. „În timp mi-am dat seama că mie, de exemplu, sudul Londrei nu îmi este profitabil. Nordul este mai relaxat din punctul de vedere al traficului, faţă de sudul metropolei. În sud pierd mai mult timp, mai mulţi bani pe combustibil şi sunt posibile şi amenzile, pentru că e foarte greu cu parcările. Acum evit zonele cu risc şi mă orientez pe zonele de unde fac profit mai mare”, ne mai spune românul.

————————————–

„Eu, la început, nu am băgat mai nimic în afacere. Când nu ai bani de cheltuit, faci tot posibilul să reduci cât mai mult din investiţie, devii inventiv. Când ai bani, nu ştii să te fereşti de cheltuieli, pentru că îi ai la dispoziţie. În afacerea de reparaţii calculatoare am investit doar într-o cutie cu unelte şi una cu cd-uri cu programe.”

Aurelian Buştiuc, director companie reparaţii IT

————————————–

O altă metodă prin care Aurelian Buştiuc economiseşte bani este utilizarea resurselor dintr-o afacere în cealaltă. El conduce maşinile pe care le are la vânzare ca să ducă la capăt comenzile de la afacerea cu reparaţii calculatoare.

„În fiecare zi conduc altă maşină aproape. Pentru că am o asigurare de «trade», eu pot să conduc orice maşină, nu trebuie să-mi fac pentru fiecare automobil în parte. Şi astfel folosesc o maşină proaspăt cumpărată la drumurile pe care le am de făcut în afacerea cu calculatoarele. Aşa împuşc doi iepuri deodată: verific şi maşina, dacă totul e ok, dacă merge bine. Doar conducând poţi să afli astea. Şi salvez şi costurile de a folosi o maşină separat pentru calculatoare. Când găsesc câte o maşină care are motor mic, consumă puţin şi e bună pentru afacerea cu calculatoarele, o folosesc timp mai îndelungat, dar apoi iar o vând. Dacă nu aş avea afacerea cu maşinile, atunci mi-ar trebui o asigurare şi o maşină separat pentru mersul la clienţii cu calculatoarele. Care maşină se poate strica în timp şi atunci iar intervin costuri. Folosind resursele din celălalt «business», am eliminat şi această posibilitate, pentru că schimb maşina foarte des”, ne mai spune afaceristul român, care a activat, pe lângă Londra, şi în Dubai.

 

 

Sediu? Acasă!

 

„În privinţa sediului, dacă doreşti să activezi în centru, costurile vor fi ridicate. Pentru a salva bani, la început se poate folosi adresa de acasă ca şi sediu. După ce strângi ceva capital şi faci câteva comenzi sau contracte, poţi să închiriezi un sediu, în funcţie de aria unde activezi.

Este foarte important ca sediul să fie aproape de clienţii tăi. Chiar dacă găseşti un preţ mai bun în altă parte, nu este deloc rentabil să faci zilnic drumuri din nordul în sudul Londrei, de exemplu. Timpul este foarte preţios şi, de asemenea, transportul costă foarte mult, mai ales în Londra, nu vei dori să îi pui pe clienţi în situaţia de a traversa metropola, şi nici pe tine”, ne informează Doru Mălâia.

La fel gândeşte şi patronul unei afaceri de reparaţii calculatoare, Aurelian Buştiuc: „Eu am ales să nu am sediu unde să vină clienţii. Şi la începutul afacerii şi acum, fac lucrările la domiciliul clientului. Aşa am salvat mii şi mii de lire. Eu circul toată ziua de la un client la altul. La sfârşitul zilei, eu rămân cu banii în buzunar, minus benzina, şi nu mai am treabă. Dacă aş avea un magazin unde clientul poate să vină să lase laptopul stricat, eu aş avea de plătit chirie, facturi şi profitul mi s-ar înjumătăţi, sau mai rău. În acest fel, eu lucrez doar pentru mine.”

————————————–

Sediul, o risipă de bani

 

„Costurile sediului vor fi, evident, foarte diferite în zona centrală faţă de zona 6, de exemplu. Depinde de câţi bani vrei să investeşti, dar dacă te hotărăşti la o zonă bună, va trebui să bagi mâna adânc în buzunare.”

Doru Mălâia

 

„În momentul când mie nu-mi merge bine afacerea, nu prea am comenzi, eu stau acasă şi nu pierd nimic. În momentul când ai un sediu comercial şi ai o perioadă mai moartă, chiria la sediu e tot atât, nu se ţine cont că tu ai sau nu vânzări.”

Aurelian Buştiuc

————————————–

De asemenea, în afacerea de vânzare de maşini se aplică acelaşi principiu, după cum ne explică românul: „Un «showroom» costă câteva mii de lire pe lună. Eu nu mi-am închiriat un asemenea spaţiu, pentru că asta mi-ar duce profitul cu mult în jos. Din profitul meu ar trebui să plătesc şi chiria şi cheltuielile. Eu, în schimb, pun maşinile de vânzare pe internet şi le ţin pe strada mea. Maşinile au taxa de drum plătită şi aşa au voie să stea în stradă. Astfel, eu tot profitul pe care îl fac îl bag în buzunar. Ba chiar îmi permit să dau şi un discount la client, spre deosebire de cel cu «showroom» care nu poate să lase din preţ din cauza cheltuielilor. Iar eu, având posibilitatea să dau mai ieftin, am şi vânzări mai mari şi clienţi mai mulţi, deci câştig în toate aspectele.”

Afaceristul ne-a mai povestit despre un alt caz, ca şi contra-exemplu: „Am un prieten care are un magazin de reparaţii calculatoare de şapte ani într-un «shopping centre», la vadul bun. El face foarte mulţi bani pe zi. Dar el, după atâţia ani de activitate, are datorii. De ce? El cheltuieşte cu chiria la magazin, facturile de utilităţi (care sunt duble decât acasă, că plăteşte tariful de «business») şi altele. Când intri în acest sistem, toată lumea încearcă să facă bani de pe tine, că se presupune că şi tu faci bani având o afacere. Astfel devii sclav al sistemului.”

 

 

Angajaţi? Nu neapărat!

 

Angajaţii reprezintă unul din cele mai mari costuri pe care o afacere poate să atragă după sine. Însă românul nostru este descurcăreţ şi face tot posibilul să evite acest aspect.

„În construcţii ai voie să lucrezi cu persoane fizice autorizate (self-employed) şi aşa poţi să îţi reduci din costuri, pentru că îi foloseşti doar atunci când ai nevoie şi nu poţi să faci faţă la proiect cu angajaţii permanenţi. În general, unu-doi oameni, maxim trei, trebuie să îi ai în permanenţă lângă tine, pentru că apar tot felul de urgenţe sau lucrări mici, dar care implică câştiguri foarte mari. Contează foarte mult să poţi să răspunzi rapid nevoilor clienţilor”, punctează Doru Mălâia.

„M-am informat şi despre posibilitatea de a deschide un magazin şi am ajuns la concluzia că la început, cea mai profitabilă abordare este ceva de genul unei afaceri de familie. Poţi să apelezi la soţie, la copii, fiecare poate ajuta cu ceva. După ce magazinul începe să aibă un nume, să fie cunoscut şi să aibă mulţi clienţi, atunci poţi să te gândeşti să angajezi un vânzător”, continuă patronul afacerii în construcţii.

————————————–

Pe cont propriu, pe bune

 

„La început nu ai nevoie de o secretară. La început, tu, patronul, vei fi şi director general şi administrator şi secretară. Doar aşa poţi să ţii costurile în frâu.”

Doru Mălâia

„Fiindcă am găsit metoda de a-mi maximiza profitul, nu vreau să mă extind, îmi ajunge atât cât fac eu, nu am nevoie de angajaţi. Aşa îmi rămâne timp şi pentru familie şi, ştiind că totul e făcut de mâna mea, nu trebuie să controlez pe nimeni.”

Aurelian Buştiuc

————————————–

„Când începi să angajezi oameni cu contracte permanente, apare problema salariilor. Am aflat de anumite «modele» de afaceri, prin care patronii români aduc persoane direct din România şi le oferă un salariu care pentru România sună bine, dar pentru viaţa din Londra este foarte mic, câteodată mai mic decât salariul minim pe economie. Angajaţii sunt atraşi, pentru că în multe cazuri li se oferă şi cazare, dar în schimbul acestui beneficiu, patronii nu le plătesc impozitele pe venit sau nu le fac cărţi de muncă. Pe lângă că trebuie să te încadrezi în limitele legale, mai trebuie să fii şi corect. Adică dacă vrei să eviţi costuri, ok, dar să nu profiţi de oameni”, ne mai explică Doru Mălâia.

Nici Aurelian Buştiuc nu s-a grăbit să angajeze: „La afacerea cu vânzare de maşini ar trebui să cumpăr foarte multe maşini ca să îmi permit să plătesc personalul, iar la afacerea cu calculatoarele ar trebui să investesc foarte mult în reclamă ca să îmi măresc lista de clienţi ca astfel să pot să-i ţin pe angajaţi ocupaţi, plus că apoi trebuie să îi şi controlezi.”

Fiecare are scopuri diferite în afaceri. Unii vor să aibă o viaţă mai bună, iar alţii vor să îşi schimbe viaţa cu totul. „Eu, de exemplu, dacă câştig, să zic, 5.000 de lire din fiecare din cele două afaceri, îmi este foarte bine. Şi în felul acesta nici nu am stres să controlez pe unul-altul şi am timp şi pentru familia mea şi să mă distrez, am timp pentru ce vreau. În momentul de faţă nu am nevoie de angajaţi, sunt mulţumit cu cât fac”, ne mai spune întreprinzătorul care activează în mediul de afaceri londonez din 2008.

————————————–

Obţine capital de la mulţime

 

O variantă pentru a începe o afacere fără a investi niciun ban este „crowdfunding” (multifinanţare). Această metodă a început să fie folosită în ultimii ani tot mai mult, dezvoltându-se deja într-o industrie (450 de platforme activau în 2012). Practic, este cel mai accesibil mod de a înfăptui o idee de afacere: fără fonduri, dar cu sprijinul comunităţii sau al lumii întregi. După cum în ultima vreme media socială ne-a arătat, a împărţi idei cu lumea întreagă este un lucru plăcut oamenilor. Cu această nouă platformă, un întreprinzător poate să împartă ideea şi planul lui de afaceri cu utilizatorii internetului, iar cei care vor crede că merită vor dona bani în sprijinul afacerii respective.

Printre cele mai vizitate website-uri de multifinanţare se numără Kickstarter.com, Indiegogo.com, Crowdfunder.com, Gofundme.com, Crowdrise.com şi lista continuă. Aceste portaluri oferă un loc de întâlnire celor care au o idee cu cei care sprijină acea idee. Donaţiile sunt în general mici, dar publicul este global şi deci, potenţialul reuşitei creşte, multe dintre aceste website-uri reuşind să intermedieze până acum zeci de milioane de lire pentru diverse afaceri, campanii sau proiecte caritabile.

————————————–

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autor articol: Anamaria Sandra

Comentarii

5 pareri la “BUSINESS PE LOC, CU BANI MAI DELOC”

  1. nume Spune:

    Deci concret esti un bisnitar roman in Uk. Ce o tot cotim atat…

  2. JOHNROYSTER Spune:

    Salutare tuturor,
    Aveți nevoie de ajutor financiar?
    Oferim împrumuturi de cel puțin $ 1.000.00 până la un maxim de
    $ 500,000,000.00 cu o durată convenabilă de la 1 la 30 de ani
    la o rată a dobânzii foarte redusă de 2%.
    Aveți nevoie de un împrumut de afaceri?
    Aveți nevoie de un împrumut individual?
    Vrei să cumperi o mașină?
    Aveți nevoie de un împrumut ipotecar?
    Ai nevoie de un împrumut pentru a-ți plăti datoria?
    Aveți nevoie de un capital imens pentru a începe propunerea dvs. de afaceri sau
    expansiune? V-ați pierdut speranța și credeți că nu există cale de ieșire și
    Povara dvs. financiară persistă?
    Nu ezitați să ne contactați pentru afaceri.
    Contactați-ne prin e-mail: (JOHNROYSTER321@GMAIL.COM)

  3. Mr. James Caver Spune:

    Aveți nevoie de orice fel de împrumut? dacă da, atunci contactați-mă astăzi pentru un împrumut rapid la rata dobânzii de 3% email: Happinessloan120@gmail.com

    Toate cele bune
    Domnul James Caver

  4. LARRY ELLISON Spune:

    Aveți nevoie de un împrumut autentic pentru a vă achita facturile, a începe o afacere sau orice alt tip de împrumut, contactați-l pe dl Larry Ellison la {Larryellisonfinance@gmail.com}

  5. LARRY ELLISON Spune:

    Aveți nevoie de un împrumut pentru a începe activitatea sau pentru a vă plăti facturile și o finanțare corporativă pentru bunuri imobiliare și orice fel de finanțare a afacerilor. Oferim, de asemenea, împrumuturi persoanelor fizice, firmelor și organismelor corporative la rata dobânzii de 2%. Dau împrumut persoanelor serioase care sunt interesate de împrumut dacă sunt interesați să contacteze acest e-mail: larryellisonfinance@gmail.com

Spune-ti si tu parerea!