Cabinetele medicale, obligatorii în şcoli

Articol publicat in sectiunea Social pe data 23 ianuarie 2015

Un grup de 30 de parlamentari ai PDL şi PNL propun un proiect de lege privind medicina şcolară, care prevede ca în unităţile de învăţământ public şi privat să existe obligatoriu cabinete medicale, astfel încât să poată fi acordată asistenţă medicală de urgenţă.

„Propunerea legislativă urmăreşte introducerea obligatorie a cursurilor de prim-ajutor în sistemul educaţional, deoarece, uneori, mici gesturi sunt decisive în momentele critice, gesturi care pot face diferenţa între viaţă şi moarte. Deşi au existat chiar încercări de desfiinţare a reţelei medicale şcolare, în prezent cabinetele medicale şcolare au fost transferate autorităţilor locale fără a beneficia de o lege specială”, au explicat iniţiatorii proiectului de lege, potrivit Mediafax.

Ei au susţinut că „tot mai frecvent” se vorbeşte despre creşterea consumului de substanţe nocive în rândul tinerilor, despre violenţa în şcoli sau despre creşterea bolilor cu transmitere sexuală în rândul populaţiei şcolare, dar prea puţin se spune despre locul unde se pun bazele unei educaţii în sănătate, respectiv în şcoli.

Cabinetul de medicină şcolară va funcţiona pe toată perioada activităţii şcolare în unitatea de învăţământ publică sau privată. Medicul de medicină şcolară va avea obligaţia de a efectua un stagiu de câte trei luni în cadrul unor secţii de urgenţă, epidemiologie şi de pediatrie. Senatul este prima Cameră sesizată privința acestui proiect.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!