Cafeaua de la Starbucks și sucurile de fructe, mai periculoase decât Coca Cola

Articol publicat in sectiunea Curiozităţi pe data 26 februarie 2016

StarbucksCât zahăr are cafeaua de la Starbucks

Cafeaua de la Starbucks conține mult zahăr, mult mai mult chiar decât o cutie de Coca Cola. Specialiștii britanici au dezvăluit ce se ascunde în spatele unei căni de chocolate moca, de exemplu.

Cafeaua de la Starbucks este, pe cât de delicioasă și de faimoasă în toată lumea, pe atât de plină de zahăr prin siropurile adăugate. De aici, poate, și dependența celor mai mulți pentru o astfel de băutură.

Britanicii de la Action on Sugar au dezvăluit rezultatele celui mai recent studiu, care arată că o cană cu Chocolate Moca, spre exemplu, cu frișcă deasupra, conține 18 lingurițe de zahăr! Dublu cât o cană de Coca Cola, susțin cei de la revista Marie Claire!

Și asta nu e tot! Ceaiurile de fructe vândute la Starbucks în Marea Britanie conțin 25 de lingurițe de zahăr la o cană mare (Venti).

Ceaiul latte de la Starbucks, în mărime Venti, conține 13 lingurițe de zahăr, iar ciocolata caldă (Signature Hot Chocolate), 12 lingurițe de zahăr la mărime Grande (medie).

Conform specialiștilor de la World Health Organization, un adult ar trebui să consume maximum șase lingurițe de zahăr pe zi. Astfel, printr-o cană de cafea Starbucks, ingerăm, în câteva minute sau zeci de minute, de trei ori mai mult zahăr decât este limita zilnică.

Sucurile de fructe, mai nocive decât băuturile carbogazoase

Se pare că smoothie-urile și sucurile de fructe existente pe piață sunt chiar mai periculoase pentru sănătate decât băuturile carbogazoase, conținând cu până la 60% mai mult zahăr decât controversata Coca Cola!

Conform celor mai recente studii, Coca Cola nu este cea mai dăunătoare pentru sănătate. Poate sună ciudat, dar cercetătorii spun că sucurile de fructe și smoothie-urile existente pe piață, recomandate ca fiind sănătoase, au un conținut mult mai ridicat de zahăr decât controversata băutură carbogazoasă.

Medicii spun că toate sucurile pe care le găsim pe piață sunt foarte dăunătoare sănătății și că ar trebui să le privim ca pe un moft pe care ni-l satisfacem uneori, nicidecum ca fiind parte din rutina noastră zilnică.

Se pare că 200 de ml de Coca Cola conțin echivalentul a 5 lingurițe de zahăr. Asta în timp ce unele sucuri și smoothie-uri de fructe conțin echivalentul a 8 lingurițe de zahăr.

Consumarea în mod regulat a acestor sucuri duce la obezitate și la o mulțime de alte grave probleme de sănătate, pornind de la distrugerea danturii și ajungând până la diabet și boli de inimă.

Cel mai îngrijorător lucru este că aceste băuturi aparent sănătoase le sunt recomandate în general copiilor, a căror sănătate poate avea serios de suferit în timp.

„Sucurile de fructe și smoothie-urile nu ar trebui să facă parte dintr-o dietă echilibrată, sănătoasă”, spun specialiștii.

Autor articol: Bianca Radulescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!