CALATORIE LA CAPATUL DISPERARII

Articol publicat in sectiunea Reportajul săptămânii pe data 29 aprilie 2012

Libertatea e precum aerul, spunem frecvent, ca o definitie comuna, utilizata de oameni in vorbirea curenta. Pare o declaratie uzata si este perceputa ca o exagerare. Numai cei care au ratacit prin tenebrele izolarii si au suferit in sclavie stiu ca o asemenea existenta iti taie respiratia si iti pune viata in pericol…

Un roman al zilelor noastre a ajuns sa traiasca experienta devastatoare si aparent incredibila a vietii in captivitate. Povestea sa aproape deliranta incepe intr-o realitate obscura si prafuita de la marginea Baraganului si se incheie in mijlocul efervescentei cosmopolite, de undeva din nordul metropolei de pe Tamisa.

Omul a trait timp de un an deposedat de cele mai esentiale libertati. A fost izolat si torturat; a cunoscut opresiunea fizica, intimidarea, batjocura. A trebuit sa se supuna si sa faca lucruri contrare vointei sale. Si si-a pierdut integritatea. Sufletul si trupul sau au suferit deopotriva ori de cate ori au trecut prin clipe tragice si caderi greu de suportat.

Acum, chinurile lui au luat sfarsit. Barbatul a fost eliberat, iar povestea sa intunecata este spusa lumii, printre lacrimi si durere…

 

 

Din libertate in robie

 

De la libertate la sclavia moderna e un singur pas, a aflat un roman care a trait experienta devastatoare a vietii in captivitate. Timp de un an, barbatul a fost exploatat de o familie de romi care isi imparteau existenta intre Rosiorii de Vede si Londra.

Marturiile sale au declansat o investigatie a politiei britanice, urmata de un proces juridic finalizat in 19 aprilie, prin trimiterea la inchisoare a exploatatorilor.

Diaspora Romaneasca a reusit sa afle povestea cutremuratoare a acestui om, care a fost de acord sa se destainuie telefonic, sub directa supraveghere a politistilor.

„Eu sunt de loc dintr-o comuna din sudul Romaniei, iar de meserie sunt sofer”, isi incepe interlocutorul nostru destainuirea telefonica, fara a furniza informatii exacte, dar formuland enunturi cu acuratete; lasa impresia ca s-a obisnuit sa dea declaratii… Are vocea ragusita si aspra, dar hotarata si clara. „…Am facut multe meserii la viata mea, ca asa m-a sfatuit tata de cand eram mic, sa invat cat mai multe ca sa ma pot descurca in viata. Si asa am facut, dar nu prea mi-a fost de folos”; apoi glasul i se inmoaie, tradand emotie, suferinta, durere.

 

Pe santierele patriei…

In vremurile sale bune, barbatul era controlor de bilete, adica „nas” pe tren, si avea doua apartamente impreuna cu sotia si copiii. Stateau intr-unul din orasele din Campia Romana, iar nevasta lui lucra ca vanzatoare, pentru ca facuse o scoala de lucratori comerciali.

In ultimii ani insa, viata barbatului „o cam luase la vale”. Mai intai a divortat, s-a despartit cu totul de familie si s-a apucat sa lucreze prin constructii. A muncit din 2004 pana in 2009, ca instalator sanitar. Lucra pentru o firma mare, iar patronul il cunostea de multa vreme si avea incredere in el. Apoi a venit criza si firma si-a intrerupt activitatea. Au ramas pe drumuri atunci 260 de oameni, isi aminteste constructorul. El a fost ultimul, pentru ca il rugase patronul sa ramana sa pazeasca cele 17 baraci, cu masinile si utilajele pe care le mai avea. Si a stat pana nu s-a mai putut…

Nu mai luase salariul de patru luni, cand l-a sunat un fost coleg de munca, care lucrase cu el pe santier, ca sef de echipa. Zicea ca a ajuns sa munceasca pe undeva unde se ridica o pensiune. Omul avea nevoie de forta de munca si l-a chemat si pe el. Atunci s-a decis ca nu mai are de ce sa mai stea singur, sa pazeasca niste baraci dezafectate. Si a plecat…

Dar nici acolo nu a gasit de munca pe termen lung. „Am avut treaba din iulie si pana in decembrie 2009. Apoi gata, ne-au trimis la autogara. Venise iarna si nu mai se gasea de lucru, asa ca m-am retras in satul meu natal. Am ramas acolo pana in martie 2010, cand am inceput iar sa sun la cunoscuti sa vad daca mai gasesc un loc de munca. Si tot cel care ma mai ajutase mi-a oferit iar o solutie, tot in constructii, de asta data la o vila, in Rosiorii de Vede. Si de acolo a inceput nenorocirea…”, mai spune barbatul suspinand.

 

Dator fara voie…

In 14 martie 2010, constructorul ajungea la Rosiorii de Vede fara sa banuiasca ca in viata sa se vor intampla evenimente pe care nu le va mai putea uita niciodata…

„Cunostinta mea nu imi spusese ca o sa lucrez pentru romi. Cand colo, acolo se muncea la constructia unui palat tiganesc de 34 de camere. Nu aveau proiect, autorizatie de constructie, nimic…

Eu trebuia sa ma ocup de instalatia electrica si m-am apucat de treaba. M-am inteles cu ei si la bani; pe langa salariu, mi-au mai promis doua mese/zi, plus cazare. Si s-au tinut de cuvant, insa doar in primele saptamani. Dupa aia, nici ca am mai vazut bani de la ei…

Treaba e ca la putin timp dupa ce am inceput munca a venit Pastele si atunci mi-am luat liber, mai ales ca imi expira si buletinul. Am profitat de cele cateva zile sa imi fac buletin nou. Am lipsit din 4 aprilie si pana in 9 aprilie 2010. Iar de cand m-am intors, tot ce a urmat a fost un calvar…”, se mai destainuie omul.

El a povestit cum, de la inceput, romii care il plateau pentru a munci la constructie ii tot bagau vina si il puneau sa refaca lucrari pe care le finalizase deja. Invocau tot felul de nemultumiri, dar, in opinia barbatului, totul era doar o tactica de a evita plata salariului.

—————————————

„Cand au aflat unde sunt, s-au strans multi de-ai lor si m-au inconjurat. M-au prins intre ei si m-au batut de m-au lasat lat. Facusera cerc in jurul meu, asa ca din exterior nu se vedea nimic. Ei insa ma loveau cu lopata. Mi-au spart capul si mi-au scos dintii din gura. Si apoi mi-au luat tot ce au gasit la mine: actele, telefonul mobil, portofelul, tot…
M-au legat si m-au aruncat in pivnita. Am stat asa trei zile, fara mancare si fara apa, cu toate ca sangeram si eram plin de lovituri. M-au tinut ca pe un caine si ma amenintau ca ma omoara.”

—————————————–

L-au pus sa refaca de trei ori instalatia electrica, iar constructorul sustine ca nici in ziua de astazi respectiva cladire nu este terminata. Iar dupa cateva saptamani, barbatul a observat ca nimeni nu statea prea mult sa munceasca acolo; fiindca romii comandau lucrari pe care nu le plateau ulterior, conform intelegerii. Iar in cazul lui situatia avea sa devina si mai complicata…

„Dupa doar cateva saptamani de munca, m-au rugat sa ii duc cu masina pana la Bucuresti. Eu sunt sofer de meserie, asa ca nu a fost o problema. Acolo insa, intr-o intersectie, am avut un accident. Eu cred ca a fost inscenat… In fine, am tras masina pe-o parte si ei s-au dus sa discute cu ceilalti implicati in problema. Mi-au spus in final ca s-au inteles, ca le-au dat ca despagubiri 200 de euro si nu mai are nimeni nicio pretentie.

La putin timp dupa aceasta intamplare, m-au scos ca le-as fi dator cu 4.000 de euro. Mi-au zis ca trebuie sa le dau acesti bani pentru toate daunele rezultate in urma accidentului. Cand am auzit, eu, nestiind ce urmeaza, le-am promis ca o sa le dau banii cu timpul, pe masura ce muncesc. Oricum, la constructie mai aveam mult de lucru”, mai povesteste barbatul.

 

Trei zile in lanturi

Dincolo de intelegerea pe care o afisa in relatia cu angajatorii sai, omul a inceput, insa, sa se ingrijoreze; mai ales cand a vazut cum romii l-au batut si l-au deposedat de toate actele pe un alt muncitor, care a decis sa renunte sa mai lucreze la constructia cladirii.

Dupa aceasta intamplare, in scurt timp, au plecat de pe santierul cladirii toti ceilalti constructori care mai munceau la ridicarea „palatului” din Rosiorii de Vede. Iar el a realizat atunci ca a ramas singur si ca e dator vandut la romii pentru care lucra…

„Au inceput sa nu imi mai dea sa mananc si mie imi era deja frica. Ramasesem singurul care mai munceam pentru tigani si ma puneau sa fac de toate, inclusiv munca necalificata. Nu mai luasem nici bani si, intr-un final, am incercat si eu sa fug… Am plecat fara sa am la mine niciun leu, nimic. M-am dus la gara cu gandul sa ma sui in primul tren si sa plec, orice ar fi. Dar a trebuit sa astept cateva ore pana sa soseasca trenul. Si intre timp, ei au vazut ca am disparut si au inceput sa ma caute. Si m-au gasit…”, rememoreaza barbatul.

Iar in continuare, destainuirea sa devine tragica. „Cand au aflat unde sunt, s-au strans multi de-ai lor si m-au inconjurat. M-au prins intre ei si m-au batut de m-au lasat lat. Facusera cerc in jurul meu, asa ca din exterior nu se vedea nimic. Ei insa ma loveau cu lopata. Mi-au spart capul si mi-au scos dintii din gura. Si apoi mi-au luat tot ce au gasit la mine: actele, telefonul mobil, portofelul, tot…

M-au legat si m-au aruncat in pivnita. Am stat asa trei zile, fara mancare si fara apa, cu toate ca sangeram si eram plin de lovituri. M-au tinut ca pe un caine si ma amenintau ca ma omoara”, isi aminteste barbatul oftand.

El spusese doar fratelui sau unde pleaca, in 9 aprilie 2010, cand s-a intors la locul sau de munca din Rosiori, la numai cateva zile dupa Sarbatorile Pascale din acel an. Si a lasat sa se inteleaga ca nu stie daca va ramane acolo, nefiind foarte multumit de conditiile de munca, mai sustine acesta. Iar rudele lui stiau despre el ca obisnuieste sa mearga pe santiere pe unde apuca, numai bani sa fie… . „Asa ca nu stia nimeni de mine, unde sunt exact sau ce fac…”, adauga omul, printre lacrimi.

 

 

Prizonier in „palat”

 

Cand romii din Rosiorii de Vede l-au eliberat din pivnita in care il tinusera legat, in captivitate, barbatul ajunsese intr-o stare deplorabila. Suferinta fizica si spaima i-au anulat chiar si cele mai elementare manifestari de reactie. Iar vointa, personalitatea, demnitatea ii fusesera distruse. Se mai gandea doar cum sa supravietuiasca, fiindca avea temeri ca nu va mai scapa cu zile de acolo. Groaza l-a „ingenuncheat”, transformandu-l intr-un sclav supus si muncitor. Si a trait asa muncind pentru o farfurie de mancare intinsa arareori, ca o binefacere, vreme de aproape sase luni.

Romii il puneau la munca, linistiti ca barbatul nu va mai avea curajul sa riposteze sau sa ridice niciun fel de pretentii. Si, intr-adevar, asa s-a intamplat, dupa cum recunoaste chiar el.

Ultima speranta de salvare pe care o avea i s-a risipit cand a vazut ca pana si mai marii politiei locale din Alexandria veneau sa se imprumute de bani la familia de romi care isi construia palat in Rosiori. Atunci a inteles el ca nici autoritatile statului sau justitia nu i-ar mai putea fi de vreun folos…

 „Am trait asa de pe o zi pe alta pana in 13 octombrie 2010. Imi amintesc ziua aia pentru ca s-a facut atunci, asa deodata, zarva mare printre tiganii din Rosiori. Se pregateau sa plece in Anglia… Si fiindca aveau nevoie de sofer, m-au obligat sa plec cu ei. Eu nu voiam, dar m-au bagat in baie, m-au pus sa ma barbieresc si mi-au adus un rand de haine bune. Actele mele erau la ei, asa ca m-au suit in masina si am pornit la drum. Eu eram al doilea sofer… Am condus din Germania si pana in Marea Britanie. Si am ajuns in nordul Londrei, in zona Wood Green, in 16 octombrie 2010”, mai spune barbatul.

Acesta a aflat astfel ca romii din Rosiorii de Vede aveau casa si la Londra. Era primita de la serviciile sociale, iar in curtea din spatele cladirii se afla „o baraca de carton”. Acolo l-au bagat pe „sclavul” lor proaspat adus din Romania si acolo a continuat el sa traiasca pana in 23 martie 2011. Si in toata acea perioada a fost „batut, terorizat, torturat”, dupa cum marturiseste chiar el, deseori cu vocea gatuita de durere.

Iar din acest punct al marturisirii sale telefonice, dezvaluirile lui devin din ce in ce mai greu de redat in cuvinte…

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autor articol: Cristian Enache
Etichete: , , , , , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!