Campioane premiate

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 26 mai 2014

535 pilica popescuŞapte campioane mondiale la handbal în 1956, 1960 şi 1962, Aurora Leonte, Elena Pădureanu, Aurora Alexandrescu, Elena Jianu, Constanţa Dumitrescu, Elena Hedeşiu şi Cornelia Diaconu, alături de antrenorul lor, Constantin „Pilică” Popescu, au fost premiaţi de FR de Handbal.

„Sunt copleşit. Doamnele au spus că îmi mulţumesc pentru acest eveniment. Nu, eu le mulţumesc dânselor. Palmaresul dânselor este impresionant. Mi-aş fi dorit să pot să spun şi eu că sunt campion mondial. Astea sunt exemplele care trebuie urmate, oameni care au făcut handbalul să fie ceea ce este acum. Acesta este un eveniment reparatoriu, pentru că în ultimii ani s-a vorbit mai mult de performanţele băieţilor decât ale fetelor”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu. Fostele sportive au primit o plachetă şi un buchet de flori şi au fost invitate la o masă de conducerea federaţiei.

Antrenorul principal la obţinerea celor trei titluri mondiale, primele două la handbal în 11, iar ultimul în şapte, Constantin „Pilică” Popescu, a afirmat că sportivele pe care le-a pregătit erau atlete, deoarece meciurile aveau loc pe terenul de fotbal. „Handbalul în 11 era fotbal cu mingea mică. Se juca pe terenul de fotbal, cu porţi de fotbal. Atunci era o pregătire fizică excepţională. Campioanele mondiale din 1956 şi 1960, în proporţie de 90%, au fost atlete, pentru că handbalul acela era atletism pur cu mingea în mână. Era de alergat enorm de mult. În clipa de faţă şi cât o mai fi, România este campioană mondială la handbal în 11, pentru că nu a mai existat o altă ediţie”, a antrenorul, în vârstă de 85 de ani.

Constantin Popescu a spus că speră să se revadă şi cu celelalte trei sportive care nu au putut ajunge, Ella Jecu, Dana Ungureanu şi Ecaterina Ionescu. „Aici nu au venit decât cele din Bucureşti, care au mai rămas, pentru că, din păcate, au trecut enorm de mulţi ani şi au mai plecat dintre noi. Emoţiile revederii nu se pot descrie, iar dacă le descriu, mă emoţionez. Dorinţa cea mai mare este de a ne reuni toţi în toamnă, era să zic cine mai rămâne”, a spus Popescu.

Întrebat de ce i-a fost mai uşor să lucreze cu fetele, Popescu a răspuns: „Fetele au avut mai multă seriozitate, disciplină fermă. Femeile sunt mai supuse puţin. Lucrul ăsta a contat enorm de mult. Erau dispuse să muncească pe brânci. Pe vremea aia nu exista televizor, iar multe ar fi venit şi în genunchi când erau convocate. Pe atunci le era asigurată o masă pe zi şi cazare, ceea ce era foarte mult faţă de ce aveau acasă”, a dezvăluit el secretul performanțelor obținute.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!