„Campioni” la tineri fără nicio slujbă

Articol publicat in sectiunea Social pe data 24 martie 2014

România este ţara din UE cu cea mai mare pondere a tinerilor care nu au nicio slujbă şi nici nu sunt cuprinşi în vreo formă de şcolarizare, potrivit ministrului delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, Mihnea Costoiu.

„România înregistrează cel mai mare procent NEET – cei fără slujbă şi cei care nu sunt cuprinşi în nicio formă de şcolarizare – din ţările Uniunii Europene. La nivelul UE, în această categorie, sunt 6,8 milioane de tineri din categoria 25-29 ani, aceasta însemnând aproximativ unul din cinci tineri”, a spus Costoiu, la o conferinţă internaţională la Bucureşti, citat de Mediafax.

Potrivit ministrului, ponderea tinerilor din România care nu au nicio slujbă şi care nu sunt cuprinşi în nicio formă de pregătire este de 23%, adică peste media UE.

La nivelul anilor 2008-2012, România avea un procent NEET peste media europeană şi la categoria de vârstă 15-24 de ani. „Cei mai mulţi tineri au fost identificaţi la nivelul anului 2011 – 17,4% din totalul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 15-24 de ani, în timp ce în 2012, acest procent a scăzut la 13,1%”, a precizat Costoiu.

Ministrul delegat este de părere că, dată fiind această realitate, se impune o intervenţie „complexă şi rapidă”, în care măsurile din sfera educaţiei şi formării profesionale să fie secondate de unele în aria ocupaţională.

El a mai spus că, la nivel naţional, sunt dezvoltate în prezent strategii privind reducerea părăsirii timpurii a sistemului educaţional, învăţământul terţiar şi învăţarea pe tot parcursul vieţii. Cu acelaşi prilej, Costoiu şi-a manifestat speranţa că, în curând, cursurile de antreprenoriat vor deveni obligatorii în universităţile româneşti.

La acelaşi eveniment, ministrul educaţiei, Remus Pricopie, a prezentat şi un „portret” al tânărului din categoria NEET. „Printre principalele caracteristici avem existenţa unei dizabilităţi, calitatea de emigrant, un nivel scăzut de educaţie, provenienţa din zone izolate, provenienţa dintr-o familie cu venituri reduse, cu părinţi în situaţie de şomaj, părinţi cu un nivel scăzut de educaţie sau provenienţa dintr-o familie dezorganizată”, a declarat ministrul educaţiei.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!