Cand incepem sa fim mandri?

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 27 martie 2011

Exista forme interesante ale mandriei de-a fi roman. Expresia, insa, trimite spre un patriotism desuet, spre sentimentalismul de parada, demonetizat atat inainte de 1989, cat si dupa. Ceva suna spart in cuvintele acestea, desi, spuse in alte limbi, parca isi regasesc prospetimea si incep sa aiba rezonanta unei marturisiri. „Proud to be Romanian” suna, de exemplu, aproape american, chiar daca trimite nitel spre filme mai patetice, in genul „Independence Day”. Cum spuneam, insa, in limba romana trebuie sa ai, astazi, o mare bucurie in suflet sau o mare nebunie in cap ca sa-ti afisezi un text de acest gen. In tara, asa ceva ar parea o parodie. In nebunia existentei cotidene si in vacarmul de proteste din toate domeniile posibile, un cetatean care ar arbora lozinca „Mandru ca sunt roman” ar fi considerat totalmente tacanit sau, invers, un mare luptator sindicalist cu sanse de a ajunge in Parlament.

Cu totul alta este perceptia destinului nostru ca natiune in afara tarii. Pe masura ce timpul trece, identitatea noastra de romani isi schimba nuantele. Apartenenta noastra la o istorie si o cultura de mare valoare incepe sa conteze, in ciuda framantarilor de suprafata. Neajunsurile cotidiene isi atenueaza importanta, in schimb imaginea de ansamblu isi sporeste intensitatea. Constatam ca popoarele pe care le admiram de departe isi au uscaturile lor. Incepem sa ne spunem, cu naduf: „Pai problema asta s-ar fi rezolvat in Romania mult mai repede.” Sau constatam uluiti, ca lenea, prostia sau fudulia sunt raspandite pe toate continentele si ca, adeseori, romanii chiar se comporta mult mai corect decat – sa zicem – multi dintre britanici. Observam ca nu le suntem deloc inferiori altora, ca nu avem mai putina scoala, ca nu dovedim mai putin bun simt. O reechilibrare de imagine are loc, treptat, aducand ideea de romanitate mult mai aproape de adevar. Si apoi mai este circulatia informatiei prin televiziunile conectate la satelit si, desigur, prin internet. Aflam ceea ce fac conationalii nostri in multe domenii. Nu doar despre infractiuni, la rubricile de diverse, dar mai ales despre contributia lor in domeniile de avangarda ale vietii de azi. Daca suntem medici, ne dam seama cat de importanti sunt romanii cu experienta si cu victorii in medicina. Aflam despre ei din revistele de specialitate. La fel in cercetare, in IT, in arta, in sport. Ne mandrim cu din ce in ce mai multi conationali de-ai nostri, fara ca cineva sa ne ceara sa declaram asta. Si, intr-o astfel de reconsiderare de noi insine, aflam ca muncitorii care lucreaza la Satul Olimpic londonez au scris pe casti „sunt mandru ca sunt roman”. Este, aici, ceva deosebit. Nicidecum. E doar o forma a normalitatii.


Etichete: , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!