Când recomandările… te angajează!

Articol publicat in sectiunea Muncă, Poveşti româneşti pe data 7 octombrie 2015

recomandare munca

„References”, pe înțelesul tuturor recomandările sau referințele, înseamnă nu mult, ci deseori chiar totul atunci când vine vorba de un loc de muncă în Marea Britanie. O companie, o școală, un șef, un prieten care poate să semneze o recomandare bună garantează… chiar jobul în sine.

Poveștile românilor care au trecut prin astfel de situații și pentru care o referință a cântărit… MULT atunci când s-au văzut față în față cu jobul mult dorit sau mult așteptat confirmă că englezii pun mare accent pe recomandări.

 

Recomandările bat calificările

Curs de acordare a primului ajutor, training, experiență. Și totuși CV-ul Georgianei nu prea a contat în fața unei familii de englezi care se afla în căutarea unei dădace pentru cei doi copii. Tânăra, în vârstă de 28 de ani, din Bacău, ne povestește că primul lucru în obținerea jobului ca nanny au fost recomandările…

„Se întâmpla în 2013. Familia pentru care lucrasem doi ani de zile urma să se mute din UK în Australia și din acest motiv, am început să caut de muncă în altă parte. De asemenea, am început să întreb în stânga și în dreapta dacă are cineva nevoie de o nanny. Doamna pentru care am lucrat a fost destul de drăguță și a mai întrebat și ea la școala unde mergeau copiii. Așa a auzit de la o altă mămică că știe ea o familie care ar avea nevoie de o dădacă. Mi-a spus să îi aduc un CV cu o fotografie… și asta a fost tot. Eu m-am înscris la o agenție în 2012 și am făcut câteva cursuri cu ei care se cer în această meserie: First Aid, Postnatal and Infant Care Education și Early-years Care Education. Plus că aveam o experiență de doi ani de zile cu doi copii. Unul în vârstă de doi ani și celălalt de patru ani. Ei bine, după vreo săptămână, am primit un mesaj de la familia respectivă. Îmi cereau acordul să sune la cei pentru care am lucrat. Bineînțeles că am acceptat. Mirarea mea a venit abia după ce doamna unde încă mai lucram mi-a povestit tot ce a vorbit la telefon. Practic, noua familie a întrebat tot despre mine. De când mă cunosc, de ce m-au angajat, dacă am întârziat des, ce spun copiii despre mine, ce fel de activități fac cu cei mici, dacă au încredere în mine. Au întrebat dacă au încredere să îmi lase cheia de la casă… sincer, m-am speriat când am auzit toate acestea. Parcă erau de la poliție… eu am avut o relație foarte bună cu fosta familie și ei au vorbit la superlativ despre mine, iar astfel am reușit să obțin noul job. Abia mai târziu, am realizat că, de fapt și de drept, ei nici măcar nu se uitaseră prea mult pe CV-ul meu. Într-o conversație, la început, le-am spus că am câteva cursuri speciale… și ei (noua familie) s-au arătat încântați. Nu știau, deși CV-ul meu fusese la ei”, ne povestește Georgiana despre experiența ei.

—————————————

„Mi-am dat seama, dar și mi s-a spus ulterior că tot ce a spus doamna pentru care lucrasem a contat cel mai mult. Nu CV-ul, nu cursurile, ci vorbele. Faptul că m-a recomandat. Acum pot spune că în această meserie, referințele sunt cele mai importante. Degeaba ai experiență și tot felul de calificări, dacă nu ai o referință bună. Cel puțin aceasta este părerea mea.”

Georgiana, 28 de ani, despre momentul în care recomandările au contat pentru ea

—————————————

 

Referințe pe ultimii cinci ani

Nicoleta are 28 de ani și în urmă cu patru luni de zile, a primit un job ca și Customer Service la Aeroportul Stansted. Tânăra ne povestește că nici în prezent, compania aeriană care a angajat-o nu a terminat de verificat toate referințele.

„Jobul pentru care am aplicat în urmă cu cinci luni de zile implică două lucruri: Check-in-ul și Borading-ul pasagerilor. Deocamdată, chiar dacă am semnat contractul la începutul verii, mă ocup doar de check-in, adică un lucru care se realizează în zona de aeroport unde are acces oricine. Colegii mei care pot face Boarding au un card, care se numește Blue Pass. Cardul care îți oferă acces în zona pe care noi o numim Air Side. Toți cei care dețin acest card au fost verificați în detaliu pentru ultimii cinci ani de zile, adică referințele de la locurile de muncă anterioare, de la cursurile care s-au frecventat, cazier… Până nu m-am lovit de acest lucru, nu m-am gândit nicio clipă că o recomandare poate cântări atât de mult. În cazul meu, pentru că încă nu mă aflu de cinci ani în Marea Britanie, compania aeriană a trimis scrisori și firmelor pentru care am lucrat în România. Ei vor să știe prin aceste referințe tot ce ai făcut în acest timp, dar și ce spun cei pentru care ai lucrat sau cu care ai luat contact în acești ani. Pun mare, dar mare atenție pe recomandări. Ele cântăresc mult în momentul în care te angajezi… de exemplu, eu încă nu pot face Boarding, adică nu pot merge în Air Side, pentru că este o perioadă de câteva luni de zile, în cei cinci ani de zile, pentru care nimeni nu poate garanta pentru mine. Era chiar la început, când am ajuns în Anglia și am lucrat, fără acte, fără National Insurance Number, la o cafenea. Am dat numele și adresa cafenelei, însă proprietarii au spus că nu își mai amintesc. Acum, ca jobul meu să fie complet, trebuie să găsesc două referințe personale (prieteni) care pot declara că mă cunoșteau la acea vreme și care pot spune că am lucrat la acea cafenea”, ne povestește Nicoleta.

—————————————

„Părerea mea este că în țara asta contează foarte mult să lași o ușă deschisă, cum se spune la noi, peste tot unde ajungi, să pleci de la un job în relații bune, să nu te cerți și să rămâi în relații civilizate cu cei pentru care lucrezi. Nu știi niciodată când ai nevoie de o recomandare. Și în astfel de cazuri… nu ai cum să minți sau să inventezi. Recomandările sunt extrem de importante!”

Nicoleta, 28 de ani

—————————————

 

O vorbă bună…

Mai nou, ne spune Silviu, un român de 35 de ani din Cluj ce lucrează în domeniul construcțiilor de câțiva ani buni, și agențiile care îi ofereau în trecut joburi fără prea multe întrebări cer acum referințe.

„M-am mirat pentru că agențiile cu care am lucrat vara aceasta mi-au cerut un număr de contact ca referință. Chiar am rămas uimit pentru că până acum singura întrebare pe care o primeam de la agenții era dacă am anumite scule și unelte necesare jobului unde mă trimiteau. Chiar de fiecare dată când terminam un job și găseam un altul pe internet, sunam și după ce îmi cereau detaliile personale, mă întrebau de un număr de telefon unde pot suna pentru o recomandare. Eu dădeam mereu agenția precedentă. Abia după ce verificau, îmi trimiteau mesaj cu adresa unde trebuia să ajung. A fost ceva nou. Plus că și alți prieteni de-ai mei au sesizat acest aspect. Toată lumea știe cât de ușor se primea un job, prin intermediul agențiilor. Totul avea loc la telefon. Fără interviu, fără prea multă bătaie de cap. Doar se trimiteau actele pe mail și gata, de a doua zi se începea munca. Acum, unul dintre cele mai importante lucruri pe care ți le cer agențiile (nu știu dacă toate procedează așa) este o recomandare, un număr de telefon unde să verifice… cum lucrezi, dacă au întâmpinat probleme. Deci, iată că și în construcții este nevoie de recomandări. Cred că acesta este viitorul angajărilor!”, este de părere Silviu, un român în vârstă de 35 de ani din Cluj.

—————————————

Referințele sunt AS-ul din mânecă

 

„Lucrez ca și nanny în zona Greenwich de aproximativ șase ani de zile. Ceea ce pot spune este că mă întâlnesc deseori în parc, la grădiniță și pe alte activități (înot, fotbal, desen) și cu alte dădace și vorbim între noi. Fetele spun că dacă una vrea să plece de la o familie la alta, acestea se sună între ele sau dacă o familie nu mai are nevoie de o dădacă, iar o alta este în căutare de o nanny, procedura este aceeași. Deci, vorba contează cel mai mult, abia pe urmă celelalte calități… Chiar de curând am auzit o discuție în parc între două dădace. Una se plângea celeilalte că vrea să plece, că nu îi place… știți ce sfaturi a primit? Să nu plece fără recomandare, altfel nu își va mai găsi un alt job.”

 Marina, 38 de ani, dădacă

 

„Sincer, primul meu job ca nanny l-am primit după ce cei de la agenția la care eram înscrisă au mințit pentru mine. Nu aveam experiență, dar ei au spus că am mai lucrat cu alți copii în România plus alte lucruri… pozitive pe care le-au spus, deși nu mă cunoșteau. Nu cred că au pus mare preț pe pregătirea mea, ci doar pe faptul că cineva m-a recomandat. În prezent așa se procedează. Referințele contează cel mai mult.”

Viorica, 40 de ani, dădacă

—————————————

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!