Când şi cât va creşte salariul minim obligatoriu?

Articol publicat in sectiunea Articole importante, Bani, taxe şi beneficii, UK la zi pe data 25 septembrie 2014

uk_minimum wage

Tariful orar minim câştigat pentru o oră de muncă în Marea Britanie va creşte de la valoarea actuală de 6,31 lire sterline ajungând, în următorii ani, până la £8/oră, promit laburiştii, consideraţi favoriţi la câştigarea alegerilor parlamentare din primăvara anului următor.

Nivelul actual al salariilor din Regatul Unit „nu este suficient de

bun”, a apreciat preşedintele Partidului Laburist Ed Milliband, citat de BBC News în 21 septembrie. Liderul opoziţiei parlamentare britanice a precizat că, dacă va deveni viitorul prim-ministru al Guvernului de la Londra, are în vedere creşterea veniturilor populaţiei, în condiţiile în care, în prezent, 20% dintre oamenii care muncesc în această ţară au salarii mici. El a susţinut că, la finele următorului mandat parlamentar, adică până în 2020, chiar şi cei mai slab plătiţi muncitori din regat ar trebui să câştige mai mult cu aproximativ 60 de lire sterline pe săptămână, respectiv cu circa £3.000 în plus, pe an.

Creşterea salariului minim obligatoriu se află, de asemenea, printre preocupările actualei coaliţii guvernamentale formată din conservatori şi liberal-democraţi. Ministrul de finanţe George Osborne a prevăzut, pentru luna octombrie a acestui an, creşterea valorii unei ore de muncă de la minimum actual de 6,31 lire sterline la £6,50. El a mai sugerat, într-un interviu acordat BBC, la începutul acestui an, că valoarea retribuţiei minime s-ar putea mări până la £7/oră în 2015.

Promisiunile actualilor lideri politici în privinţa salariului minim pe economie în Regatul Unit îi nemulţumeşte pe reprezentanţii TUC, principala confederaţie sindicală britanică. Aceştia au cerut în repetate rânduri creşterea până la 10 lire sterline a tarifului orar minim de plată pentru cei care muncesc.

Valoarea minimă a unei ore muncite era de 5,80 lire sterline în mai 2010, în momentul în care actualii guvernanţi au câştigat puterea.

Nivelul salariului minim obligatoriu pe economie în Marea Britanie se stabileşte la recomandarea Low Pay Commission, organism independent care colaborează cu instituţiile guvernamentale britanice. Aceeaşi comisie supravegează respectarea tarifului orar minim stabilit prin lege.

Salariul minim obligatoriu/oră

Vârsta 21+ 18-20 Sub 18 Ucenici
2014 (1 oct) £6.50 £5.13 £3.79 £2.73
2013 (prezent) £6.31 £5.03 £3.72 £2.68
2012 £6.19 £4.98 £3.68 £2.65
2011 £6.08 £4.98 £3.68 £2.60
2010 £5.93 £4.92 £3.64 £2.50

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!