Candidați ilegali

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 3 iunie 2016

Aproape 500 de candidați la alegerile locale din acest an sunt în afara legii; unii dintre ei sunt mult prea tineri, iar alții candidează pe listele mai multor partide. Această situație tragi-comică a fost descoperită de cei de la Expert Forum, care au verificat datele oficiale publicate de Biroul Electoral Central. Conform legii, un candidat trebuie să aibă cel puțin 23 de ani, drept de vot și să locuiască în localitatea sau sectorul în care candidează. De asemenea, o persoană nu poate candida din partea mai multor partide sau ca independent, pentru că altminteri candidatura e nulă de drept. Cu toate acestea, Expert Forum a identificat pe listele de candidați 449 de persoane care au vârste mai mici de 23 de ani, unii având doar 18 ani. Un număr de 28 de candidați apar pe listele mai multor partide. Semnalarea Expert Forum nu mai poate schimba nimic, alegerile urmând să se desfășoare chiar și cu aceste încălcări ale legii.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!