Captură record de droguri în România

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 31 iulie 2015

O cantitate record de heroină a fost confiscată în România, miercuri, la granița cu Ucraina, valoarea drogurilor ajungând la 40 de milioane de euro. E vorba de o rețea de traficanți monitorizată încă din 2011, cu nume de cod „Green Arrow”, iar pe teritoriul țării noastre au fost prinși patru membri, doi români și doi turci stabiliți în țara noastră, informează DIICOT. Ei voiau să treacă granița prin Vama Petea, din Satu Mare.

Marfa cântărește peste 320 de kg și era transportată în două tiruri. Drogurile proveneau din Afganistan și urmau să fie transportate prin România în Ucraina, iar apoi în Olanda. Autoritățile au confiscat și 120.000 de euro cash aflați asupra lor. În desfășurarea acțiunii s-au folosit, potrivit autorităților, „toate mijloacele investigative permise de lege”. Este cea mai mare captură de heroină înregistrată pe teritoriul țării noastre.

Informațiile au fost prezentate într-o conferință de presă susținută de Daniel Horodniceanu, procuror-șef la DIICOT, și de Claudiu Cucu, comisar-șef de poliție ce conduce Direcția de Combatere a Criminalității Organizate.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!