Care sunt grijile îngrijitorului?

Articol publicat in sectiunea Articole recente, Muncă, Poveşti româneşti pe data 28 decembrie 2016

uk_carer support worker

Unul dintre domeniile în care mulți români au luat locuri de muncă în vestul Europei este acela al serviciilor sociale, în mare parte în cămine de bătrâni sau ca îngrijitori ai acestora la domiciliu. După 2014, de când Marea Britanie a ridicat restricțiile de muncă, un val de români a acoperit nevoia de îngrijitori a britanicilor, care, spre deosebire de populațiile est-europene și balcanice, nu își îngrijesc bătrânii în familie, ci îi internează în cămine, unde aceștia primesc îngrijire specializată.

De la Eva Sibinszky, o tânără de naționalitate maghiară născută în România, aflăm în ce condiții lucrează îngrijitorii – în marea lor majoritate muncitori migranți – pentru a oferi serviciile pe care naționalii britanici nu se înghesuie să le facă. Ea a fost recrutată direct din România, unde reprezentanții căminelor de bătrâni vin constant în delegații pentru a găsi personal.

Tânăra s-a hotărât să vină în Anglia în ianuarie 2014, după ce jobul de freelancer în domeniul web-design nu mai mergea. Deși avea la acel timp experiență de mai mult de patru ani, criza financiară a fost cauza pentru care comenzile de la clienți veneau tot mai greu. După ce a stat o vreme fără slujbă, tânăra și-a propus că dacă e să se întoarcă în câmpul muncii, nu o va face pe bani puțini. Singura soluție pe care a văzut-o în acel moment a fost să plece din țară. A discutat cu colegele de lucru ale părinților care lucraseră temporar ca îngrijitoare pentru bătrâni din Germania. Fiindcă nu știe germana, ele i-au spus că Anglia ar fi mai potrivită pentru ea, doar că contractele de lucru sunt mai lungi, de cel puțin un an. Astfel, românca a ajuns să lucreze în cămine pentru bătrâni în Anglia și apoi în Scoția, plecând de la zero, fără vreo experiență în domeniu.

Foarte mulți dintre colegii ei sunt români. Eva ne spune că a întâlnit oameni din toate domeniile de activitate. A întâlnit o româncă psiholog, care a plecat înapoi în țară după două luni, apoi o femeie de afaceri căreia nu-i mai mergea compania cum ar fi vrut, a întâlnit oameni din familii destrămate, oameni fără studii și lista poate continua.

 

Diaspora Românească: Ce te-a făcut să vii în Anglia?

Eva Sibinszky: Am avut motive financiare, dar și personale. Aveam un scop simplu, dar pe care nu l-aș fi putut atinge în România. Am vrut foarte mult să îmi cumpăr un aparat foto profesional, pentru că fac și fotografie. Unul costă de la 1.000 de lire în sus și știam că dacă rămân în România, eu n-o să ajung să strâng atâția bani.

 

D.R.: Cum ai ajuns la Swindon?

E.S.: Am găsit o agenție în Baia Mare care intermedia astfel de joburi. După ce am vorbit cu ei, am avut un interviu prin Skype cu un reprezentant englez. A urmat un alt interviu, pentru care a trebuit să merg până la Târgu Mureș, unde m-am întâlnit cu reprezentantul cu care vorbisem, era angajatul unei companii care are mai multe cămine de bătrâni în diferite orașe britanice. Ei angajează în mare parte străini. Din Polonia, Grecia, Ungaria, România, Bulgaria. A trebuit să plătesc 200 de lire agenției, sumă în care era inclus și zborul către Anglia. La aeroport ne-a așteptat un șofer din partea companiei, și eu și o altă româncă am fost duse la Cheltenham, la sediul principal al companiei. Acolo am stat o săptămână, pentru un training înainte de a începe lucrul, și abia apoi am fost repartizată la Swindon.

 

D.R.: Ce ai învățat la cursul pregătitor?

E.S.: Pentru mulți, exprimarea în engleză era o problemă, așa că au început cu o listă de cuvinte, care sunt cele mai des folosite în acest job. Apoi au încercat să concentreze cam tot ce ține de job în cinci zile. Cum să speli, cum să atingi pielea bătrânului, cât săpun să folosești, cum să i te adresezi, cât de răbdător să fii, să te obișnuiești cu ideea că trebuie să scoți dantura din gura persoanei, să nu ți se pară ceva ciudat că pui mâna pe așa ceva. Ni s-a predat despre demență, sunt mai mult de o sută de feluri, să știm la ce să ne așteptăm, pentru că, de exemplu, unii pot deveni agresivi fizic. Trebuie să le citești planul de îngrijire cu răbdare, dacă ei înțeleg ce e de făcut te vei înțelege mai bine cu ei, pentru că se liniștesc. Au încercat să ne pregătească să nu avem reacții puternice la comportamentul lor, care uneori poate fi și dezgustător. Apoi am avut și parte de practică, unde am învățat să folosim echipamentul, mașinăriile și hamurile ca să îi muți de pe o parte pe alta sau din pat fără să îi lovești sau să le ciupești pielea. Pe lângă că trebuie să fii foarte atent și grijuliu, trebuie să le vorbești în continuu. După training am primit diplomă de NVQ Nivelul 2, doar așa puteam începe lucrul în mod legal.

 

Jumătate din cei recrutați renunță

D.R.: Ce reacție ai avut după ce ai început jobul?

E.S.: În mare am știut la ce să mă aștept. Dar unii au plecat înapoi în țara lor chiar din timpul trainingului. Alții, după ce au lucrat două săptămâni, au renunțat, alții au plecat după trei luni. Cam jumătate din cei recrutați inițial renunță. Dar dacă reușești să fii plăcut și amabil, și ei vor fi drăguți cu tine. Mulți au plecat pentru că se simțeau neîndreptățiți și-mi spuneau că noi suntem doar un număr pentru cei din management, că ne tratează ca pe sclavi, se simțeau folosiți. Eu m-am străduit să fac totul cât mai bine, să arăt că știu să fac jobul, și așa nu am avut parte de tratament negativ.

 

D.R.: Abilitățile ți-au fost verificate?

E.S.: Da, am avut evaluare. De după ușa deschisă, m-au ascultat cum vorbesc cu bătrâna, cum o schimb, cât sunt de răbdătoare. Raportul a fost notat cu excelent. Și datorită acestui lucru n-am avut probleme cu managerii. Ba chiar când am greșit, în loc să mă critice, mi-au spus să merg acasă să mă odihnesc. Însă faptul că făceam totul ca la carte mi-a adus probleme cu colegii…

—————————————

„Se poate întâmpla ca bătrânul să uite ce are de făcut: dacă are mâncarea în față și întreabă de șapte ori că ce este asta, tu de șapte ori trebuie să îi spui că e mâncare și că trebuie să o mănânce.”

—————————————

 

D.R.: Pentru că făceai totul prea bine?

E.S.: Fiindcă eu petreceam mai mult timp cu fiecare bătrân, ei au crezut că poate trag mâța de coadă și cineva mi-a făcut raport la management. Dar eu făceam de fapt totul foarte minuțios. Și managera mi-a spus că ea știe cum lucrez eu și că fac bine. Dar colegilor mai vechi nu le-a convenit că eu sunt mai nouă, dar fac totul exact cum trebuie. Ei nu îi spălau așa de bine pe bătrâni, în ideea că oricum vor fi spălați din nou mai târziu. Aveai un program de respectat, de exemplu până la ora 11 dimineața când se servea ceaiul, trebuia să speli, să îmbraci și să servești micul dejun la cinci bătrâni. Dacă e să respecți ce-ai învățat la curs, nu ai cum să faci totul așa repede. Mi s-a atras atenția că nu am grijă doar de unul, că am mai mulți la care trebuie să mă gândesc, la care reacția mea a fost că atunci e nevoie de mai mulți îngrijitori. Dar răspunsul a fost că așa este legea, cinci bătrâni pe îngrijitor. Însă când au fost conflicte, am cerut să mi se asculte și mie părerea și așa au făcut, nu m-au ignorat. Chiar dacă conflictul se întâmplase în casa unde locuiam cu alți îngrijitori, acesta a fost discutat de managerii de la lucru.

—————————————

„Dacă lucrezi mult timp în domeniul acesta, ajungi să te comporți cu bătrânii ca și cu un sac de cartofi. Nu faci față emoțional, psihic. Cedezi pentru că trebuie să ții programul.”

—————————————

 

Să faci ca la carte sau după orar?

D.R.: Erați supravegheați și acasă?

E.S.: Am locuit în chirie cu colegii de la lucru, într-o casă oferită de companie. Ei ziceau că pentru ca toată lumea să aibă un anume confort psihic, trebuie discutate și chestiile din casă cu managerii. Locuiam cu încă alte patru persoane, iar în case mai mari erau și mai mulți colegi.

 

D.R.: Care era atitudinea managerilor față de calitatea serviciului oferit?

E.S.: Foarte mulți careri au învățat cum să facă totul repede și să arate bine, chiar dacă nu făceau complet treaba. Cumva trebuie să trișezi ca să dai bine, ca să-ți faci targetul. Nu poți să faci perfect și să te încadrezi în orarul dat. De exemplu, îl speli pe dinți pe bătrân: știi că ar trebui să stai câteva minute ca să fie dinții curați, dar, de fapt, dai cu peria de două-trei ori ca să știi că a ajuns măcar pasta de dinți prin gură. Ce era rău era faptul că erai mereu stresat, cei din management îți lăsau sentimentul că oricând poți fi dat afară. Și tu ca străin, știind că ei nu te prea au la inimă, încercai să te explici tot timpul.

 

D.R.: Care era atitudinea managerilor față de rapoartele între colegi?

E.S.: Mai nou se pare că rapoartele făcute de colegi altor colegi țin în picioare căminele de bătrâni. Adică un coleg merge la manager și povestește ce ai făcut tu. Colegii sunt tot timpul cu ochii pe tine, ca să te pârască. Și am văzut cazuri în care oamenii au avansat pentru că mergeau să raporteze pe alți colegi. O englezoaică a fost promovată la liderul de echipă exact pentru că mergea și făcea raport des. Ea era un îngrijitor prost, dar făcea raport la toată lumea. Făcea totul superficial, și în loc să-i spele ea, le punea doar haine curate sau îi dădea cu pudră și termina îngrijirea în șapte minute. Așa nu ai cum să faci ce trebuie. În fișele bătrânilor mințea, dar managerii aveau o părere ok, pentru că la suprafață arăta bine. Cultul pârei era cel mai stresant, toți ajunseseră să se pârască unii pe alții. Și atunci stai cu sula-n coastă tot timpul cât ești la job. Pe lângă că trebuie să faci față bătrânilor, care pot fi furioși, frustrați, vorbesc urât sau îți sunt potrivnici, trebuie să faci față și ochilor și urechilor care te pândesc.

—————————————

„Mulți colegi de alte nații spuneau că managerii ne tratează rău, ca pe niște vite, că ne fac cum vor ei programul, că nu avem viață personală, că venim aici și muncim din greu, nu ca englezii care nu sunt atât de stresați. Și eu i-am auzit pe cei din administrație vorbind despre angajații străini cu ton negativ.”

—————————————

 

Bătrânii vor un singur lucru: să fii sincer!

D.R.: Anul acesta ai ajuns la Glasgow, ai observat diferențe între casele de bătrâni din Anglia și Scoția?

E.S.: Nu. Am dat de același fel de condiții. Iar bătrânii sunt și ei la fel: dacă ajungi să te împrietenești cu ei, toți te apreciază, doar atât vor, să nu te prefaci cu ei și când le oferi îngrijire, să nu simtă că o faci ca pe o corvoadă. Eu mă puneam în pielea lor și de aceea îi îngrijeam cât puteam de bine.

 

D.R.: Cât de bine trebuie să fii pregătit fizic pentru acest job?

E.S.: Trebuie să ai condiție fizică să poți lucra cu bătrânii. Dacă în schimb ai probleme, ei nu te vor mai angaja. Poți, însă, să rămâi la job și dacă nu ești complet sănătos, dar nu trebuie să te plângi și trebuie să îți asumi responsabilitatea pentru ce s-ar putea întâmpla, compania nu și-o va asuma. Apoi, poți căpăta probleme cu coloana vertebrală chiar la job. Ți se spune de la început că e greu și fizic și psihic. Dar e foarte greu să fii pe ambele părți ok: să-i ajuți și pe bătrâni, dar și pe tine și sănătatea ta. În Anglia, sunt legi care protejează îngrijitorul, dar nu poți să ții cont întotdeauna. Ei spun că dacă un bătrân cade, să nu te bagi sub el să-i aplanezi căzătura. Dar dacă îl lași să cadă, atunci el cum o să te privească pe tine, îngrijitorul lui? Bătrânul se supără și poate să spună că nu e îngrijit cum trebuie. Ești ca între ciocan și nicovală.

—————————————

„Agentul de recrutare englez mi-a spus că au angajat foarte mulți maghiari în 2012, apoi un val de polonezi în 2103, iar în 2014, când s-a dat drumul la muncă, au venit românii.”

—————————————

Autor articol: Anamaria Sandra

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!